Parlamentul grec a adoptat în cursul nopţii de marţi spre miercuri un amendament privind suspendarea fondurilor alocate de stat formaţiunii politice neonaziste Zori Aurii, din rândurile căreia şase deputaţi sunt acuzaţi pentru ‘constituirea unei organizaţii criminale’, informează AFP, potrivit Agerpres.
În favoarea proiectului legislativ s-au înregistrat 235 de voturi din totalul de 300 ale Adunării, din partea coaliţiei guvernamentale dreapta-socialişti şi a principalului partid de opoziţie Stânga radicală, Syriza.
Deputaţii partidului de extremă-dreapta au afirmat că respectivul amendament este ‘neconstituţional’ şi s-au abţinut de la vot, părăsind sala la finalul dezbaterii.