Paleologu, la RFI: Ciomăgeala este în toi la PDL, nu vreau să stau la mijloc!

Deputatul Theodor Paleologu a declarat la RFI România (inteviul integral) că tinde „în proporţie de 99%” să nu se implice în susţinerea vreunei moţiuni la Congresul PDL din 23 martie. „Nu vreau să agravez haloimăsul din partid, prefer să-mi păstrez independenţa”, precizează el. Paleologu crede că „spectacolul e destul de comic, dacă n-ar fi şi puţin tragic”. Deputatul se teme pe de altă parte că PDL va obţine la euro-parlamentare un scor şi mai slab decât la legislative.

Theodor Paleologu crede că „oricine va conduce partidul după 23 martie va avea atârnată deasupra capului sabia lui Damocles în privinţa alegerilor europene din 2014, pentru că există riscul ca rezultatele la alegerile europene să fie încă şi mai slabe decât cele de la parlamentare din decembrie 2012. De ce? E un motiv foarte simplu: alegerile europene sunt întotdeauna o ocazie excelentă pentru partidele mai mici de a se afirma. Or dintre partenerii noştri, unii s-ar putea să fie tentaţi să propună o listă proprie. Or o diviziune a dreptei duce în mod evident la o scădere a rezultatului PDL. Deci mi se pare o provocare extrem de importantă”.

”Spectacolul e destul de comic, dacă n-ar fi şi puţin tragic în ceea ce ne priveşte ca partid. Eu aş mai lipsi în tot haloimăsul ăsta să vin să spun că liderul ideal ar trebui să fi făcut studii în Occident, să fi predat în America şi Europa, să fi fost ambasador şi ministru şi eventual să aibă şi o stradă cu numele lui în Bucureşti, încă din secolul 19!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.