Pădurarii cer derogare pentru a împușca ”urșii plimbăreți”

Pădurarii din mai multe ocoale silvice braşovene au depus solicitări pentru împușcarea a şase urși din zona Brașovului, Râșnovului, dar și din Jiber și Șercăița. Unul dintre urşi a intrat chiar şi în sala de mese a Cabanei Postăvaru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Compartimentului de Vânătoare din cadrul Regiei Kronstadt, Cosmin Dida, a declarat că săptămâna aceasta a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu Brașov o solicitare pentru obținerea unui punct de vedere cu privire la recoltarea a două exemplare de urs care coboară pe străzile din cartierul Răcădău.

”Pentru a obţine derogarea, solicitanţii trebuie să depună un dosar care să conţină inclusiv procesele verbale de constatare a pagubelor produse de animale. Dosarele sunt analizate de o comisie formată din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, apoi se redactează un punct de vedere, care este trimis la Departamentul Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, instituţie care emite acordul privind solicitarea de derogare”, a declarat Hornoiu, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov.

Și Ocolul Silvic Râșnov a solicitat recoltarea unui urs care a fost relocat în Masivul Postăvarul după ce ajunsese într-o zonă locuită, însă acum acesta a început să facă vizite chiar și la Cabana Postăvarul.

”Ursul respectiv a creat multe probleme în zona turistică, intrând chiar şi în sala de mese a Cabanei Postăvaru. Motivul pentru care s-a cerut recoltarea lui a fost că a mai fost mutat, dar măsura nu a avut efect. De altfel, respectivul urs are montată şi o zgardă care permite monitorizarea lui prin sistemul GPS”, a spus oficialul APM Brașov.

Și pădurarii din Jibert au solicitat recoltarea unui urs care a produs pagube în gospodăriile din localitate, iar solicitări pentru împușcarea a câte un exemplar de urs au venit și de la Șercăița și din partea Fondului Cinegetic Bârsa.

Până acum, APM Braşov a emis un punct de vedere favorabil în ceea ce privește solicitările depuse pentru recoltarea urşilor din Postăvarul şi Jibert, iar dosarele au fost transmise spre aprobare la Ministerul Mediului, care va lua decizia finală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Ursii sint o bogatie ,o frumusete a tarii noastre . Trebuie protejati ! Padurarii astia nu sint sanatosi la cap.

  2. Nus cum e cu ursii, dar nu misca nimeni contra mistertilor ce devoreaza toate recoltele bietilor tarani cu gospodarii de subzistenta carora li se cere dp ce deja au o paguba colosala sa… imprejmuiasca holdele din camp! Masurile statului responsabil?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.