Pe vremuri, cam prin anii 90, într-o comună nenorocită din județul Iași, o amărâtă își sfărșea zilele pentru că doctorii serbau ziua unui coleg și amânaseră operația. Cazul a fost relatat la vremea aia. Degeaba, nimeni nu a învățat nimic din acea întâmplare.
Și înainte se mai petrecuseră multe cazuri de acest gen. Cel mai apropiat mie, este operația mamei. Asta, era prin vara anului 1974. Dintr-o nenorocire, s-a făcut că a avut o tumoare pe creier. A operat-o însuși Grigore Arseni, marele, uriașul, dar nemernicul neurochirurg.
La internare, după ce mama ajuns în salon și după ce l-a chema pe tata în biroul lui de mare director de spital, știți ce i-a spus tatălui meu? I-a spus așa: ”Dacă nu îmi dai 10.000 de lei și câte un cartuș de Dunhill pe săptămână, cât timp e în spital, plus o sticlă de Johnny Walker înainte de operație, o voi folosi pe nevastă-ta (adică, pe mama), pentru experimente, pentru că statul nu-mi dă cadavre. Vă dați seama!? Realizați enormitatea și, mai ales, abrutizarea sufletului acelui om, fie el cât de mare medic era!?
Se putea povesti lucrul ăsta? Eu l-am povestit prietenilor mei de atunci, pentru că la vremea aia eram un adolescent neștiutor, de 16 ani. Dar, se putea reclama undeva, chiar și la Partid? Ei, aș!
Adică, să-l reclami pe medicul care aducea României milioane de dolari, medicul din banii căruia se construise spitalul de neurochirurgie din București, cu toții, obținuți din operațiile pe care le făcea la cerere, în străinătate? Era imposibil. Cred că dacă tata ar fi reclamat asemenea lucru ar fi fost arestat, mai ales că părinții lui, adică, bunicii mei, la fel ca și bunicii din partea mamei, făcuseră pușcărie politică pentru că se împotriviseră colectivizării.
Iar tata, ce să facă!? S-a dat peste cap și a făcut rost și de bani, și de țigări, și de băutură, că i se spusese că ”dom’ Profesor nu poate să opereze decât matol, că altfel îi tremură mâna”. Peste ani, am întrebat și eu cum e posibil așa ceva, iar un psihiatru mi-a răspuns: ”Păi, de la un anumit nivel în sus de alcoolemie, dacă nu bei, intri în tremor”.
Dar cum o fi făcut tata rost, în 1974, de atâta bănet, el, fiind un amărât de meseriaș la UCECOM, că suma aia însemna măcar o garsonieră, dacă nu o casă la curte în mahala, cum a făcut el rost de țigări americane și băuturi de-alea care se găseau numai în shop, numai el știe, dar n-am cum să-l întreb, că din groapă n-o să-mi răspundă.
Asta e trăită de mine. Iar voi, ăștia care citiți aceste rânduri, ați trăit ori ați auzit multe de acest gen? Cred că sunteți sătui.
Și trece timpul, și necazurile lumii se adună. Mai acum două zile, la Târgu Jiu, un copil de 16 ani moare pentru că medicii nu l-au operat, deși legea spune că trebuia să intervină fie că reușeau să-l salveze, fie că nu. Dar actul medical trebuia înfăptuit.
Cu o totală lipsă de omenie și cu o totală netrebnicie, medicii în cauză s-au eliminat prin proprie voință din procedură, invocând în fața rudelor sosite să ridice cadavrul acelui copil, motive de doi bani. La asta, se adaugă și intervenția celor de la medicina legală din oraș, mărturisită la televizor de o rudă a copilului, cum că ar trebui să treacă sub tăcere necazul, ”spre binele tuturor”.
E încă o situație în care unii unii doctori, prin comportamentul lor, aruncă o pătuă de jeg asupra categoriei din care fac parte. De data asta, o parte din autorități au intervenit, blamând comportamentul acestor neoameni în halate albe.
Dar, puțină vreme înainte, a fost scandalul celor două doctorițe de la spitalul Pantelimon, acela generat de 17 decese dubioase. Aproape la comandă, mecanismul de spălare a onorabilității celor două doctorițe, Maria ALEXANDRA Miron și Mirela Păiuș, a fost pus în mișcare, atenție!!!!!!!, fără să se aștepte decizia definitivă a justiției care, din nou atenție!!!!!, nu a emis decât o concluzie provizorie și pe o cauză oarecum colaterală, de punere în libertate, și nu pe fond!!!! Dar mecanismul trebuia să le scoată basma curată. Ca jurnalist, dar și ca om, sper ca hotărârea definitivă să fie justă.
Sigur că da, justificări medicale pentru un caz sau altul s-au găsit cu duiumul și vor fi găsite cu duiumul. Dar sentimentul general de injustiție medicală asupra acestui caz și a altora, asupra pacienților în general, rămâne, până când analiza obiectivă a cazurilor de erori medicale făcute de cei îndrituiți, dar și de medicii DE ACUM! și din viitor, vor accepata că trebuie să fie în slujba pacientului, nu a banilor.
Altfel, vom rămâne să credem că oricât s-ar strădui pacienții să își caute dreptatea, tot ei sunt de vină, indiferent de situație, și nu pseudo-moedicii care nu vor să salveze oameni, ci vor doar bani, recunoaștere, poziție socială și iar bani, bani, bani, bani, bani…
Statul are monopol pe Justitie. Asta e! Cui nu-i place…eventual apeleaza la justitia cutumiara a Talionului. Asta, fireste, pe propria-i raspundere. (poate ca n-ar fi chiar rau…)