Astăzi debutează, la Filarmonica „Dinu Lipatti”, Samfest Jazz, festival aflat la cea de-a VI-a ediţie. Până sâmbătă, sătmărenii vor avea parte de un regal muzical, datorat unor renumite trupe româneşti şi străine, cum ar fi Tomasz Stanko Quintet (Polonia, Danemarca, Finlanda), al cărui fondator era cunocut ca un instrumentist de marcă încă din anii ’60, […]
Toate știrile
O organizaţie pentru protecţia consumatorilor din Statele Unite a dat în judecată compania fast-food pe motiv că se foloseşte de jucării pentru a ademeni copiii în restaurantele sale. Aceasta a acuzat compania de practici comerciale „incorecte şi înşelătoare”, care încalcă legile de protecţie a consumatorului în mai multe state din SUA, scrie Telegraph.co.uk. „McDonald’s reprezintă […]
Bulgaria vrea să crească vârsta de pensionare cu trei ani, a anunţat astăzi ministrul bulgar pentru servicii sociale. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie, anul viitor. În urma majorării vârstei de pensionare, femeile din Bulgaria vor munci 37 de ani, până la vârsta de 60 de ani, iar bărbaţii vor […]
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Dan Fătuloiu, a declarat pentru Realitatea FM că, de anul viitor, o parte dintre poliţiştii comunitari vor fi daţi afară. În opinia lui Dan Fătuloiu, o parte dintre poliţiştii comunitari vor fi daţi afară pentru că se va înfiinţa poliţia locală, o structură cu atribuţii asemănătoare poliţiei comunitare, […]
Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival, care se desfăşoară între 25 şi 27 iunie, prezintă publicului român cel mai mare eveniment de rock pe o scenă de 150 de tone, cu peste 100 de boxe care vor zgudui zona Romexpo din Capitală, informează organizatorii. Scena folosită pe durata celor trei zile de festival este […]
SUA este țara tuturor posibilităților. Grupa C în care evoluează SUA arată înaintea ultimei etape după chipul și asemănarea primei puteri politico-economice mondiale. Orice este posibil. Este posibil ca favoritele hârtiei (de dinainte de începerea competiției – n.a.) Anglia și SUA să se califice în optimi, după cum este posibil ca una dintre ele, sau […]
Hackerii din Bulgaria îi ajută pe proprietarii magazinelor să evite plata TVA către statul bulgar, prin ştergerea anumitor date din memoria caselor de marcat, notează cotidianul Standard, citat de site-ul Novinite.com. Poliţia şi Agenţia naţională pentru administrare fiscală (NRA) îi anchetează pe hackerii care au reuşit să spargă codul caselor de marcat, pentru a le […]
Un musical despre viaţa Papei Ioan Paul al II-lea este pus în scenă la Roma. Intitulată ,,Nu te teme”, producţia cuprinde 18 melodii şi spune în două ore povestea unuia dintre cei mai iubiţi lideri ai Bisericii Catolice. Povestea muzicală surprinde viaţa Suveranului Pontif de la copilăria în Polonia ocupată de nazişti până la momentul […]
Instanţa a decis încetarea procesului penal în care acesta era acuzat de opt infracţiuni grave. Pentru cinci dintre ele a fost achitat, iar pentru trei a intervenit prescripţia răspunderii penale. Bivolaru mai are însă pe rol un dosar penal, pentru trafic de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi exprimare de mesaje antisemite. După 6 ani […]
Olanda a răspuns afirmativ unei solicitări a NATO şi va trimite un submarin în largul coastelor Somaliei pentru combaterea pirateriei. Atacurile piraţilor s-au înmulţit în ultimele luni după o perioadă de relativă acalmie. Ministerul olandez al Apărării a anunţat că submersibilul se va alătura flotilei internaţionale care patrulează în estul Africii sub egida NATO şi […]
Angajaţii mai multor companii de stat pot primi salarii compensatorii ce le-ar putea asigura un venit net pentru următorii 4 pînă la 15 ani. Recordul îl deţine managerul unei firme din subordinea Consiliului local Deva, care ar fi încasat 180 de salarii compensatorii, anunță The Money Channel. Contractele colective de muncă încheiate în diverse instituţii […]
OMV Petrom (SNP) a majorat miercuri preţul motorinei cu trei bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere, şi a menţinut preţul benzinei, a anunţat compania. Astfel, motorina Top Nordic Diesel costă 4,47 lei pe litru, OMV Sprint Diesel 4,51 lei pe litru, Euro Diesel 5 – 4,3 lei pe litru, […]
Fostul premier PSD şi şefa Camerei Deputaţilor s-au certat luni în şedinţa de Birou Permament pe tema unei propuneri lansate de primul privind rotaţia vicepreşedinţilor la conducerea şedinţelor Camerei. Năstase şi Anastase continuă să se certe. Din prima până în ultima zi. Fostul premier PSD şi şefa Camerei au recidivat şi în şedinţa de Birou […]
Potrivit jurnaliștilor francezi prin lansarea modelului de teren Duster, Dacia a arătat că evoluează în domeniul auto și încearcă să acopere cât mai multe clase, păstrând prețul scăzut. Drept urmare un model decapotabil ar trebui să apară în portofoliul producătorului român. Jurnalistii francezi de la caradisiac.com și-au imaginat cum ar arăta o Dacia Sanderă decapotabilă […]
Compania americană Bechtel, care construieşte autostrada Transilvania (415 km), şi firma turcă Enka, principalul subcontractor al americanilor, au avut o cifră de afaceri totală de 766 milioane de euro în ultimii trei ani şi un profit net cumulat de 60 milioane de euro. Datele financiare pe anul 2009 au fost furnizate de Oficiul Naţional al […]
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a făcut un calcul şi a ajuns la concluzia că economia nu mai suportă subvenţiile acordate marilor consumatori industriali. În nota prezentată de directorul ANRE, Petre Lificiu, parlamentarilor PDL, scrie că dreptul consumatorilor industriali, de a consuma gaze exclusiv din producţoia internă, aruncă în aer coşul populaţiei, care […]
Aproape un sfert din firmele intrate în insolvenţă anul trecut au cerut singure deschiderea procedurii. Creditorii nu au reuşit să recupereze decât 8 la sută din datoriile totale de 2,5 miliarde de euro. Datele provin de la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă. Specialiştii spun că procentajul insolvenţelor auto-declarate ar fi fost mult mai mare, […]
Două vidanje, cumpărate la preţ de limuzine în urmă cu un an de autorităţile din Ploieşti, zac nefolosite. Cele două utilaje au costat aproape 450.000 de euro însă birocraţia a făcut ca ele să nu fie date în folosinţă. Autorităţile din Ploieşti au cumpărat în 2009 două vidanjele cu câte 220.000 de euro bucata, în […]
La un an după ce a murit, Michael Jackson a făcut vânzări-record de aproximativ un miliard de dolari. Încasările fabuloase postmortem l-au readus pe regele pop pe lista scurtă a celor mai profitabili artişti ai tuturor timpurilor. Imediat dupa moartea lui Michael, în iunie anul trecut, numai în SUA s-au vândut 415.000 de albume ale […]
Numărul milionarilor în dolari a crescut în 2009 cu 17% la nivel mondial, la zece milioane, în pofida intrării economiei globale în cea mai gravă recesiune din ultimele decenii, potrivit unui studiu realizat de Merrill Lynch şi Capgemini, transmite Reuters. Averea acestora a sporit cu 19% anul trecut, la 39.000 de miliarde de dolari, aproape […]
Un sondaj despre aşteptările americanilor până la jumătatea secolului a arătat că încrederea în avansul tehnologiei este foarte mare, dar a scăzut încrederea în puterea naţiunii americane şi teama faţă de ameninţarea teroristă. Americanii sunt încrezători în viitor. Potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center For The People and The Press/Smithsonian Magazine, mai mult […]
Neutrinul este cea mai „uşoară” particulă descoperită până acum. Oamenii de ştiinţă au reuşit să facă cele mai precise măsurători, de până acum, cu privire la masa neutrinului, una dintre cele mai misterioase particule cunoscute. Neutrinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de particule fantomă pentru că interacţionează slab cu orice altă formă a materiei. […]
Deşi este posesorul unui imobil de vis pe malul lacului Snagov, palat la care mulţi nici nu îndrăznesc să viseze, există un motiv pentru care unii nu l-ar invidia pe Adriean Videanu: demnitarul şi-a ridicat casa lângă cimitirul din Ciofliceni.
Clinicile şi spitalele europene au trecut la etapa agresivă de racolare a medicilor români. După succesele obţinute la tot mai frecventele târguri de joburi pentru medici, unde românii din sistemul sanitar s-au bătut pe locurile oferite, instituţiile medicale din afara ţării şi-au îndreptat atenţia către cei mai buni specialişti de la noi.
Percheziţiile făcute de DNA la sediul OTV şi la locuinţa lui Dan Diaconescu, precum şi arestarea jurnalistului au stârnit o serie de întrebări cu tâlc în mass-media în privinţa dedesubturilor scandalului. Deja, de mai bine de 24 de ore, s-au vehiculat mai multe scenarii, mai mult sau mai puţin reale, iar motivele arestării continuă să fie disecate pe toate părţile. De ce a fost, totuşi, arestat Dan Diaconescu?