Ordonanța Guvernului care prevedea reducerea posturilor din administraţie, neconstituțională

CCR a decis miercuri că Legea de aprobare a OUG 77/2013 care prevedea reducerea posturilor din administraţia publică este neconstituţională.

„Cu  majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor sunt neconstituţionale faţă de criticile formulate, raportate la art.115 alin.(6) din Constituţie, potrivit căruia „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Curtea Constituţională a admis astfel sesizarea de neconstituţionalitate înaintată de 61 de deputaţi din grupurile parlamentare ale PDL şi PPDD.

Autorii sesizării arătau că ordonanța în cauză este neconformă cu dispoziţiile articolului 115 alineatul 6 din Constituţie, potrivit căruia „ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.

Parlamentarii semnatari ai sesizării precizau că prin OUG 77/2013 au fost desfiinţate, cu unele excepţii, posturile vacante de la ministere, instituţii şi autorităţi publice aflate în subordinea, autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanţare, de la instituţii şi autorităţi publice finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau bugetele fondurilor speciale, de la instituţiile publice locale. De asemenea, a fost redus numărul total de posturi ocupate, s-a dispus ca instituţiile publice să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/ de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual, să fie de maximum 12 la sută din numărul total al posturilor aprobate.

Autorii sesizării mai arătau că prin actul normativ s-a dispus: transformarea posturilor de conducere desfiinţate în posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime avute, modificarea structurii stabilite anterior a serviciilor publice deconcentrate, ocuparea posturilor vacante prin concurs sau examen numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, printr-o notă iniţiată de Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Finanţelor ori a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii, după caz, cu condiţia încadrării în plafoanele de cheltuieli de personal aprobate şi aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care pot fi înfiinţate şi ocupate, suplimentar faţă de cele deja existente.

În sesizare se menţiona că măsuri asemănătoare au fost adoptate şi prin OUG 37/2009 şi OUG 105/2009, care au fost declarate neconstituţionale de CC.

Guvernul a adoptat, în 26 iunie 2013, OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea functionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Executivului ori a ministerelor.

Legea pentru aprobarea OUG nr. 77/2013 a fost adoptată de Parlament în decembrie 2013.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.