Orban nu crede în sinceritatea Comisiei. Ungaria e ”amenințată”

Comisia Europeană a cerut un ajutor financiar de 50

De L.V.
Orban nu crede în sinceritatea Comisiei. Ungaria e ”amenințată”

Comisia Europeană a cerut un ajutor financiar de 50

Comisia Europeană a cerut un ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina însumat pe următorii patru ani şi care să fie oferit Kievului din bugetul UE. 

Ajutorul a fost  blocat de Viktor Orban, prin veto, la summitul european din decembrie, un nou summit special în acest scop urmând să se desfăşoare joi.

Într-un interviu publicat marţi de săptămânalul francez Le Point,  Orban a declarat că a propus un compromis pentru deblocarea ajutorului financiar al UE pentru Ucraina, dar că  iniţiativa sa nu a fost bine primită la Bruxelles.

Răspunsul a fostun „şantaj”, referindu-se la un articol din Financial Times,  care descrie un plan european de a sabota economia Ungariei, a mai arătat Orban.

În urma negocierilor desfăşurate între timp, premierul ungar a confirmat acum în interviul pentru Le Point că a acceptat ca acest ajutor să fie oferit Kievului din bugetul UE.

Deși iniţial el refuzase, Orban a propus drept compromis acordarea acestei finanţări pe bază anuală. Liderii europeni să decidă în fiecare an în unanimitate asupra ajutorului pe care-l oferă Ucrainei, nu să ia acum o hotărâre pentru următorii patru ani şi care să nu mai poată fi revizuită.

„Ungaria este pregătită să participe la o soluţie a celor 27 (de state ale UE) dacă se garantează că vom decide în fiecare an să trimitem sau nu aceşti bani.

Iar această decizie anuală trebuie să aibă aceeaşi bază legală ca astăzi: trebuie să fie unanimă”, a precizat Orban.

Întrebat despre cum a fost primită propunerea sa, el a răspuns:

„Dacă am înţeles bine, Financial Times a publicat … răspunsul, care numai pozitiv nu a fost”.

Premierul ungar s-a referit astfel la articolul acestei publicaţii care prezintă un document ce descrie un plan secret al Bruxellesului de a sabota economia Ungariei prin tăierea din nou a oricărei finanţări europene şi provocarea unei prăbuşiri a încrederii investitorilor.

Comisia Europeană a negat existenţa unui plan de acest fel şi a afirmat că documentul din Financial Times este o „notă explicativă” care descrie starea actuală a economiei ungare şi nu reflectă stadiul negocierilor asupra revizuirii bugetului UE pentru includerea în acesta şi a ajutorului pentru Ucraina.

Dar Orban nu crede în sinceritatea acestei declaraţii a Comisiei.

„Nu mai suntem copii de grădiniţă”, a răspuns el pentru Le Point.

„Dacă Financial Times publică un document care detaliază scenariul unei blocade financiare asupra Ungariei şi al unui şantaj la adresa noastră, atunci acesta cu siguranţă există”, argumentează premierul ungar.

„Bruxellesul duce de mulţi ani un război ideologic contra Ungariei şi nu încetează să ne şantajeze. Acum avem şi documentele care o demonstrează”, a mai spus Orban, într-o reacţie separată, pe Facebook. „Vom apăra interesele Ungariei. Nu ne vom lăsa şantajaţi”, a adăugat el.

Potrivit lui Orban, orice guvern al unui stat UE care nu se aliniază poziţiei Comisiei Europene cu privire la chestiuni precum războiul din Ucraina, migraţie sau problema LGBTI este şantajat de „imperialiştii de la Bruxelles” prin invocarea acuzaţiei generice de încălcare a statului de drept.

Întrebat în interviul din Le Point despre protestele agricultorilor europeni, afectaţi de importurile urcrainene, Orban a spus că „aceasta arată cât de mult a devenit Ucraina o problemă gravă pentru Europa, independent de război”.

„Trebuie să fim prudenţi, întrucât Ucraina este o ţară imensă”, iar aderarea acesteia la UE „va avea un impact enorm, dezastruos asupra economiile europene, mai ales în sectorul agricol”, a avertizat Orban, care a cerut Comisiei Europene „să apere interesele europene în faţa ucrainenilor, nu invers”.

El a deplâns şi „singurătatea” Ungariei în interiorul UE, unde celelalte 26 de state membre „cred în continuare că există o soluţie militară” în războiul ruso-ucrainean.

Acuzând încălcări ale statului de drept, Comisia Europeană a blocat în decembrie 2022 toate fondurile europene ce revin Ungariei, inclusiv pe cele din planul de relansare post-pandemie.

În timp ce negocia cu Orban ridicarea veto-ului acestuia faţă de un ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, Comisia Europeană a deblocat în decembrie 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate.

În acest timp, Viktor Orban cere deblocarea tuturor fondurilor europene, despre care afirmă că i-au fost retrase ţării sale abuziv din motive politice de către Comisia Europeană, care dezaprobă orientarea conservatoare a guvernului său.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat în urmă cu două săptămâni că Bruxellesul nu va debloca Ungariei noi fonduri europene dacă guvernul lui Viktor Orban nu răspunde favorabil cererilor Comisiei Europene privind drepturile membrilor comunităţii LGBTI, dreptul de azil pentru migranţi şi libertatea academică.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. …ungaria isi plateste contributia la ue?…cu siguranta, da!…cand a fost primita, a indeplinit cerintele de atunci, conditiile pentru aderare?…cu siguranta,da!…de ce nu le mai indeplineste acum, de ce a devenit o paria, un obstacol, un pericol pentru ue?…poate pentru ca ue a schimbat regulile in timpul jocului?…cu siguranta, da!…victor orbani mi se pare cea mai lucida minte din cloaca numita ue…vedem cum decurge razboiul, vedem ca jumatate din fondurile dirijate catre ucraci dispar in conturile piticului si ale acolitilor…de ce ai mai paria pe un cal mort?…dar, cine este de vina pt schimbarea comportamentului birocratilor, de la democratie la dictatura?…desigur, slugarnicii politicieni cociocari, care se ingurguteaza in tara, la tv si se intorv de la ue cu liste pline de porunci…iar birocratii cred ca se poate cu toata lumea…ei bine, uite ca nu este asa, mai exista un barbat pe pamant!…inca!…

  2. ELENA POPA, gheiul userist de serviciu care sta permanent pe Cotidianul si ale caruia ii apartin toate postarile negative , sub diferite pseudonime

  3. Orban „paria ” de acum va fi Orban eroul de măine când se schimbă politica UE (după alegerile din UE și SUA). Rar am putut vedea conducători mai debili și disperați ca acum care merg pe politici extreme călcând în picioare orice opinie și principiu al democrației. Și totdeauna la acțiune există reacțiune. Să sperăm că acțiunea nu e de așa natură ca reacțiune să distrugă totul din organizația asta.

  4. hungaria trebuia scoasa din UE de vreme buna!
    Bunica merkel a folosit calul troian vikator orban ani buni la rand iar acum putin continua aceeasi poveste.
    Afara din UE, afara din NATO cu slugile moscovei!
    ungaria = Rusinea Europei.

  5. Perfidie – Prostie Maximă = când majoritatea țărilor se ÎNARMEAZĂ
    TÂMPENIE = să arunci SUTE de MILIARDE pe Războiul altora

  6. Ati vazut pe undeva prin „presa” rromaneasca imagini de la Bruxelles? cu sarma ghimpata pe 3 randuri pusa in jurul PE si CE??? nu cred… ca prestituatele noastre sunt ocupate sa va spuna despre pornografia falsa a lu’ Swift de pe faisbuk

  7. „Perfidul Albion” o clocea cu mult înainte.
    Amuzant e că România a cerut exact în acea perioadă ajutorul GB pentru admiterea noastră în UE, și aceasta, cu multă „bunăvoință” ne’a ajutat…😀😀😀
    Intrați, că noi plecăm !

  8. Mai mult de 1.000 de muzicieni din Suedia,tara gazda a Eurovision si 1.400 de artisti din Finlanda si Islanda,au semnat o SCRISOARE deschisa in care cer ca ISRAELUL sa fie EXCLUS din editia din acest an a concursului de cantece din cauza razboiului brutal (genocid) fin Gaza !.

  9. Comisia europeană se bagă cam mult în politica țărilor membre, dar în problema Ucrainei are dreptate să-i dea Ungariei una peste ochi. Ce vrea Orban este să se negocieze ajutorul în fiecare an că să poată el să ceară de fiecare dată câte ceva. Cât despre treaba cu imigrația, hai să fim serioși. Ungaria își permite să țină câteva mii de migranți nu asta e problema. Ucraina e o țară mare cu o agricultură puternică, va fi ceva concurență , dar de când principalul criteriu de a ajunge în UE este să fii o țară mică, săracă, producătoare doar de pate de gâscă?

  10. Tov Victor Orban ar face mai bine sa inscrie Hungaria lui in CSI.
    Acolo o sa faca fronda impotriva lui Putina cat i-o place. Cu conditia sa se fereasca de etaje cu balcoane si ferestre……[Rumburak]

  11. DIKTATURA ! Mai ceva ca in ” comunism” A inteles ceva ” Perfidul Albion ” de s-a retras din uniune.

  12. Aștept înarmarea statelor europene ca
    poate doar atunci se va intoarce populatia bine echipata si instruita împotriva celor de la Bruxelles și guvernelor din Germaina,Franța,Anglia.In America armata și politia nu vor putea sa-i protejeze pe guvernanți la cât de bine e inarmata populația civila.Pentru ei un război civil ar fi fatal.

  13. Aștept înarmate statelor europene ca
    poate doar atunci se va intoarce populatia bine echipata si instruita împotriva celor de la Bruxelles și guvernelor din Germaina,Franța,Anglia.In America armata și politia nu vor putea sa-i protejeze pe guvernanți la cât de bine e inarmata populația civila.Patru ei un război civil va fi fatal.Vor fi linșați!

  14. Că deobicei, Viktor știe ce spune și spune adevărul.Mi-aș dori un lider măcar pe jumate ca el dar c-aiele nu au trecere la subțire zâmbitorii-n zeflemea fanarioți de Teleorman(tele orman- codrul nebun, turc.)

  15. Orban, anul 2024 este anul Ungariei si al agricultorilor europeni. Exit UrSSula mincinoasa si ROBinet super uzat. Ai grija, nu te vrem martir.

  16. Comisia Europeana minte. Ani de zile au argumentat ca nu dau banii CUVENITI Ungariei prin tratate din cazua problemelor „cu statul de drept”. Ungria si-a indeplinit angajamentele iar UE a dat O PARTE din banii cuveniti spunand de data asta IN CLAR prin gura lui Ursula ca restul raman blocati din motive ideologice/politice, Ungaria nedansand in anumite domenii cum ordona UE. Si a nominalizat LGBTQM, migratia. Iar acuma se aduaga si Ucraina. De parca statele ar fi OBLIGATE sa voteze cum ordona Ursula.
    Pe scurt U.R.S(ocialista).E(uropeana) se comporta ca urmasa politica a URSS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.