În actul al doilea al Operei „Tosca”, de Puccini, baronul Scarpia îi urmăreşte pe revoluţionarii din Roma dintr-un palat în care va primi şi celebrul „sărut al Toscăi”. Compozitorul a ales vestitul Palat Farnese, a cărui construcţie, ce a durat aproape 75 de ani, a fost începută de Cardinalul Alexandru Farnese (1468-1549), descendent al unei familii de condotieri din regiunea Orvieto, care s-a ilustrat prin apărarea intereselor papalităţii. Acesta a cumpărat un palat din apropiere de Campo de Fiori, iar în 1517 a început construirea unui nou edificiu, după planurile realizate încă din 1515 de Antonio da Sangallo cel Tânăr.
Alexandru Farnese devine cardinal la 25 de ani, apoi episcop de Parma, înainte de a se urca pe scaunul pontifical, în 1534, sub numele de Papa Paul al III-lea. El va avea un rol important în renovarea Bisericii, provocată de extinderea Reformei protestante, convocând Conciliul din Trento în 1545, la care a fost elaborată platforma doctrinară a Contrareformei.
Între Roma Imperiilor şi Roma Papilor
Tizian, Papa Paul al III-lea
Palatul Farnese şi-a deschis sălile publicului cu o expoziţie care face să retrăiască splendoarea Curţii din secolul al XVI-lea. Papi, cardinali, regi, ambasadori, artişti şi-au încrucişat destinele în interiorul acestui istoric edificiu, aproape de Campo de Fiori. Această clădire a puternicei Familii Farnese a găzduit, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, una dintre colecţiile de antichităţi cele mai preţioase din lume.
Acum, o extraordinară expoziţie şi-a deschis porţile, în 17 decembrie, cu peste 150 de opere din Colecţia Farnese, în splendoarea renascentistă a palatului roman, găzduind sediul Ambasadei Franţei şi pe cel al Şcolii Franceze din Roma. Expoziţia va fi deschisă până la 27 aprilie.
Desene, statui, picturi, ceramici, provenind de la marile muzee italiene şi străine, reproduc, între artă şi politică, fastul palatului de odinioară până în zilele noastre.
Portretul Elisabetei Farnese
În somptuoasele săli se poate admira statuia Afroditei (secolul II d.Ch.), cu capul întors către propria nuditate. Două statui romane ale „Prizonierilor Daci” îşi găsesc locul la intrarea în Sala Magistraţilor. Apoi, o bogată galerie de tablouri, cu pânze de Tizian, printre care „Femeie la oglindă” (adusă de la Palazzo Marino din Milano, împrumutată de la Muzeul Luvru), de El Greco, Sebastiano del Piombo, Annibale Carracci. Printre obiectele cele mai importante, un studio din secolul al XVI-lea, realizat de maeştrii romani pentru a conserva monedele farnesienilor. De la Quirinale sosesc piese de mobilier care decorau saloanele nobililor, în timp ce preţioase majolice renascentiste provin de la Muzeul di Capodimonte din Napoli. De asemenea, lucrări de Alfonso d’Este, aduse de la Palazzo Marino şi de la Luvru.
„Perfecţiunea Palatului, scria Giorgio Vasari, nu putea fi admirată la început, ci după ce cardinalul a fost numit Papă, pentru că Sangallo şi-a schimbat planurile, trebuind să construiască nu un palat de cardinal, ci unul de Papă”. Lui Sangallo i-a urmat, la lucrările de construire a palatului, Michelangelo, marele protejat al lui Paul al III-lea, căruia acesta i-a încredinţat frescele Capelei Pauline, pe care l-a numit arhitect, pictor şi sculptor al Palatului Apostolic şi conducător al lucrărilor de la Basilica Sfântul Petru. Michelangelo a terminat etajul al II-lea al Palatului Farnese şi a modificat curtea centrală, adăugându-i un lintel de marmură surmontat de emblema papală. Cei care au desăvârşit construcţia au fost arhitecţii Vignola şi Della Porta.
Hercules Farnese
Alexandru Farnese a fost şi un fin literat, pasionat de Antichitate. El a început constituirea unei colecţii căreia urmaşii lui, Alexandru cel Tânăr, supranumit „Marele Cardinal”, Ranuccio şi Odoardo Farnese, îi vor da proporţii fabuloase, datorită unei politici sistematice de achiziţii, servite de mijloace materiale imense şi de competenţa lui Fulvio Orsini (1529-1600), erudit însărcinat cu biblioteca şi colecţiile palatului.
Pentru a înfrumuseţa Palatul, Papa Paul al III-lea nu a ezitat să-şi însuşească tezaure descoperite în urma săpăturilor arheologice. Legenda spune că l-ar fi autorizat pe nepotul său să ducă la palat timp de o noapte întreagă 700 de care încărcate cu pietre, coloane şi statui, smulse din Termele lui Caracalla în 1545. Materialele provenite din săpături au fost integrate în construcţia şi în decoraţia palatului.
Domenichino, Fecioara cu licornul
Conceput mai întâi ca o locuinţă familială, palatul a devenit sediul puterii acestei familii. Arhitectura, decorurile pictate şi formarea colecţiei dezvăluie un proiect al celebrării propriei dinastii prin referirea constantă la antichitate, pe ideea continuităţii istorice între Roma Imperială şi Roma Papilor. Această „glorificare prin intermediul anticului”, curentă în timpul Renaşterii, capătă aici o amploare inedită, datorită savanţilor şi artiştilor uniţi de un acelaşi ideal, care participă la proiect.
Renaşterea frumosului antic
Atriumul de la intrare a fost decorat cu busturi şi statui ale împăraţilor, plasate în nişele laterale. Marile arcade ale colonadei au primit şase statui gigantice. Doi „Hercule” simbolizau forţa şi virtutea. Două statui prezentând-o pe „Flora” încarnau prosperitatea, doi „Gladiatori” aminteau faptele de arme glorioase ale familiei. Aceşti giganţi stăteau alături de spectaculosul „Taur Farnese”, descoperit în 1546, monument înalt de patru metri, pe care îl descrisese Pliniu cel Bătrân. Şi tot aici se află celebrii „Prizonieri daci”, alături de bustul împăratului, care reprezentau totodată pe barbarii învinşi de Roma şi pe rebelii zdrobiţi de Papă.
Venus Callipigia
Aceeaşi paralelă între eroismul antic şi gloria familiei Farnese se regăseşte în diversele decoruri pictate, cum ar fi cel al lui Daniele da Volterra, sau cel al fraţilor Zuccari în „Salonul pictat”. Decorurile realizate de pictorii Carracci celebrează ideea renaşterii frumosului antic sub mecenatul Familiei Farnese.
Faimoasa colecţie număra peste 400 de sculpturi şi mai multe sute de geme, intalii şi camee, semnate de cei mai mari maeştri ai Antichităţii, Apollonios, Dioscoridem, Sostratos, fără a mai vorbi despre medaliile şi inscripţiile epigrafice.
Ansamblurilor spectaculoase reunite de Familia Farnese li s-a adăugat admirabila colecţie pe care a constituit-o Fulvio Orsini cu cel mai mare discernământ şi pe care a lăsat-o moştenire protectorilor săi.
Bachus
Un fond prestigios de pictură cuprinde şi un ansamblu unic de Tizian, obţinut prin promisiunea, niciodată respectată, de a acorda o funcţie ecleziastică fiului pictorului. Acest fond se dezvoltă graţie achiziţiilor cardinalului Odoardo. Iubitor al picturii Şcolii Emiliene, el a achiziţionat opere de Corregio, Parmigiano, Carracci şi elevii lor, Guido Reni, Lanfranco.
Colecţia de desene cu peste 400 de piese se distingea prin foarte multe opere de Michelangelo, achiziţionate la moartea lui Tommaso Cavalieri, prietenul artistului, dar şi prin cartoanele pentru „Judecata de Apoi”.
Operele de artă antică şi modernă, biblioteca plină de manuscrise preţioase, devenite celebre, şi prezenţa continuă a oamenilor de litere şi a artiştilor au transformat treptat palatul într-un „Muzeu Farnese”.
Tânără la oglindă
Expoziţia oferă ocazia unică de a descoperi decorul tipic manierismului roman. Acoperind o galerie antică, bolta prezintă o înlănţuire de stucaturi şi tablouri cu figuri inspirate de statuile pe care le adăposteşte. Păgânismul senzual al frescelor, surprinzător în locuinţa unui Papă şi a unor mari prelaţi, se datorează culturii umaniste impregnate de miturile antice ale acestora. În „Sala Filsofilor”, busturile marilor gânditori stau alături de mai multe statui ale lui Venus, printre care, antica „Venus Callipigia”, căreia îi răspunde versiunea modernă a lui Annibale Carracci, „Venus şi Satirul cu Eros şi Anteros”. Dragostea pentru adevăr şi dragostea pur şi simplu erau astfel opuse subtil şi reunite în acelaşi timp în cadrul unui concept ambiguu al „voluptăţilor” ca finalitate a cunoaşterii.
După dispariţia lui Odoardo, ultimul mare colecţionar al familiei, palatul destinat reprezentanţelor diplomatice a adăpostit printre alţii, pe Ambasadorii la Sfântul Scaun ai regilor Franţei, de la Ludovic al XIV-lea la Ludovic al XVI-lea. Cardinalul Alexandru a respectat dispoziţiile testamentare, potrivit cărora colecţiile rămâneau în palat. Dar în secolul al XVII-lea, interesele familiei s-au deplasat către Parma şi numeroase opere au fost trimise acolo. Apoi, stingerea liniei masculine a familiei, căsătoria moştenitoarei cu Filip al V-lea al Spaniei şi ascensiunea fiului lor, Charles de Bourbon, la tronul Neapolelui, au determinat transferarea celei mai mari părţi a colecţiei în capitala Regatului celor Două Sicilii. Repartizate între Muzeul arheologic şi Muzeul Capodimonte sunt expuse şi astăzi.
