Curtea Constituţională îşi motivează decizia în cazul ANI

Curtea Constituţională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională cea mai recentă variantă a Legii ANI adoptată de Parlament, că actul normativ nu este redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.

Judecătorii Curţii apreciază că legea declarată neconstituţională nu respectă normele „menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul, forma juridică, limbajul şi stilul actului normativ”.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Curtea Constituţională a admis, în 19 iulie, sesizarea de neconstituţionalitate a celei mai recente forme a Legii ANI trecute prin Parlament.

De asemenea, Curtea Constituţională susţine că normele de tehnică legislativă prevăzute de Constituţie au fost încălcate şi că Senatul nu a transmis un punct de vedere în această problemă.

Potrivit alineatului 4 al acestui articol, „în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă”. Alineatul 5 al aceluiaşi articol arată că „Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere”. Astfel, având în vedere stabilirea clară a competenţelor în funcţie de materia la care o prevedere legislativă face referire, Curtea Constituţională „constată că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile articolului 75 din Constituţie”.

Aşadar, Curtea şi-a însuşit motivaţia preşedintelui Băsescu, cel care a sesizat Curtea după ce actul normativ i-a fost trimis pentru a doua oară spre promulgare. Şeful statului arăta că, potrivit alineatului 1 al articolului 75 din Constituţie, cel care stabileşte în care materii competenţa de a fi Cameră decizională revine Senatului şi în care domenii Camerei Deputaţilor, prevederea referitoare la introducerea comisiilor de verificare a averilor de pe lângă Curţile de Apel reglementează în materia dreptului de proprietate privată, astfel că, potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor ar trebui să aibă rol decizional.

Preşedintele, susţin judecătorii CC, a apreciat că traseul legislativ ar fi fost definitiv parcurs „şi viciul de procedură ar fi putut fi acoperit” dacă cea de-a doua Cameră, respectiv Senatul, ar fi fost de acord cu prevederea adoptată de către Camera Deputaţilor referitor la comisiile de verificare a averii. Însă, cum Senatul a eliminat dispoziţiile referitoare la aceste comisii, în opinia şefului statului deveneau incidente prevederile alineatelor 4 şi 5 din articolul 75 din Constituţie, „în sensul că doar cu privire la aceste texte era necesar să se reia deliberarea pentru a decide definitiv Camera Deputaţilor”, care, potrivit articolului 1, este Cameră decizională.

Judecătorii Curţii afirmă, totodată, că şi Camera Deputaţilor, şi Guvernul au susţinut punctul de vedere şi argumentele şefului statului. În schimb, potrivit CC, „preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate”.