Combinatul chimic Oltchim a primit o amendă de 14,34 milioane de euro pentru nerestituirea la termen a peste 140.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, se arată într-o înştiinţare trimisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului companiei. „Vă informam că SC Oltchim SA a primit din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia […]
Toate știrile
Germania şi Franţa propun sancţionarea ţărilor membre ale Uniunii Europene al căror deficit bugetar depăşeşte 3% din Produsul Intern Brut. Propunerea formulată de miniştrii de Finanţe ai celor două ţări va fi trimisă preşedintelui UE, Herman van Rompuy. Mecanismul, au sugerat oficialii francez şi german, ar trebui inclus în orice revizuire viitoare a Tratatului de […]
Majoritatea hainelor care se găsesc pe piaţa din România, conţin substanţe cancerigene. Avertismentul vine de la Maria Grapini, fost preşedinte al Federaţiei Patronale a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei. Ea spune că îmbrăcămintea din import este contrafăcută, iar în acest domeniu nu există măsuri clare prin care să fie controlat procesul de fabricaţie. 75% din hainele […]
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să prezinte, până la sfârşitul acestei săptămâni, un punct de vedere cu privire la modul în care Guvernul se poate implica direct în rezolvarea problemei privind Legea de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. „Am cerut ministrului Justiţiei să-mi prezinte, până la sfârşitul săptămânii, […]
Într-un interviu acordat astăzi Antenei 1, Mircea Petru, spune că Mădălina nu mai voia să trăiască şi îi mărturisise asta în repetate rânduri. Ce a făcut soţul artistei? A căutat ajutor, nu la un medic, ci la un aşa zis parapsiholog. Şi nu unul oarecare, ci unul controversat şi implicat, la rândul lui, în scandaluri […]
Ministerul Finanţelor lansează astăzi o nouă emisiune de obligaţiuni. Statul vrea să împrumute 400 de milioane de lei din piaţa locală, în contul unor certificate cu scadenţă la 7 ani. Finanţele speră să obţină un randament de 6,75 la sută. Analiştii economici cred că demersul va fi dificil de realizat. Şi asta pentru că, din […]
Primele nouă bănci din piaţă ca valoare a activelor nete, semnatare ale acordului de la Viena, se vor întâlni astăzi la Bruxelles cu oficiali ai Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional, pentru a discuta nivelul expunerilor pe România. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că acordul de la Viena ar putea fi uşor modificat.
Restricţiile pentru români pe piaţa muncii din Danemarca au fost eliminate la 1 mai 2009, prin urmare muncitorii români nu mai au nevoie de permis de muncă şi beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă ca şi lucrătorii danezi. În aceste condiţii, Danemarca s-a situat anul trecut pe locul doi în topul ţărilor alese de românii […]
28% din contractele încheiate de Primăria sectorului 3 din 2007 până acum au mers la firma Delta ACM ’93, controlată de omul de afaceri Florea Diaconu. Compania este considerată, potrivit informaţiilor apărute în presă, una dintre firmele apropiate Partidului Democrat Liberal (PDL), având în vedere că în urmă cu câţiva ani printre directorii companiei se număra şi Ionel Pirpiliu, fratele lui Ştefan Pirpiliu, actualul deputat din colegiul 13 al sectorului 3.
Premierul Emil Boc a declarat la TVR1 că lărgirea impozitării, inclusiv la persoanele care sunt plătite cu drepturi de autor, este necesară pentru sprijinirea unui sistem public de pensii care nu se poate autosusţine. Premierul a mai declarat că procesul de restructurare este un lucru absolut necesar. Totodată, Boc a precizat că nu este un […]
Cea mai mare reţea de socializare de pe Internet, Facebook, a depăşit 500 de milioane de utilizatori. Numărul utilizatorilor de Facebook s-a dublat într-un singur an, însumând în prezent opt la sută din populaţia planetei. Reţeaua înfiinţată de studentul – pe vremea aceea – Mark Zuckerberg avea un milion de utilizatori la finele anului în […]
Părinţii Mădălinei Manole au dat, azi dimineaţă, primele declaraţii la Parchet, după cum a afirmat avocata acestora, Beatrice Comărniceanu, pentru Realitatea TV.
Lupta pentru custodia copilului Mădălinei Manole începe marţi
Vraciul Mădălinei: „Avea o groapă imensă în suflet”
Soțul Mădălinei Manole: Mădălina era împăcată cu sinuciderea
Cazul Mădălinei Manole: Vânzătorul de Furadan, în consemn la frontieră
Banca Naţională lansează un avertisment sever în plină vacanţă politică: statul reuşeşte tot mai greu să facă rost de bani pentru a plăti salariile bugetarilor, pensiile şi alte obligaţii sociale. Dezechilibrele bugetare sunt structurale şi nu conjuncturale, cu alte cuvinte acestea nu se vor rezolva odată cu repornirea economiei, scrie Jurnalul Naţional. „Simpla creştere economică […]
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seara, la TVR1, că i-a acordat „cartonaşul galben” ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, şi că l-a „muştruluit” pentru afirmaţiile referitoare la eliminarea cotei unice. „Punctele de vedere pot exista, dar nu exprimate de ministrul Finanţelor sub forma chiar a unui interviu şi pentru asta l-am muştruluit, şi-a luat sancţiunea […]
Primarul Neculai Onţanu, fost pesedist, actual uneperist, pare să fie în graţiile Elenei Udrea. Astfel, singurele blocuri scoase la licitaţie pentru reabilitare termică sunt, în acest an, din sectorul 2. Este vorba despre 180 de blocuri din zonă, licitaţia pentru acestea fiind încă în desfăşurare, după ce a fost întreruptă cu o lună în urmă.
În propriile proiecte de revizuire a Constituţiei, PSD şi PNL au introdus prevederi prin care propun sancţiuni pentru migratorii politici. În proiectul trimis Parlamentului de către guvernul Boc IV nu există o astfel de prevedere.
O treime dintre deputaţi sunt la al doilea sau al treilea partid
Cu ceva timp în urmă a existat o revistă, „organ teoretic şi politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român”, revistă care se numea „Lupta de Clasă”. Adevărul este că, istoric vorbind, lupta de clasă nu va muri niciodată, căci ea aduce peisajului istoric schimbări ideologice şi perturbări politice. Mult mai greu este cu lupta […]
Adriean Videanu (cel mai hulit şi lunecos ministru al guvernului Emil Boc) a început să colinde televiziunile. Pentru ce? Pentru o idee cretină! Cică să afle omul în ce piaţă sunt mai ieftini castraveţii! Şi pentru asta face el, fotbalistul de Videle, un portal. Ţaţa Florina caută kapia calitatea B la preţ de bursa mahalalei! […]
Rămăşiţele pământeşti ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost dezgropate. Deshumarea s-a făcut la solicitarea lui Valentin Ceauşescu, singurul copil al cuplului care se mai află în viaţă. Valentin vrea să afle dacă, într-adevăr, este vorba despre rămăşiţele pământeşti ale părinţilor săi.
Deputatul PSD Anghel Stanciu a suferit o ruptură de aortă, cu complicaţii grave, fiind internat de urgenţă şi operat la Secţia de Cardiologie a Spitalului „C.I. Parhon” din Iaşi, a declarat, miercuri, fiul acestuia, Cristi Stanciu, într-un comunicat citat de Ziare.com. Intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat pe parcursul a şase ore şi a avut loc în […]
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ambasadorului britanic la Bucureşti, Robin Barnett, că, deşi aspectele tehnice ale raportului CE privind România sunt corecte, concluziile politice din document nu pot fi acceptate, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului l-a primit în audienţă miercuri pe Robin Barnett, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al […]
Curtea Constituţională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională cea mai recentă variantă a Legii ANI adoptată de Parlament, că actul normativ nu este redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Judecătorii Curţii apreciază că legea declarată neconstituţională nu respectă normele „menite să […]
Presa germană şi de limbă germană a relatat, miercuri, despre raportul privind România şi Bulgaria, la o zi după prezentarea lui de către Comisia Europeană, insistând asupra criticilor dure formulate de Bruxelles la adresa autorităţilor de la Bucureşti, relatează Deutsche Welle, în pagina electronică. „România nu a atins standardele Uniunii Europene nici (măcar) după trei […]
ANM a emis miercuri o avertizare de fenomene meteorologice imediate valabilă pentru jumătatea vestică a judeţului Ilfov şi cartierele vestice ale Municipiului Bucureşti, pentru intervalul orar 18.30-19.30. Conform avertizării postate pe site-ul ANM, se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse şi, posibil, grindină.
La o lună după un gest similar al preşedintelui moldovean, parlamentul georgian a adoptat o rezoluţie prin care a declarat 25 februarie ca zi a ocupaţiei sovietice. Rămâne de văzut care va fi soarta deciziei de la Tbilisi, odată ce la Chişinău Curtea Constituţională a decis că decretul preşedintelui este neconstituţional şi va fi invalidat. […]