Ordonanțele chiar puiesc iepurește, nu doar la vîrf, au luat-o energic către bază, va trebui să intru în rînd cu lumea, să mă apuc și eu de dat ordonațe. În rest, cum vedeți, Marco boierește, iar jurnalul merge mai departe!, scrie Liviu Antonesei pe blogul său. – În „episodul“ 13 al Jurnalului din celulă și ogradă, el abordează subiectul ordonanțelor militare care, culmea, fac pui.
Ordonanțele puiesc iepurește!
Nu, nu mă refer doar la „ordonanțele militare” care vin în ritm de cam două pe săptămînă. Pot să-mi imaginez că luați prin surprindere ca la înzăpezire, politrucii noștri deja militaroizi încearcă să țină pasul cu situația în evoluție cam rapidă pentru ritmurile lor leneșe, începînd cu cel al primului Ficus al țării. Dacă n-au fost în stare să preîntîmpine dezastrul, sau să-l întîmpine cît de cît pregătiți, încearcă și ei ce pot, de fapt ceea ce cred că pot, că de putut nu prea poate fi vorba, să-i țină urma, să numere cazurile, să inventarieze morții, precum și zecile de spitale și secții și sutele de medici victime căzute la datorie,
Problema este că nu doar ei dau „ordonanțe”, ci și mai toate ministerele, primăriile, consiliile județene, tot felul de direcții. De parcă toată țara ar fi militarizată, deși nu s-a declarat vreo lege marțială. Dar de-abia de vreo două zile s-a ajuns acolo unde trebuie, jos, la bază, cum s-ar spune. Ieri seara, am primit de la vechiul meu prieten, scriitorul și jurnalistul Lucian Merișca, un document tulburător, ordonanța de bloc, poate chiar de scară, produsă la Brașov. Documentul este cam întunecat, fără un contrast strălucit, de parcă poza ar fi fost făcută pe furate. Dar mărind, luînd detalii, tot am reușit să constat că este o ordonanță în șapte puncte, redactată în două limbi, pe coloana din stînga română, pe cea din dreapta engleză. Cum observ, blocul acela, sau scara aceea, se distinge printr-un grad înalt de multiculturalitate și multilingvism. Cele șapte articole traduc cumva limbajul ordonanțelor mamă și tată, doar că mai răstit, dar și mai imperativ. N-o să copiez totul de acolo, o să atașez poza în locul vreunuia din frumoasele mele portrete de pandemie!, dar rezum cîteva imperative. Dacă te întîlnești cu vreun vecin pe scară nu-l saluți, Doamne ferește!, prin vorbe, ci din cap sau cu vreun gest potrivit. Nici nu intri în vorbă cu careva, cunoscut sau necunoscut. Probabil că dacă niciunul nu știe alfabetul surdo-muților, îl bagi pur și simplu în mă-sa, dar de bună seamă că în gînd!
Recunosc, mă simt de-a dreptul complexat. Ușa scării mele nu este împodobită cu un asemenea document prețios, menit să-ți sporească încrederea, să-ți aburce pe cele mai înalte culmi speranța, să te mobiizeze, să te poți simți și tu partea activă în acest nemilos război cu lighioana, care nici măcar nu e vie și nici nu poate fi văzută, venită de acolo de unde răsare soarele. Pe ușa de la scara mea nu este decît un afiș prin care sîntem rugați să comunicăm telefonic consumul de apă rece și caldă înregistrat de apometrele din locuințele noastre. Și mai este precizat intervalul orar în care administrația încasează sumele pentru întreținere. Puțin, tare puțin! Cum naiba să nu mă simt complexat? Așa că m-am decis să mai fac un pas în jos în procesul acesta frenetic de ordonanțiere, că altfel nu știu cum să-l poreclesc mai potrivit. Da, mă voi gîndi zilele astea, cît va dura nu contează dată fiind anvergura scopului, să elaborez prima ordonanță, dar cu siguranță vor urma altele, pentru ordonarea vieții comune din apartamentul în care locuiesc. Știu, aici stau numai eu și Marco Polo. Dar noi nu sîntem oameni, pardon ființe, noi nu avem dreptul la o viață demnă aka ordonanțată?!
Mă jucam zilele trecute cu chestiunea grămezii, am convocat prin mail și un filosof să mă ajute. Știți, aceea care pune întrebarea „de la cîte fire de nisip în sus avem o grămadă?”. E limpede că prin logica clasică întrebarea nu poate primi un răspuns. E recomandabilă logica dialectică, una care să apeleze la diacronie. Din această perspectivă, răspunsul este simplu și generos – din oricîte începînd cu 0 (zero). Iar un corolar aplicat ordonanțelor ar suna – din cît mai multe! Ceea ce se pare că s-a și înțeles de vreme ce ordonanțele puiesc ca iepurii! Și sus, dar și pe verticală!
În fotografie, ordonanța de scară de la Brașov, pentru care îi mulțumesc din nou lui Lucian Merișca. Voisem la un moment dat să fotografiez o ordonanță primarială privind transportul în comun, dar mi-am dat seama că dacă mi-a sărit mie în ochi, care ies numai jumătate din cele două ore de permisie alocate zilnic, cei cu program mai lax, care mai și iau tramvaiele și autobuzele, le-au învățat deja pe de-a rostul! Pun poza drept probă. Altfel, riscam să mă acuzați că am inventat povestea, deși nici măcar eu nu putea să am așa o forță de imaginație!
Marco Polo, un prinț profitor
Dintre cei doi arestați la domiciliu în această perioadă marele profitor este Marco. El stătea dintotdeauna în casă, eu mai ieșeam din cînd în cînd, dar acum nu lipsesc decît cel mult o oră pe zi. Pe deasupra, și-a recîștigat drepturi și libertăți pe care le suspendasem mai bine de un an, cît am avut de tras cu problemele de la ochi. Nici nu știu de ce făcusem asta, dar m-a iertat. Acum are dreptul să intre în camera mea, ușa fiind mereu deschisă, și-a recîștigat și dreptul la patul meu și la fotoliul meu preferat. Cînd scriu, se poate așeza pe brațul din dreapta sau pe speteaza cestuilalt fotoliu. Îl suspectez nu că mi-ar fura ideile, ci că mi le mai șoptește uneori ca daimonul lui Socrate. De cînd țin geamul mereu întredeschis, poate intra și în bucătăria în care fumez și beau cafele. Ba chiar mi se poate urca în brațe, chiar dacă uneori mă incomodează la dus cana spre gură. Dar la cît am păcătuit față de el, de bună seamă că-mi merit osînda. Mă întreb numai dacă o ființă cu un simț al libertății și al propriei decizii atît de dezvoltate va accepta ordonanțele pe care le planific. Va trebui probabil să le dau pe ascuns și să nu știu decît eu de ele!
Din moment ce managerii de spitale fug ca potarnichile de raspundere/virus, mi se pare corect ca, „comandantul” actiuni sa fie demisionat! Ordin, pastrati 2 m distanta intre sclavi sparanghelisti in avioane catre Germania. Adica, puneti cate un pasager-sclav la 2 metri distanta. Huuo Vela!
„Puiesc iepureste”?:))Te uiti prea mult pe canale pentru adulti,domnule ziarist