Papa Francisc compară Biblia cu telefonul mobil

Papa Francisc le-a cerut credincioșilor să poarte cu ei Biblia, la fel ca pe telefonul mobil, pentru a o putea citi mai des și a medita asupra conținutului său, relatează EFE.

„Vă rog, nu uitați, nu uitați, ce-ar fi dacă am considera Biblia ca și telefonul nostru mobil și am purta-o mereu cu noi”, a spus papa la încheierea tradiționale rugăciuni Angelus de duminică în fața celor reuniți în Piața Sf. Petru.

Suveranul Pontif a făcut această comparație amintind că în cele 40 de zile de post de dinaintea Paștelui, care a început la 1 martie și se va încheia la 13 aprilie, creștinii trebuie „să participe la combaterea spirituală împotriva Celui Rău cu forța Cuvântului lui Dumnezeu”.

„De aceea trebuie să avem încredere în Biblie, să o citim mai des, să medităm și să o asimilăm”, a spus el.

„Ce-ar fi dacă am trata Biblia ca pe un celular?”, s-a întrebat papa. „Am purta-o cu noi, ne-am întoarce când am uitat-o, am deschide-o de mai multe ori pe zi (…) Sigur comparația este paradoxală, dar invită la reflecție”, a precizat Sfântul părinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.