Orban: Avocatul Poporului să sesizeze CCR pe Codul Fiscal!

Președintele PNL, Ludovic Orban, a precizat, vineri, că după ce ordonanța care modifică Codul Fiscal va fi publicată în Monitorul Oficial, partidul va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca OUG la CCR, adăugând că Victor Ciorbea are obligația de a apăra drepturile cetățenilor români.

„Văd că OUG nu era atât de urgentă. Pentru că nici până astăzi nu este publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu putem să facem primul pas pe care l-am anunțat, și anume sesizarea Avocatului Poporului pentru atacarea la CCR. Așteptăm publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, după care a doua zi vom ataca la Avocatul Poporului pentru a-i solicita să sesizeze CCR. Sunt convins că nu vom fi singurii care vom sesiza Avocatul Poporului, vor fi și sindicate și patronate”, a susținut Orban.

Întrebat dacă mai are încredere în Victor Ciorbea, Orban a răspuns că acesta are obligația de a apăra drepturile cetățenilor români.

„Victor Ciorbea a fost lider de confederație sindicală. Deci, poate își aduce aminte că a fost lider de sindicat și că, în calitate de lider de sindicat, avea obligațiile să apere drepturile angajaților din sindicat.

Astăzi, are obligația să apere drepturile cetățenilor români, pentru că el este singura instituție din România care poate declanșa controlul constituțional pe ordonanțe și pe ordonanțe de urgență. Dacă nu își va îndeplini menirea și funcția, în mod evident vom apela și la pârghia pe care am anunțat-o, și anume utilizarea unei plângeri penale împotriva domnului Ciorbea”, a spus președintele PNL.

Întrebat dacă ordonanța care modifică Codul Fiscal va fi dezbătută în Parlament și promulgată până la finalul anului, Ludovic Orban a răspuns: „Deocamdată nu este nici măcar publicată în Monitorul Oficial. De aceea am spus că se pare că nu e atât de urgentă, așa cum a reclamat actu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Individul acesta e complet diliu??? „Dacă nu își va îndeplini menirea și funcția, în mod evident vom apela și la pârghia pe care am anunțat-o, și anume utilizarea unei plângeri penale împotriva domnului Ciorbea”, a spus președintele PNL”. Adica cum? Cine nu raspunde la comanda fostului partid liberal si actual cabinet al sperietorilor pentru cei nascuti anencefali comite o infractiune???? Noaptea mintii lautarului…

  2. Il „sesizeaza” pa Ciorbea cu maciucarii lor sorosisti la poarta aluia,dupa care se muta cu maciucile la CCR si la Parlament,iar cand s-o scarbi lumea de ei,or sa zica iar ca a chemat Sulea „minerii” peste ei.

  3. Erai mai bun la chitara!
    Pe ce maini a ajuns PNL! Rasuceste-te in mormant, Bratiene!

  4. Cu parere de rau Orbane, dar pari defazat. Oportunitatea unei HG nu poate fi atacata la CCR si cu atat mai putin nu poti face plangere penala Avocatului Poporului. Pentru ce i-ar face? Oare cine te-au pus presedinte la PNL, ca nu prea le ai cu logica?!

  5. De ce considerați că grupul parlamentar PNL nu solicită discutarea īn parlament a ordonanței, pentru a vota și eventual a contesta la CCR ceea ce consideră neconstituțional ?

  6. Ce rau a ajuns PNL! Cu lideri care apara multinationalele si Procurorii si SRI ,vor iesi curand din istorie.Cat de josnic sa fii ca sa te opui la orice initiativa si sa faci plangeri la diverse institutii din tara sau de afara!Daca esti capabil vino cu alternativa de proiecte ,publicale si noi vom avea de unde alege .Mi e jena ca v am sustinut cu ceva ani in urma

  7. Orbane , eu stiu ca esti sef de partid , nu de opozitie ca ,vorba caterincosului national de acum 100 si ceva de ani : `este sublima , este inaltatoare , dar lipseste cu desavirsire`si trebuie sa dai si tu din gura , dar ai devenit penibil ca si cele doua inaintase ale tale . Alea-s doua fufe , n-ai ce le cere , dar la tine aveam pretentie . Te-a scos si pe tine dna. ul pe coverta si-ti da cu recursul pe la nas mereu , dar degeaba te stradui . L-au spalat pe buldog sa preia el partidul ca altul nu-i , este criza mare la voi de politicieni . Vedeti daca ati urmat toti `traian basescu ` si nici unul `Stefan Ghiorghiu ` !

  8. Pe zi ce trece, ghitaristul reciclat in politician de mahala dovedeste mai clar ca trebuie sa-i schimbam curand numele in Ludovic ….Boc (al lui Klau’s das Haus! :-)) Cu toate ca Boc, cat de carpa de sters pe jos a lui Basescu era, parca nu scotea chiar cinci prostii la doua vorbe…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.