Oligarhia financiară din România este oligofrenă. „Oli” în greacă înseamnă „puţin” iar „frenos” înseamnă „creier”. România aparţine Oligarhiei „împuţinaţilor” care deţin finanţele. Superbogaţii lumii occidentale se remarcă – dincolo de inteligenţa acumulării averii şi naşterea unor întreprinderi rentabile şi benefice pentru angajaţii lor – de multe ori prin gesturi gratuit intelectuale (sponsorizări masive sau patriotice, cum a fost cazul donaţiilor colective ale unor miliardari americani pentru ieşirea ţării lor din criză).
Diferenţa de mentalitate se constată uşor dacă aruncăm un ochi asupra bogătaşilor români. Marile lor averi nu au fost construite pe întreprinderi rentabile, ci prin speculă ordinară a bugetului de stat. Adică eludând legile economiei de piaţă la noi, oligarhii sau „împuţinaţii” au mers la afaceri sigure. O combinaţie de capitalism primitiv şi socialism de cumetrie. Ei se declară elemente tampon ale sistemului capitalist, dar când e vorba de plata angajaţilor abia plătesc în sistem socialist iar câteodată nici atât.
Să dăm câteva exemple de afaceri „rentabile” din România. Nu o să vezi la noi nici un magnat precum Bill Gates sau altruismul unui Mark Zuckerberg, sponsorul de milioane de dolari al unui film despre tineri. „Magnaţii” noştri câştigă averi din licitaţii trucate. Să dăm un exemplu. Se organizează licitaţii pentru autostrăzi. Evident câştigă firma care are conexiuni cu partidul de la putere. Banii sunt încasaţi fără ca cineva să garanteze finalizarea acelei autostrăzi. Afacere sigură, neriscantă. Unde este aici jocul economiei libere capitaliste? Banii câştigaţi se împart în cadrul „familiei”. Iar realizarea, Dumnezeu cu mila. După 5-10 ani apar 2 km de autostradă pe câteva miliarde de euro. Dacă partidul protector dispare de la putere, vin ceilalţi, cu altă echipă. Preia lucrarea iar banii se duc spre altă „familie”, autostrada se prelungeşte în alţi 5-10 ani cu vreo 2 km şi „familiile” diriguitoare sunt mulţumite.
Poporul rămâne cu buza umflată şi se întreabă stupid de ce o duce prost.
În cele din urmă îşi arată nemulţumirea la câteva mitinguri anemice conduse de lideri sindicali care au vile şi conturi garnisite. Unde e opoziţia parlamentară de tip occidental? Când cineva se ridică la tribuna Parlamentului şi denunţă aceste speculaţii murdare, imediat îi apare în presă dosarul plin de probe denigratoare . Dacă cineva îmi poate da un exemplu de un mare om de afaceri şi politician care nu este agăţat cu un dosar, să mă anunţe şi pe mine. Jocul interşantajabil este regizat perfect. Când ţi-e lumea mai dragă îţi apar la comandă politică imaginile compromiţătoare cu prostituate în hoteluri de lux, fiind de notorietate orgiile unor senatori români prin hotelurile Capitalei. Atunci ori dai bir cu fugiţii, ori taci. Nu contează că ţara a intrat într-un tipar de democraţie tipic sud-americană.
Şi aviz amatorilor. Democraţia sud-americană rezistă de mai bine de o sută de ani. Nu este deloc valabilă teoria că masele se vor răscula şi vor răsturna oligarhia decidentă care se regăseşte în toate partidele politice. Filosofia dominantă în mentalul colectiv din România actuală este „fiecare se descurcă cum poate”.
Ca să dăm şi exemple de nivel intelectual al celor care au bani în ţara noastră, putem spune că în afară de manele şi fotbal nu am auzit de alte sponsorizări consistente. Ce mari edituri, fundaţii sau teatre au făcut bogătaşii români cu pretenţii dacă cei care au fost măcelari, oieri sau vânzători de butelii de aragaz nu pot emite pretenţii în management cultural?! Şi e normal ca ei să se ocupe de manele şi fotbal! Sunt însă oameni bogaţi care au studii universitare, şi cu toate că sunt destul de „spălaţi”, suferă de altă boală: patologia acumulărilor inutile. Deşi au suficienţi bani ca să susţină publicaţii mai elevate, ei preferă – precum nişte Hagi Tudose contemporani – să nu se atingă de banii proprii, ci să se cantoneze în această boală a acumulărilor inutile. Când vor constata mai târziu că nu au lăsat nimic semnificativ în urma lor, vor vedea că au fost într-atât de proşti încât nu au profitat de bani, nici măcar în folosul lor. Iar banii se vor risipi prin alte conturi.
Proverbial era Ion Raţiu, un om extrem de bogat, care ar fi putut să-şi permită aproape orice. Datorită unei zgârcenii maladive, Ion Raţiu prefera să mănânce totuşi la restaurantul Parlamentului pentru că preţurile erau cele mai mici.
În Occident supravieţuiesc până azi elemente aristocratice în funcţii înalte, armată, servicii secrete iar apoi bisericile catolică şi protestantă s-au opus din plin mişcării ateiste. Pe când la noi, vorba lui Petre Pandrea: „Când cu steaua, când cu crucea, ca părintele Bulucea”!
Societatea românească este anarhică şi din motivele expuse mai sus, iar acestea dovedesc lipsa ierarhiei. Şi când te impui într-o cultură lipsită de ierarhie nu o poţi stăpâni decât prin teroare: mulţimile neantizate cultural nu pot fi controlate decât prin forţă.
