Confruntare SUA-China: insule mici care pot naște conflicte mari

Pe 6 mai, o rachetă anti-navă lansată de armata japoneză a scufundat o corvetă filipineză, în apele teritoriale filipineze din Marea Chinei de Sud. A fost pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial când Japonia a lansat o rachetă în afara propriilor frontiere. A fost parte a exercițiilor militare Balikatan, la care au participat și SUA. Corveta scufundată era scoasă din serviciu – fusese lansată la apă la finalul anilor 1940. Pe 6 iulie, China e executat cu succes o lansare de pe submarin a unei rachete balistice intercontinentale, către Pacificul de Sud.

Exercițiul a fost descris de Beijing drept unul de rutină, însă nu este așa. Este doar al treilea asemenea test al Chinei. Primul a avut loc în anul 1980, iar cel de al doilea în 2024. Este însă primul test în care racheta este lansată de pe un submarin cu propulsie nucleara. Este un semnal ca Beijingul este pregătit pentru ”a doua lovitură” – capacitatea de a riposta în mod devastator la un atac nuclear asupra Chinei. Dar a fost un semnal și pentru Australia.

Australia construiește propria rețea de alianțe în Pacific

Tot pe 6 iulie, Australia și Insulele Fiji (un milion de locuitori, PIB de 6,1 miliarde de dolari) au semnat un tratat de Securitate (Alianța Oceanul Păcii) care include și o clauză de apărare reciprocă, asemănătoare cu cea din Tratatul NATO. Este al treilea tratat al Australiei ce include  asemenea clauză, după ANZUS (Tratatul cu SUA și Noua Zeelandă, din 1951) și cel cu Papua Noua Guinee. La trei zile de la semnarea acestui tratat, guvernul Noii Zeelande a anunțat că studiază posibilitatea aderării la Alianța Oceanul Păcii.

Strategia australiană nu se oprește la Insulele Fiji. Pe 30 iunie, premierul Anthony Albanese a încheiat un tratat economic si de Securitate cu Vanuatu. Pe 8 iulie, i-a primit la Brisbane pe premierii din Papua Noua Guinee si Tonga (105.000 locuitori, PIB de 600 de milioane de dolari). Australia are un tratat de Securitate cu Tuvalu (11.500 de locuitori, PIB de 80 milioane de dolari), din 2023, unul cu Papua Noua Guinee, din același an, și acorduri orientate către securitate interna, poliție, infrastructură și răspuns la dezastre cu Nauru (12.500 de locuitori si PIB de 170 de milioane de dolari) și Vanuatu (340.000 de locuitori și PIB de 1,2 miliarde de dolari). Tratatul cu Fiji, un stat care furnizează contingente de căști albastre pentru misiunile de menținere a păcii ale ONU, este cel mai important pentru Australia.

Contraofensiva Australiei

Ofensiva diplomatică australiană a venit după ce Insulele Solomon au încheiat un tratat de Securitate cu China, care deschide perspectiva înființării unei baze militare chineze și care permite Beijingului să desfășoare forțe de poliție și personal militar în această țară, pentru a menține ordinea și pentru a proteja proiectele chineze. Se întâmpla în 2022. China încheiase parteneriate și cu Fiji, Vanuatu, Kiribati (136 milioane de locuitori și  PIB de 340 de milioane de dolari), la finalul anilor 2010, însă fără tentă militară și de securitate. A fost un semnal de alarmă pentru Australia, care a început să bage mai adânc mâna în buzunar. Fiecare tratat cu statele insulare este însoțit de investiții. Insulele Fiji primesc un miliard de dolari australieni. Suma totală a angajamentelor față de aceste state depășește bugetul disponibil pentru acest domeniu într-un ciclu electoral.

AUKUS și reînarmarea Australiei și Japoniei

Australia investește în pilonul militar al pactului AUKUS, cu Statele Unite și Marea Britanie. Este vorba despre construirea primelor submarine australiene cu propulsie nucleara. Este un proiect care se întinde pe 30 de ani și presupune un cost de 235 de miliarde de dolari. La finalul lunii mai, ministrul australian al Apărării a anunțat că primele trei submarine nucleare care vor intra în dotarea armatei australiene nu vor fi noile submarine de clasa AUKUS, ci submarine americane second-hand de clasa Virginia. Ele ar urma să fie livrate în termen de 15 ani.

La jumătatea lunii aprilie, Australia și Japonia au încheiat un contract pentru 11 fregate japoneze de clasa Mogami, în valoare de 6,5 miliarde de dolari. Primele trei fregate vor fi construite în Japonia, iar restul în Australia. Prima fregată va fi livrată peste trei ani.

Pe 21 aprilie, guvernul japonez condus de ultraconservatoarea Takaichi Sanae a eliminat interdicția veche de decenii a exportului de arme letale fabricate în Japonia. De la preluarea puterii, în octombrie 2025 și după câștigarea en fanfare a alegerilor anticipate din februarie anul acesta, Takaichi dorește să se îndepărteze de politica pacifistă stabilită prin constituția din 1947. Măsura privind exporturile de arme este un pas în această direcție. Takaichi urmărește politica fostului premier Shinzo Abe, care, în 2015, a reușit să treacă o lege pentru extinderea rolului forțelor de autoapărare ale Japoniei, pentru a permite sprijinul militar pentru aliați.

Washington mută accentul din Indo-Pacific pe ”primul lanț de insule”

Pe 16 iunie, Pentagonul a anunțat revenirea Comandamentului SUA pentru Indo-Pacific (USINDOPACOM) la vechea denumire de Comandamentul Pacificului (USPACOM), folosită până în 2018. Oficialii americani au prezentat schimbarea ca o revenire la „rădăcinile istorice”, precizând că aria de responsabilitate rămâne neschimbată, de la coasta de vest a SUA până la limita maritimă vestică a Indiei.

Schimbarea poate reflecta însă o reorientare strategică. Administrația Trump reduce accentul pe conceptul larg de ”Indo-Pacific” (lansat de defunctul premier nipon Shinzo Abe) și revine la o abordare mai concentrată pe Pacific. Aceasta se vede și prin diminuarea rolului Quad (SUA, India, Japonia, Australia) și prin preferința pentru termenul ”Pacific” în locul ”Indo-Pacific”. Noua strategie americană mută centrul apărării împotriva Chinei de la o rețea largă de parteneriate regionale către o linie militarizată mai restrânsă: primul lanț de insule, de la Japonia la Filipine.

Strategia veche de 70 de ani pentru a îndigui China

În centrul tuturor acestor evoluții se află China și strategia de îndiguire a Chinei pusă la cale de Statele Unite imediat după Al Doilea Război Mondial, prin așa-zisele ”lanțuri de insule”. Primul lanț de insule se întinde de la arhipelagul nipon spre Taiwan, Filipine, Borneo. Din acest lanț fac parte insulele Senkaku, subiect al unei dispute între China și Japonia în urmă cu zece ani. Tot aici sunt insulele Paracel și Spratly, disputate în primul rând de China și Filipine, dar și de Malaezia, Vietnam, Taiwan si Brunei.

Sunt stânci, bancuri și atoli unde China construiește piste de aterizare și insule artificiale sau unde acționează în „zona gri” trimițând nu Garda de Coastă, ci așa-zisa Miliție Maritimă (o armata din umbră, deseori neasumată de Beijing) și nave de pescuit pentru a șicana navele filipineze. Prin zona primului lanț de insule trece peste 60% din comerțul total al Chinei. Iar 75% din petrolul Chinei și 40% din gazele naturale provin din importuri externe.

Al doilea lanț de insule include Insulele Mariane, Guam (teritoriu american), Palau, Statele Federate ale Microneziei și se extinde până în Noua Guinee. Iar al treilea lanț de insule pornește de la Insulele Aleutine, în nord, către Hawaii, Samoa, Fiji, ajungând în Noua Zeelanda. Tratatele încheiate de China și Australia cu statele insulare din Pacific au legătură cu această strategie de îndiguire a Chinei veche de peste 70 de ani, menită să oprească dezvoltarea maritimă a Beijingului și permițându-i doar dezvoltarea continentală.

Cum a devenit ”ordinea bazată pe reguli” o armă geopolitică

Conceptul de ”ordine internațională bazată pe reguli” și-a căpătat sensul politic actual pe măsură ce ascensiunea Chinei a început să conteste supremația occidentală. Evoluția sa este similară cu cea a termenului ”Indo-Pacific”, promovat de SUA și aliați, pentru a extinde cadrul strategic de confruntare cu Beijingul. Inițial asociat regulilor comerțului internațional, conceptul a devenit un instrument politic și strategic al Occidentului pentru a limita influența Chinei, inclusiv prin arhitectura de securitate construită în jurul lanțurilor de insule din Pacific. Până acum, China nu a reușit să se ”elibereze” din primul lanț de insule.

Zece ani de la o hotărâre fără efect a Curții de la Haga

Acesta este contextul în care un grup de stat au marcat trecerea a zece ani de la decizia Curții de Arbitraj de la Haga care stabilea că Beijingul nu are drept la zonă economică exclusivă în Marea Chinei de Sud, în zona disputată cu Filipine, fără a hotărî însă asupra suveranității atolilor, insulelor și bancurilor. China a respins imediat hotărârea, declarând-o ”nulă și neavenită” și susținând că tribunalul nu avea competență. Beijingul continuă și astăzi să își afirme revendicările în Marea Chinei de Sud. ”Ne reafirmăm angajamentul ferm de a promova un Indo-Pacific liber și deschis, pașnic, stabil și bazat pe reguli, fundamentat pe dreptul internațional”, se arată în declarația semnată recent de Filipine, SUA, Japonia, Australia și alte zece state, printre care și România.