Parchetul General: Ancheta în cazul OUG 13 merge mai departe

Parchetul General anunţă că ancheta privind OUG 13 este în curs de desfăşurare şi priveşte săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi fals intelectual, subliniind că procurorul ‘are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului’.

Într-un comunicat transmis luni, Parchetul General a făcut câteva precizări, având în vedere solicitările primite din partea mass-media, referitoare la cursul cauzei cunoscută generic sub denumirea de „OUG 13”, în contextul publicării motivării deciziei Curţii Constituţionale nr. 68 din 27 februarie, „precum şi unele speculaţii apărute în spaţiul public pe aceeaşi temă”.

„Cauza se află pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investigaţia este în curs şi priveşte următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual”, declară Parchetul General.

Parchetul precizează că dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică ca urmare a declinării acestuia de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Această structură a fost investită cu o cauză privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev.de art. 8 alin 1 lit.b din Legea 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual.

„Potrivit dispoziţiilor legale, procurorul are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluţioneze, controlul asupra actelor şi măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanţa de judecată”, mai spune Parchetul General.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.