Așa, spre seară, la secția de votare, salvgardăm nația cu ambiț și pampon. Carnavalul Mileniului e în toi, în mare vogă, în desfășurare, cu surle și cu tobe. Cine să ne mai oprească?

Știu frate, băi (…) mie-mi spui? Ce dracu, frate, mie-mi spui? Păi câți bani am băgat eu în c(…) lor? P… mea milioane de euro ești nebun? Cât le-am dat să mănânce, cât i-am plimbat, cât i-am dus, câte pachete, câte familia și pe morții lu’ mă-sa. Dar ei erau buni de ce?

Jucătoarele se antrenează înainte de meciul cu echipa feminină AS Roma, care va fi urmat de o partidă internațională la Viena, în iunie

PNL-ul a sărit ca ars şi, prin vocea Ralucăi Turcan, a anunţat că va solicita CNA-ului şi Comisiei de Etică a TVR să investigheze cum de a fost posibil ca Liviu Dragnea şi Petre Daea să facă propagandă electorală în emisiunea „Viaţa Satului”.

Cum a apărut partidul lui Cioloș, despre care unii au și zis că este un partid de intelligence? La fel cum a apărut partidul lui Nicușor Dan (și a fost preluat peste noapte de băieți)

Premierul a mai precizat că va fi adoptată ordonanța de urgență reglementează și contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate, prin care vor fi…

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben pentru mai multe județe. În paralel, a fost emisă și o informare meteo privind…