Patronul Clubului Colectiv, George Alin Anastasescu, ar fi fugit din România. Acesta s-ar ascunde în Marea Britanie, într-un loc necunoscut, potrivit The Sun.
Anastasescu a fost trimis în judecată în dosarul care vizează tragedia de la Colectiv, unde au murit 64 de oameni, iar alți zeci au fost răniți.
Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – patronii clubului Colectiv – sunt acuzați în dosar de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În dosar sunt judecate și alte persoane.
Procurorii susțin în rechizitoriu că patronii Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.
Potrivit anchetatorilor, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL”.
e trist ca unii jurnalisti nu se informeaza si iau stirile de la SUN sau alte tabloide britanice… omul a fost dimineata in Bucuresti in fara judecatorilor…
S-O FI SĂTURAT OMUL CĂ TIMP DE DOI ANI NU S-A REZOLVAT CAZUL,PROTESTÂND ASTFEL !!!!! o FI FOST SPRIJINIT,N-O FI FOST…CINE ȘTIE ? ORICUM RĂMĂNE DEZAMĂGIREA CĂ UN ASEMENEA DOSAR CARE AR FI PUTUT LĂMURIRI MULTE …..RĂMÂNE NEELUCIDAT DUPĂ …DOI ANI DE ZILE…..ȘI ÎN ACEST INTERVAL MULȚI DIN CEI IMPLICATI AU PRIMIT LEFURI ȘI FOARTE ”FOLOASE”GRASE.
daca nu avea problemele pe care le are, era si el in piata victoriei alaturi de restul tfl-istilor. e oarecum tipic pt ei, imbracat la fel,vocabular similar, ceva educatie ( pe ffwd, normal ),”responsabil”…dar nu s a dat inapoi cand a fost cazul sa fac niste bani in plus permitand supra aglomerarea „clubului” pe care il detinea si nici nu s a incurcat in amanunte de genul autorizatii sau siguranta clientilor.
#rezistentii au pierdut un tovaras de baza, un mare aparator al justitiei.
Ei, a fugit… A fost ascuns ca sa nu vorbeasca.
Mai sigur ca e ascuns.
Pai, normal! Pe el l-a ignorat DNA-ul timp de doi ani, cat sa mai astepte?
Normal că a fugit. Va ajunge în belgrad, în acelaşi hotel cu sebi guiţă.