Orban: PSD se piteşte în spatele brandului USL pentru că se teme de electorat

Deputatul PNL Ludovic Orban a lansat vineri o serie de critici la adresa PSD și a lui Victor Ponta.

Orban a susținut vineri la Timișoara că PSD încearcă să se pitească în spatele brandului USL, de aceea „minte” că USL trăieşte.

Orban l-a acuzat totodată pe liderul PSD, Victor Ponta, de tendinţe „de a monopoliza toate serviciile de informaţii interne, ale Armatei, Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, conducerile Parchetelor, instituţiile şi structurile care au forţă represivă”, pentru a le transforma în „arme politice”.
„PNL este un partid care respectă principiile democraţiei, dar asta nu înseamnă că va fi veşnicul perdant, ci că se opune oricărui proiect prin care serviciile de informaţii să fie concentrate în mâna unui singur om şi vom urmări întotdeauna să ţinem serviciile de informaţii în domeniul lor de competenţă, departe de războiul politic. Aceasta a fost întotdeauna atitudinea noastră faţă de ceea ce înseamnă servicii de informaţii şi alte structuri de putere şi de autoritate”, a declarat Orban.

El a susţinut că oamenii trebuie să-i aleagă pe cei pe care-i preferă pe baza încrederii pe care candidatul o câştigă în faţa lor şi a promisiunilor onorate, nu pe baza „şantajului şi a temerii’.

„PSD nu ar fi reuşit să câştige alegerile fără a fi în alianţă cu PNL, dar nu va mai reuşi să câştige alegerile pentru că PNL a încheiat definitiv orice formă de parteneriat cu PSD, pentru că PSD nu urmăreşte altceva în România decât să-şi maximizeze puterea, să se menţină la putere prin orice mijloace, fără să aibă ca obiectiv un proiect naţional de a transforma România într-o ţară cu adevărat europeană”, a spus Ludovic Orban.

Orban l-a definit pe Victor Ponta drept „pisica blândă care miaună frumos, dar care este un tigru sângeros”, acuzându-l pe premier că „minte’ atunci când afirmă că USL trăieşte, fiind „mult mai periculos decât Adrian Năstase şi Traian Băsescu la un loc”.

Orban a susţinut că în rândul liberalilor există unele temeri că social-democraţii ar putea frauda alegerile prin anumite numiri ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţiilor de votare, prezenţa unor delegaţi ai PSD în secţiile de votare, dar şi prin „ameninţări” asupra primarilor lor privind obţinerea unui anumit procentaj la alegeri, ‘indiferent de metodele folosite pentru atingerea obiectivului electoral’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.