P.S. la alegerile test din „Hollywood-ul” german – Gorlitz

Alegerile locale de duminică din unele oraşe germane s-au soldat cu câteva surprize pe care nu le-au prezis nici sondajele de opinie şi nici analiştii sau comentatorii de specialitate. Am în vedere faptul că, pentru prima oară după 1945, un mare oraş precum Rostockul va avea primar un danez. Se numeşte Claus Ruhe Madsen, are 46 de ani şi s-a stabilit acolo la începutul anilor 1990, ca şi fostul nostru compatriot Octavian Ursu, ales primar la Gorlitz. Numai că danezul va conduce un mare oraş port la Marea Baltică, din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, cu peste 200.000 de locuitori.

Pe de altă parte, aş mai sublinia că în ştirile şi, mai ales, în comentariile lor privind rezultatele alegerilor pentru primăria din Gorlitz, numerose ziare nemţeşti şi vest-europene insistă asupra faptului că „extrema dreapta a eşuat în câştigarea primei primării din ţară”, ceea ce este adevărat. Cu toate astea, cred că trebuie puse pe acelaşi plan mai multe fapte. Întâi de toate, se cuvine subliniat că învingătorul, Octavian Ursu, candidatul Uniunii Creştin Democrate, formaţiune politică a cancelarei Angela Merkel, este un român stabilit în Germania în 1990, în ceea ce am putea numi primul val de imigranţi ajunşi pe aceste meleaguri imediat după prăbuşirea comunismului din ţara noastră.

Fostul nostru concetăţean „şi-a neutralizat rivalul din Alternativa pentru Germania (AfD) Sebastian Wippel,” care promova lupta anti-migraţie, ca element de bază, după cum remarca săptămânalul parzian „Le Point” într-o corespondenţă de la faţa locului.

În al doilea rând, ajuns în Germania, Octavian Ursu (n. la Bucureşti, în octombrie 1967), absolvent al Conservatorului din capitala României, şi angajat după un concurs extrem de dur ca solist instrumentist la la Neue Lausitz Philarmonie din Gorlitz, s-a integrat perfect în statul care l-a adoptat, ceea ce nu-i de ici, de acolo. El s-a implicat şi în viaţa politică şi socială din oraş şi, ca urmare a prestaţiei şi rezultatelor sale, a primit propunerea din partea celui mai important politic german – CDU  –  să candideze pentru consiliul municipal.

A  câştigat competiţia, obţinând succese în serie, ceea ce a făcut să avanseze pe scena politică. Astfel, în 2014, a fost ales preşedinte regional al CDU şi membru al Parlamentului landului Saxonia. Pe scurt, totul dovedeşte că românul Octavian Ursu s-a integrat foarte bine în viaţa culturală, politică şi socială din Germania, iar alegerea sa ca primar al oraşului Gorlitz a încununat această integrare. După ştiinţa mea este primul membru al diasporei române din statele vestice de prim plan care accede într-o atare funcţie importantă. Este adevărat, în Spania sau Italia, şi poate şi în alte ţări, avem reprezentanţi ai comunităţilor de români aleşi consilieri locali, dar niciunul nu a ajuns primarul unui oraş cu 57.000 de locuitori, precum Gorlitz.

Aş mai remarca un alt lucru ignorat de mass-media din Germania şi Occident în legătură cu scutinul din cel mai estic oraş nemţesc, aflat pe malul fluviului Neisse, la frontiera cu Polonia. Reamintesc că, pe 26 mai, la primul tur de scrutin, Octavian Ursu (CDU)  a primit 30,3%  din voturi, în vreme ce reprezentantul AfD, fostul poliţist Sebastian Wippel, s-a situat pe primul loc, cu 36,4% dintre sufragii. Victoria candidatului extremei dreapta ar fi putut fi asigurată dacă candidaţii Verzilor şi formaţiunii de stânga Die Linke nu s-ar fi retras din cursă pentru a-i bara lui drumul. Este o tactică asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat la legislativele franceze din 2017, când unii candidaţi s-au retras pentru a bloca Adunarea Naţională, partidul de extrema dreaptă, condus de Marine Le Pen.

Acum, speriaţi de perspectiva ca reprezentantul AfD ar putea deveni în premieră primar al unui oraş, e adevărat dintr-un land considerat fief al acestui partid, liderii tuturor partidelor s-au coalizat şi şi-au îndemnat electoratul să-l voteze pe reprezentantul CDU. Oricum, trebuie spus că în vreme ce, în al doilea tur de scrutin, Wippel a obţinut 44,9%, el fiind votat doar de electoratuil unui singur partid, AfD, câştigătorul a fost susţinut de toate partidele, obţinând 55,1% ! Elocvent, nu ?

Pentru liderii celorlalte partide, ca şi pentru analişti, scrutinul din Gorlitz a avut valoarea unui test înaintea unor alegeri considerate de mare risc ce vor avea loc la 1 septembrie în mai multe landuri din Est, între care Saxonia, în care extrema dreaptă realizează cele mai bune scoruri.

Deja, la 17 iunie, agenţia France Presse transmitea că sondajele de opinie plasează AfD în frunte, în faţa CDU condus de Angela Merkel şi a aliaţilor săi din SPD. Ca urmare, aceste alegeri ar putea decide soarta actualei coaliţii de guvernare, care deja şchioapătă, ca şi a actualei cancelare, şi ar însemna şi finalul prematur al lungii cariere politice a Angelei Merkel, ce vrea cu orice chip să rămână în funcţie până la alegerile legislative din 2021. După cum, se pare, în toamnă SPD va anunţa că iese de la guvernare, îndeosebi din cauza seriei sale de eşecuri electorale. Or, un nou insucces la apropiatele scrutinuri ar umple paharul. La ora actuală popularitatea sa este de 11%, după cum arată un sondaj Forsa pentru RTL, adică în urma Verzilor, aflaţi în plin avânt  (cu 27%), şi a CDU, care însă e în scădere (24%).

Pentru primul tur de scrutin la alegerile municipale din Gorlitz, Franziska Schubert, candidata Verzilor, care, cum spuneam, sunt în ascensiune în toată ţara, deşi, cu cele 27,9%, ocupase un loc bun, a renunţat, cerând electoratului să voteze pentru „deschiderea spre lume” a acestui oraş. În final, cum se ştie, Octavian Ursu a câştigat, dar adversarul său a acceptat cu greu eşecul, incriminând faptul că „CDU a colaborat cu toată lumea, chiar cu extremiştii de stânga”.

De notat că, la europarlamentare, AfD s-a situat pe primul loc în această regiune, chiar înaintea CDU. Este un loc pe care, la scrutinurile de peste 11 săptămâni, vrea să-l păstreze şi consolideze, liderii săi declarând că partidul va trece de 30% din voturi. Şi asta în condiţiile în care, nu demult, de abia aduna câteva voturi ale unor nemulţumiţi, acum AfD având aici un electorat foarte fidel. În ce-l priveşte, CDU este foarte foarte slăb în zonă.

Departe de a minimaliza în vreun fel meritele candidatului CDU, Octavian Ursu dovedit un politician de anvergură din acest oraş, ca şi din land, am ţinut să evidenţiez aceste detalii ca să se înţeleagă mai bine contextul din Saxonia, în general, şi din Gorlitz, în special, cât şi provocările cărora el trebuie să le facă faţă.

De altfel, despre acest oraş se spune că „ar concentra toate relele din fosta Germanie de Est: populaţie îmbătrânită, rata şomajului – superioară mediei naţionale – este de două ori mai mare decât în restul landului, sentimentul de declasare, străzile pustii datorită exodului locuitorilor, îndeosebi tineri care au plecat în vestul ţării, unde îşi caută de lucru”.

Toate acestea au fost teme invocate cu insistenţă de AfD în campania electorală pentru primăria oraşului, despre care voci autorizate susţin că are atuuri care atrag turiştii.Între altele amintesc că el a devenit un loc privilegiat pentru realizarea unor filme americane precum „Grand Budapest Hotel” sau „Inglorious Basterds”, iar actori ca George Clooney, Kate Winslet, Emma Thompson sau Jeff Goldblum au jucat în „Gorliwood”. Nu întâmplător, câteva zeci de artişti, ca şi scriitorul  Bernhard Schlink, autorul best-sellerului „Cititorul”, sau actorul Daniel Bruhl, vedeta din filmul „Goodbye Lenin”, au chemat lumea la vot, spre a nu lăsa oraşul să cadă pradă „urii”.

Sunt adevăruri clare, care nu pot fi ocolite şi arată că succesul lui Octavian Ursu la Gorlitz nu poate fi ignorat, cum nu se poate neglija o realitate tot mai pregnantă dintr-o Germanie, care, decenii la rând, a fost un model de stabilitate politică, şi despre care analişti abilitaţi susţin că, acum, „este zguduită de un cutemur politic”, trebuie să constate „slăbiciunea partidelor politice tradiţionale – SPD şi CDU”, repetându-se aproape la indigo prăbuşirea formaţiunilor politice tradiţionale din Italia. Iar toate astea se petrec în contextul ascensiunii constante a AfD şi a Verzilor ecologişti, realitate evidentă, pe care, în mod straniu, presa şi politicienii germani, fie se fac că nu o văd, fie o ignoră – ceea ce mi se pare impardonabil.

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Deci se umblă și în Germania cu aranjamente de cioară vosită!

  2. O ia si Germania la vale. E semn ca UE e aproape gata. Rabdare si tutun, urmeaza prabusirea in direct si la ora de varf!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.