Paştele este eternitate

Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină, iar anul acesta este sărbătorit simultan de toţi creştinii, fie ei catolici, protestanţi sau ortodocşi, dimensiunea ecumenică a acestei mari sărbătoriri fiind privită ca o speranţă de întreaga creştinătate. Creştinii au serbat dintotdeauna Învierea lui Christos, dar nu întotdeauna în aceeaşi zi. În Egipt, Grecia, Palestina şi în Occident se serba Paştele în ziua cea mai apropiată de 14 nissan. La Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325 s-a stabilit modul de calcul al datei Paştelui. Învierea Domnului este unicul eveniment crucial aducător al celor mai profunde şi persistente efecte asupra întregii creaţii, începând însă cu omul lăuntric din fiecare. Paştele este eternitate. A te afla în liturghie, în slujbă, înseamnă a intra în Împărăţie.

La Colmar, Patimile după Matei

Altarul lui Mathias Grünewald este o adevărată capodoperă a picturii în care fiecare imagine povesteşte despre misterul morţii şi al învierii lui Christos. Acela al vieţii din fiecare om.

Colmar, un oraş din Alsacia, mai mult teutonic decât francez, a aparţinut atât Germaniei, cât şi Franţei, la care s-a întors după 1919. În centrul oraşului se află Muzeul „Unterlinden”, care conţine această capodoperă a artei renane, „Altarul de la Isenheim”, transferat aici în 1792. Totul a început la sfârşitul secolului al XV-lea, când Jean d’Orlier i-a comandat lui Nikolaus von Hagenau un altar cu o sculptură în lemn. Mort la Orlier în 1490, îi urmează sicilianul Guido Guersi, care îi încredinţează opera lui Mathias Grünewald, pictorul german a cărui biografie este încă o enigmă. În orice caz, între 1512 şi 1516, Grünewald lucrează la altar, realizând patru panouri pictate, precum o carte colorată, ale cărei pagini se deschid în două momente succesive. Sculptura a fost realizată de Von Hagenau.

Bunavestire în viziunea lui Grunewald

Mâini care vorbesc, cele încrucişate ale Mariei, înveşmântată într-o haină albă ca un linţoliu, şi alături de ea Ioan Botezătorul, al cărui deget îl arată pe Christos răstignit, cu o figură de om şi de Dumnezeu în acelaşi timp. În centrul acestor personaje, la picioarele Crucii, apare Maria Magdalena. Este vorba despre panoul intitulat „Răstignirea”. Mâinile lui Christos sunt pironite în cuie de sfântul lemn al crucii, iar privirea disperată este îndreptată către Tatăl Ceresc, spunând parcă „De ce m-ai abandonat?”. Există un extraordinar limbaj al mâinilor în „Răstignirea” lui Grünewald.

Pentru a înţelege mai bine forţa expresivă a picturilor lui, care nu se putea separa de persoanele cărora îi erau destinate, trebuie să ne întoarcem la momentul iniţial. Exista în acel timp acolo un spital în care erau vindecaţi bolnavii de „mal de arderus”, o boală care corespundea unui herpes zoster. Aceşti bolnavi sufereau precum leproşii, fiind excluşi din societate şi chiar dacă trăiau erau consideraţi morţi pentru familie. Altarul a fost mutat din biserica spitalului, dar cu siguranţă acesta a însoţit invocaţiile şi rugăciunile bolnavilor. Grünewald se spune că era un om credincios, un pictor nordic marcat de goticul târziu, şi înţelegea foarte bine gesturile Mariei, o mamă care trebuia să-şi înfrunte durerea cea mai mare, aceea de a-şi pierde fiul. Altarul trebuia să cuprindă şi Crucifixul. Se spune că acesta era aproape scandalos şi suscita cuvinte precum cele din „Idiotul” lui Dostoievski, atunci când Mîşkin pronunţă în faţa lui Christos mort fraza: „Această imagine poate să facă rău credinţei”. De ce? Deoarece acest crucifix a fost un model pentru expresionismul secolului XX, fiind chiar numit „artă degenerată”, pentru că insista asupra chinului fizic al lui Christos, iar corpul era disproporţionat, cu mâini foarte lungi, ca şi cele ale lui Ioan, prin raport cu Maria Magdalena, de mici dimensiuni. Pe de altă parte, prezenţa lui Ioan Botezătorul la picioarele Crucii e ancronică pentru că acesta a murit înaintea lui Christos.

 Grünewald a pictat şi „Bunavestire”, cu concertul îngerilor care o acompaniază pe Maria înainte de a naşte, şi „Madona cu pruncul”, dar şi „Învierea”. Şi în aceste scene elocvente sunt gesturile mâinilor. În operele lui, mâinile sunt cele care vorbesc.

Altarul din Isenheim în Muzeul Unterlinden

O altă scenă importantă apare pe panoul „Ispitirea Sfântului Anton asaltat de demoni”. Unul dintre ei îşi spijină palmele pe Biblie, iar pe corp îi apar aceleaşi semne ale bolii suferinzilor de la Isenheim. „Legenda aurea” a lui Jacopo da Varagine, spune că doi sihaştri s-ar fi întâlnit în deşert, iar Grünewald prezintă discuţiile între cei doi susţinând încă o dată forţa expresivă a mâinilor, totul într-un peisaj suprarealist, populat de animale stranii şi ierburi medicinale, aşa cum le folosea Sfântul Anton pentru a vindeca bolnavii.

Regizoarea italiană Elisabetta Sgarbi a făcut un film intitulat „Apariţiile”, dedicat operei lui Grünewald, în care se axează pe misterele lui şi ale „Alarului de la Isenheim”. În film, fizionomia Mariei, cu ochii închişi, este concentrată pe durerea interioară şi cu mâinile încrucişate într-o fuziune a umilinţei şi a delicateţii. A descoperi misterul „Altarului de la Isenheim” e ca şi cum ai redescoperi drumul credinţei. În filmul ei, concludent este jocul între lumină şi întuneric.

Pe urmele lui Christos în Ierusalim

În Israel, acolo unde a început totul, în Duminica Floriilor se ţine procesiunea de la sanctuarul Betfage. Se urcă partea orientală a Muntelui Măslinilor şi se coboară pe versantul opus, unde credincioşii se strâng în marea curte a Bisericii Sfânta Ana. În cele trei seri succesive, o mulţime de oameni se strânge în Biserica Sfintei Cruci, unde se roagă şi unde se citesc pasaje din Sfintele Scripturi. În Joia Mare, o mare de credincioşi se revarsă în Biserica Getsemani, unde se citesc, în diferite limbi, pasaje din Evanghelii. Vinerea este ziua Patimilor, iar duminica de Paşte, în timpul slujbei, o altă procesiune parcurge Biserica Sfântului Mormânt, unde un preot ortodox aruncă petale de trandafiri credincioşilor.

Intrarea în Ierusalim

Slujba Prohodului pe Golgota este impresionantă. „Cine ar putea descrie ce simţământ trăieşte un credincios în Vinerea Mare, acolo unde s-a cutremurat pământul, unde s-a rupt catapeteasma şi s-au despicat şi pietrele. Toate slujbele, cu sobor de zeci de arhierei şi sute de preoţi şi călugări, pregătesc marea aşteptare a Sfintelor Paşti. Sâmbătă este Slujba Sfintei Lumini. Lume de pe lume este îngrămădită în străvechiul lăcaş. Preafericitul Patriarh al Ierusalimului pecetluieşte cu ceară curată lespedea de pe mormântul Domnului, aşa cum au făcut odinioară cei ce l-au îngropat. Se cercetează mai întâi să nu fie în capela Sfântului Mormânt nimic de aprins, nici chibrit nici alte materiale care să aprindă lumina, spre a vădi tuturor că nu e lumină de pe pământ. Lespedea de marmură roşiatică este acum o pânză brobonată de sudoare. E sudoarea de sânge a Mântuitorului. Un fulger de lumină care coboară de sus prin cupola de sticlă a Sfântului Mormânt şi care este văzut aievea de cei credincioşi aprinde vata pe care patriarhul o ţine în mână, apoi o aşază într-o torţă şi ieşind în uşa capelei strigă tututror: Veniţi de luaţi lumină! Câţiva cavaşi – aşa se cheamă paznicii aceia uriaşi pentru rânduiala din Biserica Ierusalimului – îşi trec unul altuia torţa de lumină spre Sfântul Altar şi această torţă, în mersul ei prin aer, aprinde lumânările tuturor credincioşilor. În câteva secunde, biserica întreagă cu miile ei de credincioşi este o mare de lumină. Toată biserica de jos şi până la clopotniţă este ciucuri de flacără. Parcă se aprind lumânările de la sine. În momentul când coboară de sus lumina pe mormânt, clopotele din cupola Sfântului Mormânt vestesc lumii întregi Învierea.”

Paştele, între sacru şi profan

Procesiune de Paşte în Italia

Din Piemonte în Puglia, de la Mantova în Sardinia, Săptămâna Sfântă pune în scenă sute de reprezentaţii pentru a evidenţia drama suferinţei lui Christos, tradiţii care se succed din generaţie în generaţie. În lungile procesiuni care defilează pe străzi, lumea este atrasă atât de ritualuri, cât şi de costumele locale. Nu lipsesc sărbătorile legate de obiceiul ouălor, simbolul vieţii, pentru a-şi ura unul altuia fericire.

În regiunea Liguriei, oraşul Imperia se animă de celebrarea riturilor de origine medievală. Oamenii îşi fabrică mari cornuri în formă de spirală din lemn de castan care, substituindu-se clopotelor, formează împreună cu corurile coloana sonoră a Săptămânii Sfinte. Femeile prepară „frittelle”, lungi fâşii din peşte amestecat cu verdeţuri şi miere. În Joia Mare se desfăşoară pe străzi procesiunea flagelaţilor, în care bărbaţi cu glugi, îmbrăcaţi în negru, formează un lung cortegiu, lovindu-se cu pietre şi lemne aşa cum se întâmpla odinioară.

În Lombardia, Paştele este sinonim cu „Cina cea de Taină”. Un mod insolit de a retrăi această importantă întâlnire creştină şi de a vizita expoziţia cu acest nume. Vizitatorii, după ce traversează o aşa-numită cascadă de zăpadă, intră într-o atmosferă de vis având posibilitatea de a redescoperi marea operă a lui Leonardo da Vinci. În timpul vizitei se pot face fotografii virtuale, poţi deschide un dulap pentru a asculta povestiri despre această capodoperă.

Arcuri de Paşte în Sicilia

Mantova expune în procesiunea din Vinerea Mare sfintele vase ce conţin câteva picături din sângele lui Christos, amestecate cu câteva picături de vin.

O frumoasă sărbătoare pentru iubitorii vechilor ritualuri se află la Cantiano, lângă Pesaro. Manifestarea începe în 22 aprilie şi are o replică în 29, în care tot oraşul este transformat într-o enormă scenă deschisă. Calvarul lui Christos este amintit de sute de figuranţi în costume de epocă care joacă scene din viaţa Mântuitorului şi continuă cu lungi procesiuni.

Sacrele Reprezentaţii din Salento se disting prin teatralitatea lor şi prin întreaga participare a populaţiei. În Vinerea Sfântă se desfăşoară procesiunile cele mai sugestive care încep după-amiaza şi se termină târziu în noapte. Pe străzi defilează penitenţii, lovindu-se cu ramuri de salcie pe piept. La Galatina (Lecce), protagonistă este o femeie în vârstă care în procesiunea Maicii Îndurerate face rugăciuni şi cântă, iar bărbaţii care participă sunt îmbrăcaţi în smokinguri şi au mănuşi albe. La Etna au loc procesiuni emoţionante cu scenete care reprezintă sosirea lui Mesia la Ierusalim.

Paştele grecesc este una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe, care reuşeşte să unească diferitele generaţii. În Grecia este obiceiul de a se vopsi şi decora ouăle mai ales în roşu. Legenda spune că Maria Magdalena, mergând la mormântul lui Christos şi găsindu-l gol, a alergat acasă pentru a-i întâlni discipolii. Atunci Petru i-ar fi zis: „Cred ceea ce spui dacă ouăle pe care le ai în coş vor deveni roşii”. Şi imediat ouăle s-au colorat într-un roşu intens. Culoarea roşie, pentru unii, simbolizează sângele lui Christos, iar pentru alţii este o expresie a bucuriei, a renaşterii.

Procesiune la Cordoba

Grecii desenează cu ceară păsări şi diverse alte figurine pe ouă. Se spune că primul ou, care este al Sfintei Fecioare, este pus lângă icoană şi cu el femeile binecuvântează copiii. La Sinopi se vopsesc atâtea ouă câţi membri sunt în familie. Apoi acestea sunt puse într-un coş şi duse la biserică pentru a fi binecuvântate, punându-le sub altar până la Înviere.

Nordicii sărbătoresc Paştele considerându-l ca o venire a primăverii. Atunci sunt binecuvântate ramurile plopilor albi, iar copiii se îmbracă în costume de vrăjitoare şi schimbă între ei caramele. Mâncarea caracteristică în Finlanda este „psha”, pe bază de brânză, şi „mammi”, o budincă din secară. În Danemarca casele se ornează cu ramuri înflorite şi ouă pictate, iar oamenii îşi dăruiesc unii altora iepuri de ciocolată.

Focurile de Paşte sunt un obicei german. Sunt considerate focuri sfinte, în timp ce cenuşa este răspândită în grădinile ţăranilor. Şi la ei se dăruiesc ouă de ciocolată şi iepuraşi numiţi „Osterhase”.

În Anglia, atenţia locuitorilor se îndreaptă spre persoanele sărace şi bolnave care au nevoie de ajutor. Prăjitura tipică este reprezentată de „hot cross buns”, mici brioşe făcute cu struguri şi decorate cu o cruce de zahăr pentru a aminti de patimile lui Christos.

Săptămâna Patimilor, din Spania în Polonia

Procesiune de la Sanch

Nu e niciun loc în lume în care în Săptămâna Sfântă sărbătorile să fie celebrate cu atâta fervoare ca în Spania. Începând cu Duminica Floriilor (a Frunzelor de palmier) până la Paşte, mii de persoane se revarsă pe străzi pentru a celebra moartea şi învierea lui Christos. Aceste procesiuni religioase, în care penitenţii transportă în spate mari „Pasos” (statui reprezentând scenele patimilor), sunt diverse, după teritoriu. La Malaga, cortegiile cuprind peste 40 de care numite şi „confradias”, care sunt însoţite de penitenţi cu glugi înalte, asemănătoare celor ale Ku-Klux-Klanului, îmbrăcaţi cu veşminte lungi, albe, urmaţi de călugări care transportă statuile sfinte. În Sevilla, momentul cel mai fierbinte este ieşirea călugărilor de la Macarena la miezul nopţii, în Joia Sfântă, în procesiunea numită „Madrugada”. La Valencia, în joia şi sâmbăta dinaintea Paştelui, participanţii sunt îmbrăcaţi în personaje ale Sfintei Scripturi şi defilează în sunetul muzicii tradiţionale. Iar la miezul nopţii, atunci când clopotele anunţă Învierea, tradiţia „della trenca de Perols” face ca de la balcoane să se arunce obiecte vechi din teracotă.

Încă din 1461, în Procesiunea de la Sanch (Catalunia) apar în scenă, în vinerea sfântă, ca şi la Perpignan, în regiunea Languedoc Roussiolon, pentru câteva ore, sculpturi cu scenele Patimilor, purtate în spate de credincioşi şi de călugări îmbrăcaţi în haine lungi, cu glugă, de culoare neagră sau roşie, în funcţie de rolurile pe care le joacă. Haina penitentului prevede o pelerină, un obiect de devoţiune format din două pânze unite printr-un nasture, care simbolizează apartenenţa confraţilor la Sanch. Procesiunea traversează străzile principale, fiind urmată de un număr foarte mare de credincioşi.

În Bulgaria, Săptămâna Sfântă urmează ritualurile Bisericii Ortodoxe. În Sâmbăta Mare, ouăle colorate în roşu şi decorate sunt binecuvântate, preoţi sacerdoţi ies şi fac de trei ori înconjorul bisericii pentru a anunţa că Iisus a înviat, urmaţi de credincioşi cu lumânări aprinse. La Sofia, principalele rituri religioase sunt celebrate în catedrala neo-bizantină Aleksandr Nevski.

Paşte în Sicilia

La Kosovo, în „Lunea Îngerului”, se adună credincioşi de diferite religii, de la islamici la ortodocşi. Şi acolo, la Prizren şi Mitrovica, preoţii binecuvântează ouăle pictate aduse de credincioşi.

În Polonia, străzile sunt animate de locuitori în costume tradiţionale, îmbrăcaţi în culori vii, care aduc în procesiune frunzele de palmieri împletite pe trunchiuri de copac, înalte de 4 metri.

Sfânta coroană de spini

Christ arătându-se Mariei Magdalena, scenă din Notre Dame din Paris

În Vinerea mare, la Notre-Dame de Paris, este ziua Venerării Sfintei Coroane de Spini. Relicvele constau într-un fragment al Crucii, conservate la Roma şi aduse pe Insula Sfânta Elena de mama Împăratului Constantin. Sfânta Coroană este fără îndoială cea mai preţioasă şi cea mai venerată. Ea poartă 16 secole de rugăciuni fierbinţi ale creştinătăţii. Coroana are un diametru de 21 de centimetri şi este formată dintr-un cerc de ramuri împletite şi prinse cu fir de aur. Între secolele VII şi X, relicvele sfinte au fost transferate treptat în Capela Împăraţilor Bizantini şi în 1238, Bodouin Courtenay, în dificultate financiară, a pus ca gaj relicvele bancherilor veneţieni. În timpul Revoluţiei Franceze, relicvele au fost depozitate în Biblioteca Naţională, iar din 10 august 1806 se află în Catedrală.

În Sâmbăta Sfântă, în faţa Catedralei se aprinde Focul Pascal.

Clopotele bisericilor din Franţa rămân silenţioase până în Vinerea Sfântă în semn de durere. Atunci când încep să sune clopotele, cei mici pornesc în căutarea ouălor de ciocolată ascunse de părinţi. 10.000 de ouă vor fi ascunse pe Hipodrom spre bucuria copiilor. Ele sunt multicolore şi au fost împrăştiate în diverse colţişoare pe pista de curse. La câteva luni după premiera reprezentaţiei cu „Excalibur”, legenda Regelui Arthur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde, vizitatorii pot descoperi culisele animate pe tema Evului Mediu, iar copiii au şansa de a participa la animaţii inspirate din alte timpuri, pe o suprafaţă de 600.000 de metri patraţi. Pentru a plonja în universul Evului Mediu, sunt deschise ateliere care iniţiază vizitatorii în tehnicile picturii şi desenelor de epocă.

Madonna-Clau din Abruzzo

În Paris, mai puteţi face o vizită la Grand Palais penru expoziţia Odilon Redon sau în Pădurea Bois de la Boulogne. De ce nu şi o oprire în celebrele „Jardin de Tuilleries” ori „Jardin de Luxembourg”. Merită o plimbare şi pe „Promenade Plantée”, care este astăzi un parcurs pietonal de 4 kilometri de-a lungul „Viaduc des Arts”.

Festival de Paşte la Salzburg

În minunatul oraş al lui Mozart şi al muzicii, aşezat pe Salzach, afluent al râului Inn, se desfăşoară, între 16 şi 25 aprilie, Festivalul de Paşte. Născut în 1967, din dorinţa lui Herbert von Karajan, care voia ca oraşul să devină o emblemă a muzicii din întreaga lume, de-a lungul anilor el a devenit un eveniment în sine, o miunată întâlnire cu publicul. După dispariţia lui Karajan au urmat Sir George Solti, maestrul Claudio Abbado şi, din 2003, dirijorul Sir Simon Rattle. Acesta din urmă a dorit să creeze un spaţiu special deschis orchestrelor tinere. Publicul va asista acum la reprezentaţiile cu opera „Salomeea” de Richard Strauss, alături de „Şeherazada” lui Maurice Ravel.

Dar nu numai festivalul povesteşte despre frumuseţea primăverii în Salzburg. Melomanii se pot întâlni la Casa Hagenauer, unde a locuit Amadeus Mozart, la seri muzicale care parcă îşi vor împleti sunetele cu sinuoasele coline şi susurul râului. În grădinile Palatului Mirabelle, te poţi bucura de jocurile de apă, dar şi de coloritul miilor de flori. O seară la „Mozart Dinner Concert” în care artiştii salzburghezi în costume de epocă încântă publicul cu instrumentele lor vrăjite rămâne de neuitat.

Primăvara flamandă

Iisus Christos, opera unui sculptor flamand

Între expoziţii şi braserii, plimbări cu barca sau caleaşca, e greu să alegi. „Jan Gossaert” este protagonistul unei mari retrospective. Pictura sa, spun criticii, pare să reia din arta orfevrilor preţiozitatea de poveste a detaliilor peisagistice şi arhitectonice. Atmosfera şi culorile picturii flamande pot fi descoperite şi într-un itinerariu de la Anvers la Bruges, oraşe pline de muzee, biserici, palate. La Bruxelles, nu pierdeţi „Muzeul Magritte”, cu peste 200 de opere, iar la Mechelen, oraşul artei şi capitală religioasă a Belgiei, sunetul clopotelor din cele patru clopotniţe umple spaţiul în fiecare moment. Catedrala „Sint Rombout”, ce face parte din patrimoniul UNESCO, cu al său turn medieval şi 49 de clopote, are în interior picturi de Van Dyck.

Anvers este un laborator şi o vitrină a modei şi a designului belgian, dar şi un important centru al artei. Să ne amintim că aici s-a născut Van Dyck şi a trăit Rubens. În 17 mai acolo se va inaugura „Muzeul an der Stroom”, realizat în întregime din sticlă, vitralii şi piatră de culoare roşie, care povesteşte despre istoria oraşului.

La Bruges, care este o adevărată bijuterie arhitectonică, cu un frumos centru medieval bine păstrat, nu poţi să călătoreşti cu maşina, ci doar cu bicicleta, trăsura sau cu vaporul de-a lungul canalelor. S-a deschis în 9 aprilie „Muzeul Groeninge”, cu opere ale artiştilor flamanzi, care merită o vizită. În locul dangătului campestru, turnul clopotniţei din Bruges are o melodie. Trei zile pe săptămână, maestrul de la carillon urcă cu solemnitate pentru a acţiona cele 47 de bronzuri şi a le face să emită sunete care compun cântecele populare ale Flandrei sau aranjamente de Bach, Mozart, Haendel. O vizită la Biserica Notre-Dame este bine-venită. Într-o nişă se poate observa o sculptură în marmură, una dintre cele mai frumoase opere de tinereţe ale lui Michelangelo, „Madona cu pruncul”, cumpărată din Italia de un negustor bogat din Bruges, pe numele său Jan Mouscron. Graţiosul turn cu clopote al primăriei gotice evocă căsătoria lui Carol Temerarul cu Margareta de York. E de ajuns să faceţi apoi o vizită la „Groningemuseum”, unde sunt păstrate pânzele lui Jan Van Eyck, Hyeronimus Bosch şi Hugo Van der Goes.

Un colţ parcă secret rezervă o surpriză. Câmpia de la Begijnhof înconjurată de case albe, care se luminează de sute de mii de narcise, mirosul îmbinându-se cu cel al ciocolatei belgiene.

Paştele rusesc, mistic şi extravagant

Faberge ecvestru

Primul „Ou Fabergé” se zice că a fost comandat în 1885 de către ţarul Alexandru al III-lea pentru a fi oferit în dar ţarinei Maria Feodorovna de Paşte. Succesul a fost imediat şi Karl Fabergé a fost numit orfevrul Curţii Imperiale. Între 1885 şi 1916, ţarii Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea au comandat 54 de asemenea obiecte încântătoare pentru a le oferi ţarinelor Maria şi Alexandra Feodorovna. Ele erau lucrate din pietre semipreţioase provenite din Urali, precum jad, bowenite, rodonit, dar şi cristal de rocă şi agată. Emailurile erau realizate din metale nobile precum aurul, în patru culori: galben, alb, verde şi roz. A început astfel o uimitoare colecţie a ouălor imperiale, care conţineau întotdeauna un secret. Când era înmânat, se spunea: „Majestatea sa sper că va fi mulţumită”.

Oul Faberge, Madonna Lily, comandat de ţarul Nicolae al II-lea

Fiecare ţar comanda două ouă, unul pentru soţie şi unul pentru mamă. Acestea erau realizate din aur sau alt metal preţios, bătut cu pietre preţioase, de un rar rafinament. Erau lucrate artizanal, diferind unul de celălalt. În 1900 a fost realizat faimosul „Pigna”, în email albastru, ornat cu diamante în formă de rozetă, iar supriza era un mic elefant din argint şi fildeş, ce conţinea un mecanism care făcea ca animalul să-şi mişte capul şi coada. Câteva din aceste ouă fac parte din colecţia muzeului din Kremlin, dar se găsesc nenumărate şi în muzeele din New York. O altă particularitate a sărbătorilor ortodoxe ruseşti era aceea de a dansa şi a cânta în preajma bisericii după celebrarea duminicii Paştelui. Se spunea, la fel ca la noi, „Christos a înviat”, iar celălalt răspundea „Adevărat a înviat”.

Muzica sacră

Reluând vechi tradiţii, la noi, în pragul sărbătorilor religioase muzica vine a împlini consistenţa spirituală a momentelor ce pomenesc faptele calendarului creştin. Ea depăşeşte cadrul convenţional intim, păşindu-se în zona de cultivare a spiritului.

„Muzica renascentistă”. Sala Radio găzduieşte vineri, 22 aprilie, de la ora 19.00, concertul susţinut de „Spirit Brass Ensemble”. Programul serii cuprinde dansuri renascentiste compuse de Tylman Susato, în aranjamentul lui John Iveson şi Suita „Peer Gynt” de Edvard Grieg în aranjamentul lui Ioan Dobrinescu şi va beneficia de participarea extraordinară a sopranei Bianca Manoleanu şi a actorului Mihai Dinvale. Dirijorul ansamblului este Mihai Ceascai. Deşi are mai puţin de un an de la înfiinţare, „Spirit Brass Ensemble” a concertat deja în Bucureşti, la Universitatea Naţională de Muzică, la Academia de Studii Economice şi la Universitatea „Titu Maiorescu” şi a înregistrat la Radiodifuziune. „Spirit Brass Ensemble” a luat fiinţă în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la iniţiativa lui Mihai Ceascai, sub numele de „Romanian Young Brass”.

Două concerte de „Muzică bizantină” în săptămâna post-pascală. Corul „Theophania” al Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca (dirijor conf. univ. dr. Ciprian Para) va susţine la Lisabona, în săptămâna de după Sărbătorile Pascale, două concerte de muzică bizantină. Concertele vor avea loc la Igreja Madredeus, sâmbătă, 30 aprilie, ora 18.00, şi la Basílica da Estrela, duminică, 1 mai, ora 21.00. Programul cuprinde lucrări semnate de Gavriil Musicescu, Gheorghe Dima, Nicolae Lungu, Sabin Drăgoi, Gheorghe Cucu, Alexandru Podoleanu şi Pr. Nicolae Moldoveanu.

Ouă de ciocolată pentru mici şi mari

Corul „Theophania” al Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, fondat de dirijorul Ciprian Para în anul 1994, în forma corului mixt, a desfăşurat o activitate bogată, timp de mai mulţi ani, fiind prezent în cadrul slujbei Sfintei Liturghii.

Pe 26 aprilie, în a treia zi de Paşte, Parohia Ortodoxă Română din Malainita şi Remesiana şi Asociaţia „Ariadnae Filum” din Serbia organizează la Malainita „Festivalul de Paşte al românilor din Timoc”. ICR, prin Direcţia Români din Afara Ţării, sprijină şi în acest an organizarea acestui eveniment. Programul cuprinde spectacole de muzică şi dansuri populare româneşti ale unor ansambluri locale şi un recital susţinut de Florin Vasilica şi grupul „Teleormanul”. Evenimentele vor avea loc pe pajiştea din faţa Bisericii Sf. Arhangheli şi Preacuvioasa Maica Parascheva şi vor fi precedate de slujba religioasă oficiată de protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici şi alţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment vor participa români din Timoc, dar şi reprezentanţi ai românilor din Voivodina.

Lumină din lumină

Paşte în Bucovina

Ca să răzbatem prin bezna morală a acestui veac avem nevoie de făclia credinţei în Christos. Vestirea îngerească din zorii duminicii Paştelui, „Christos a Înviat!” să ne aşeze din nou în făgaşul firesc al bucuriei şi nădejdii acestui unic şi izbăvitor triumf.

Noua carte a Papei Ratzinger, „Iisus din Nazareth: Săptămâna Sfântă”, lansată în aceste zile, este dedicată vieţii lui Christos, de la Intrarea în Ierusalim până la Înviere. Ea răspunde câtorva întrebări cruciale: ce s-a întâmplat atunci? Cine este responsabil pentru moartea lui Christos? Şi acum, putem răspunde la întrebarea: Ne-a mântuit Iisus Christos prin cuvânt sau prin faptă? Ne-a mântuit prin amândouă. Răstignirea ducând la Înviere, Moartea la Viaţă, suferinţa la fericire, plânsul la mângâiere.

Duminică va fi transmis de la Vatican mesajul „Urbi et Orbi” pe care Papa Ratzinger îl adresează întregii umanităţi. Din Piaţa Sfântul Petru din Roma, Papa va rosti în peste 100 de limbi ale lumii crezul împărtăşit de toţi creştinii: Christos a înviat!