Pakistanez stabilit în România, acuzat de propagandă teroristă

Un pakistanez stabilit în România a primit interdicţie în țara noastră timp de 10 ani, fiind acuzat că…

Pakistanez stabilit în România, acuzat de propagandă teroristă

Un pakistanez stabilit în România a primit interdicţie în țara noastră timp de 10 ani, fiind acuzat că…

Un cetățean pakistanez stabilit în România a primit interdicţie în țara noastră timp de 10 ani, fiind acuzat că desfășura activităţi de propagandă extremist-teroristă. Rahi Muhammad, în vârstă de 66 de ani, obţinuse dreptul de şedere pe termen lung în țara noastră.

„La sesizarea Serviciului Român de Informații, prin hotărârea nr. 1668 /2018 din 04.04.2018, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetăţeanului pakistanez M.I.R., pentru o perioadă de 10 ani.

M.I.R., aflat în România în calitate de beneficiar al dreptului de şedere pe termen lung a intrat în atenția Serviciului în cursul anului 2016, pe fondul unor informaţii potrivit cărora acesta traversa un proces de radicalizare religioasă de factură fundamentalistă, desfăşurând activităţi de propagandă extremist-teroristă în medii ermetice.

În urma măsurilor informativ-operative întreprinse, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care constituie amenințări la adresa securității naționale, potrivit art. 3 lit. i şi l din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Concret, străinul s-a remarcat prin radicalizare religioasă de factură fundamentalistă şi activităţi de propagandă extremistă în favoarea ideologiei promovate de o entitate teroristă, derulate în medii ermetice ale coreligionarilor şi în mediul virtual, incitând la acţiuni violente. (…) La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, coroborat cu art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, a dispus măsura declarării ca indezirabil a celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. „i” şi „l” din Legea 51/1991 (republicată), constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Străinul nu se mai află pe teritoriul național”, se arată într-un comunicat al SRI.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Gata , s-a scos SRI-ul … ! Dacă ne mai spune Marincea ce ce marcă de bicicletă mergea cel mai mare terorist al lumii , ce număr purta la papucii de gumă turcești și dacă și-a tuns barba … , chiar că m-am liniștit … !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.