OSCE şi Rusia resping proclamarea ”Micii Rusii”

Proclamarea înfiinţării unui nou stat în estul Ucrainei, ”Rusia Mică”, de către separatiştii proruşi, este criticată atât de occidentali, cât şi de Rusia, relatează DPA, potrivit news.ro.

”Sunt îngrijorat de retorica provocatoare de la Doneţk”, a declarat ministrul austriac de Externe Sebastian Kurz, actualul preşedinte al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), după ce separatiştii au anunţat că au înfiinţat un nou stat în regiunea ucraineană Doneţk.

El a avertizat toate părţile să nu pună în pericol acordurile de la Minsk, un acord fragil în vederea unui armistiţiu, a cărui implementare este monitorizată în prezent de observatori OSCE, în pofida faptului că nu a fost implementat integral vreodată.

”Îndemn părţile să se abţină de la orice declaraţii belicoase sau acţiuni care să pună în pericol acordurile de la Minsk şi să reprezinte provocări la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a subliniat el.

Separatiştii de la Doneţk au anunţat marţi că au înfiinţat un nou stat, ”Malaia Rusia” (Mica Rusie) în estul Ucrainei.

”Guvernul Ucrainei s-a dovedit un stat eşuat”, au apreciat separatiştii.

Ucraina şi-a ”demonstrat actuala şi viitoarea incapacitate de a asigura pacea şi prosperitatea locuitorilor ei”, au subliniat ei în această declaraţie, citată de Donetsk News Agency, organul separatist de presă.

Rebelii din regiunea ucraineană vecină, Lugansk, aliaţi cu miliţiile de la Doneţk, au fost surprinşi de veste şi au anunţat că declararea noului stat nu a fost discutată înainte.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a condamnat această evoluţie ca fiind ”întru totul inacceptabilă”.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko s-a angajat, în schimb, să restaureze suveranitatea Ucrainei în zonele aflate sub controlul rebelilor proruşi.

”Proiectul «Noii Rusii» este îngropat”, a declarat Poroşenko, citat de purtătorul său de cuvânt Sviatoslav Ţegolko, într-o postare pe Twitter.

Critici a formulat şi Rusia, unde Boris Grizlov, negociatorul-şef al Moscovei în criza ucraineană, a respins şi el declaraţia separatistă.

”Această iniţiativă nu se potriveşte în procesul de la Minsk. Eu o consider o simplă invitaţie la discuţii. Această declaraţie nu are efecte constitutive”, a spus el, potrivit agenţiei ruse de stat Tass.

O rebeliune secesionistă a izbucnit în urmă cu trei ani în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul extrem al ţării, după ce Kievul l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele prorus de la acea vreme Viktor Ianukovici, în urma unor proteste în masă, reprimate sângeros, în favoarea unei apropieri de Occident.

Rusia a condamnat înlăturarea lui Ianukovici drept o lovitură orchestrată de occidentali şi a anexat regiunea ucraineană Crimeea (sud), o penisnulă pe care se află Flota rusă la Marea Neagră.

Moscova a susţinut în mod deschis cauza rebelilor proruşi în estul Ucrainei, însă respinge acuzaţii ale Guvernului ucrainean potrivit cărora trimite militari şi armament în acest conflict.

Aproximativ 10.000 de oameni au fost ucişi în conflictul armat, potrivit ONU. OSCE, care monitorizează confruntările, a îndemnat ambele tabere să pună capăt băii de sânge.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.