Partidul Syriza al fostului premier Alexis Tsipras câștigă alegerile

Update: Alexis Tsipras pare să se îndrepte spre o victorie mai categorică la alegerile legislative anticipate de duminică decât o arătau sondajele de opinie.

După numărarea a puțin peste 10% din voturile exprimate, fostului premier a obținut 35% din sufragii.

Conform exit-poll-urilor date publicității la închiderea urnelor, partidul de stânga Syriza al fostului premier Alexis Tsipras s-a plasat pe prima poziție la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Grecia, potrivit Agerpres.

Formațiunea lui Tsipras este urmată la mică distanță de partidul de centru-dreapta Noua Democrație (ND), condus de Vangelis Meimarakis.

Conform unui sondaj combinat de la cinci posturi de televiziune, Syriza ar obține între 30% și 34% din voturi, comparativ cu 36% la scrutinul din luna ianuarie, iar Noua Democrație între 28,5% și 32,5%.

Pe poziția a treia s-ar afla partidul de extremă dreaptă Zorii Aurii, care ar obține între 6,5% și 8% din voturi și cu care niciun alt partid nu vrea să se alieze în parlament.

În speranța de a-și reînnoi sprijinul parlamentar, Tsipras a forțat în august organizarea acestor alegeri anticipate, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaționali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.