Patriarhia Română a reacționat față de atacul terorist dintr-o biserică din Normandia, Franța, atac în care doi bărbați înarmați cu cuțite au luat ostatici în biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray un preot, două călugărițe și alți doi enoriași.
„Patriarhia Română a aflat cu durere de vestea uciderii de către o grupare teroristă a unui preot catolic în timpul Liturghiei, în data de 26 iulie 2016, și a rănirii altor persoane care asistau la slujba oficiată de acesta.
Exprimăm compasiune pentru victimele atentatului și solidaritate cu poporul francez”, se arată într-un comunicat oficial de pe basilica.ro.
Preotului de 86 de ani i s-a tăiat gâtul după ce atacatorii au strigat ”Daesh”. Un alt ostatic se zbate între viaţă şi moarte. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic.
Cei doi atacatori de la o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, aflată în nordul Franţei, erau cunoscuţi forţelor de ordine „pentru infracţiuni şi radicalizare”, a declarat o sursă din Poliţie pentru portalul 20 Minutes.
Potrivit Le Point, preotul ucis, părintele Jacques Hamel, avea 86 de ani şi fusese hirotonisit în 1958.