Alina Dumitru a câştigat din nou aur. Campioana olimpică s-a impus în Grand Prix-ul din Tunisia cu care începe numărătoarea inversă pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
Toate știrile
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Preşedintele Traian Băsescu se declară favirabil susţinerii titularizării la nivel local a dascălilor, pentru că aşa vor rămâne acolo unde locuiesc.
Şeful statului român a enumerat, duminică, după întâlnirea cu sindicatele, motivele pentru care nu e de acord cu repartizarea diferenţiată a tăierii salariialor cu 25% şi a promis că va media o discuţie între sindicate şi Guvern în acest sens.
În urmă cu trei ani, pe 7 mai 2007, Octavian Paler ne părăsea, plecând spre o lume mai bună. În ziua respectivă, Octavian Paler şi-a scris ca de obicei editorialul pentru Cotidianul. A fost ultimul. Fără să fie un editorial special, ultima operă a lui Octavian Paler are o semnificaţie aparte. Principalul mesaj al textului a reprezentat un avertisment cumplit privind viitorul politic şi social României. Din păcate, temerile (previziunile) maestrului s-au adeverit, nu 100%, ci 1.000%. Cotidianul.ro publică din nou ultimul editorial al celui care a fost Octavian Paler. Un editorial care este şi acum de maximă actualitate. (Lucian Gheorghiu)
Preşedintele a vrut să arate mai apoi că ar fi dispus să se sacrifice:“În ceea ce mă priveşte vă asigur, şi nu vreau să pară un populism, că sunt dispus ca până la sfârşitul anului să virez salariul într-un fond de solidaritate. Dacă vă uitaţi pe declaraţia de avere, veţi putea constata că pot să fac acest lucru. Cred că avem nevoie de solidaritate în momentul de faţă, dacă vrem să nu împingem ţara către o situaţie ca în Grecia”.
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a declarat la ieșirea de la discuțiile cu reprezentanţii FMI, că nu s-a discutat despre un nou împrumut din partea României şi că previziunile privind creşterea economică în acest an sunt „în jur de zero”.
Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit date de ultimă oră privind evoluţia norului de cenuşă produs de noua erupţie a vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.
Guvernul Emil Boc şi preşedinţii celor două partide aflate la guvernare plus generalii “lu’ Gabi Oprea” sunt întruniţi, duminică seara, la Palatul Victoria, ca să aprobe măsurile executivului pentru încheierea acordului cu FMI.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a explicat, duminică, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, că “scăderea fondului de salarii ar putea să reprezinte o medie a procentului de 25 la sută, iar într-o comisie paritară, în care să participe şi sindicatele, se poate decide care sunt criteriile prin care acest fond de salarii va scădea. Deci este posibil ca salariile mai mici să nu fie puse sub presiune”.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, susţine că în sistemul sanitar şi în domeniul asistenţei sociale lucrează aproape 330.000 de persoane dintre care circa 80.000 de persoane sunt personal TESA.
Liderul Blocului Naţional Sindical a apreciat, duminică, după întrevederea de la Palatul Cotroceni cu şeful statului român, că aceasta a fost doar una de schimb de opinii şi nu de mediere.
Actriţa americană Scarlett Johansson a anunţat că îşi doreşte să lanseze un nou album muzical, pe care să înregistreze şi piese originale, nu numai cover-uri, citează realitatea.net.
Cel puţin 223 de zboruri au fost anulate în Portugalia duminică, până la ora 11.00 GMT (14.00, ora României), din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda.
După o zi mohorâtă şi ploaie, bucureştenii vor avea parte, mâine, de o zi caldă de primăvară. Astfel că temperaturile maxime vor ajunge până la 25 de grade Celsius, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab.
Liderii sindicatelor au ieşit destul de paşnice de la întrevederea de duminică, de la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, Traian Băsescu. Sindicaliştii se reîntâlneasc la o nouă rundă de negocieri marţi, 11 mai 2010, la ora 11, la Parlament după care vor decide dacă vor continua sau nu calendarul protestelor.
Actriţa Tori Spelling şi soţul ei, Dean McDermott, şi-au reînnoit jurămintele de căsătorie, în cadrul unei ceremonii, informează people.com.
România a coborât o poziţie şi se află în acest an pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa competitivităţii economice, devansând doar Bulgaria în clasamentul realizat de World Economic Forum (WEF) şi condus de Suedia, potrivit Mediafax. În 2008, România se afla pe locul 25, din 27.
Duminică, liderul federaţiei sindicale Sedlex, Vasile Marica, a lansat public o temă interesantă: acum este momentul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Argumentele lui Marica se bazează strict pe prevederile Constituţiei.
Preţurile de consum au urcat în aprilie cu 0,3-0,5% faţă de martie, astfel că rata anuală a inflaţiei a crescut uşor, la 4,3%, ca urmare a deprecierii leului şi scumpirii medicamentelor, potrivit mediei estimărilor analiştilor economici.
Fostul şef al serviciilor americane antiterorism Richard Clarke a prezentat un scenariu apocaliptic, în care problemele încep de la prăbuşirea uneia dintre reţelele Pentagonului. La scurt timp după aceea, companiile care asigură accesul la internet nu mai funcţionează, iar incendii şi explozii au loc la rafinării mari din Philadelphia şi Houston. Defecţiunile la uzinele chimice provoacă nori letali de clor.
Şeful statului român a făcut o gafă diplomatică, duminică, când a vorbit despre măsurile economice anticriză pe care România a trebuit să le ia. „Propun societăţii ca împreună să prevenim grecizarea ţării. Dacă mai angajăm un credit de 3 de miliarde probabil vom ajunge in situatia Greciei”, a spus preşedintele României.
Aproximativ 500 de membri ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România vor protesta, mâine, în faţa Ministerului Educaţiei, dar şi în alte 11 centre universitare.
Un nou jaf la Oradea. O sală de jocuri a fost jefuită, de un bărbat care purta cagulă. Bărbatul a reuşit să fugă cu 600 de lei.
Vedetele din celebrul serial “Sex and The City”, Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Cynthia Nixon şi Kristin Davis, au recunoscut că între ele există momente de rivalitate, mai ales în lungile şedinţe de filmare, informează Female First.
Două curse ale companiei Wizz Air, pe relaţia Târgu-Mureş şi retur, au fost anulate pe Aeroportul „Transilvania” din municipiu din cauza norului de cenuşă eliberată de vulcanul islandez Eyjafjöll, nor care traversează Europa.