Patru secole de creaţie

Până în 26 februarie 2012, nu pierdeţi două magnifice expoziţii pandant, dedicate evoluţiei artei tapiseriei de-a lungul secolelor: „Manufacturile Gobelins: patru secole de creaţie”, care etalează istoria acestei arte în Franţa, într-o premieră mondială: „Tapiseriile Regale” (1600-1800) este deschisă la Muzeul de Artă al României, iar „Reînnoirea tapiseriei contemporane, din 1950 până în zilele noastre”, la Muzeul de Artă Contemporană.

Ele expun, fiecare în domeniul său, un dublu aspect al rolului manufacturii: acela de a conserva marile piese istorice, dar, în egală măsură, şi acela al unei politici ambiţioase de deschidere a creaţiei către cei mai valoroşi artişti. Cele două voleuri ale expoziţiei dedicate tapiseriilor din colecţiile Manufacturii Naţionale „Gobelins” din Franţa permit publicului să observe istoria acestei arte minuţioase şi artizanale, de la tapiseriile istorice, realizate pentru regii Franţei, în expoziţia de la Palatul Regal, până la tapiseriile moderne concepute de marii artişti ai secolului XX, în expoziţia de la MNAC.

Tapiseriile Regale

„Împrumutate cu generozitate de «Mobilier Nationale» de la Paris, tapiseriile vechi care se adăugau splendorilor reşedinţelor regale reflectă parcursul tematic şi stilistic susţinut de o constantă realizare tehnică de excepţie al acestei arte în Franţa”, mărturisea Roxana Theodorescu, directorul general al MNAR.

Detaliu din tapiseria Parnasul, de la galeria de la Saint-Cloud

Muzeul Naţional de Artă al României, Ambasada Franţei din România, Institutul Francez din Bucureşti, Mobilierul Naţional din Franţa şi Muzeul Naţional de Artă de Artă Contemporană propun, prin intermediul a peste 50 de piese unice, un itinerar artistic de o amploare deosebită. Pentru prima dată în România, această colecţie de o asemenea bogăţie va permite publicului să descopere acel minunat dialog între artist, creatorul modelului, şi artizan, reprezentantul unui vechi meşteşug de artă, a cărui singularitate a fost păstrată şi dezvoltată de Manufactura Naţională „Gobelins”. „Un nume prestigios care simbolizează în sine excelenţa franceză. Acest substantiv comun a fost iniţial numele unui simplu meşteşugar, Jean Gobelin, vopsitor de stofe stabilit la Paris în 1443, în cartierul Saint Marcel. Împreună cu vecinii săi, Canaye, tot vopsitori, originari din Milano, familia Gobelin fondează o întreprindere prosperă. În 1601, la cererea lui Henric al IV-lea, atelierele de tapiserie se dezvoltă odată cu sosirea a doi meşteri flamanzi, François de la Planche şi Marc de Comans. Ei înfiinţează prima manufactură de tapiserii a regelui. Răscumpărată de Colbert în 1662, aceasta devine „Manufactura Regală a Mobilelor Coroanei”, numită azi „Gobelins”. De fapt, aceste tapiserii sunt iniţial produsul unor creatori veniţi din diverse ţări: francezi, italieni şi flamanzi. Departe de a fi o tehnică arhaică, tapiseria este o sursă de inspiraţie şi pentru artiştii contemporani, îmbinând patrimoniul, meşteşugul şi creaţia artistică. Ea este dovada şi splendida ilustrare a faptului că poţi fi modern folosind vechi tehnici şi cunoştinţe”, afirma, la deschiderea acestei impresionante expoziţii, E.S. Henri Paul, ambasadorul Franţei în România.

Manufactura „Gobelins” îşi are originea în iniţiativa lui Henric al IV-lea pe care Ludovic al XIV-lea o va confirma, plasând în 1663 manufactura sub conducerea artistică a pictorului Charles Le Brun. Manufactura „Beauvais” a fost înfiinţată de Ludovic al XIV-lea în 1664. La începutul secolului al XVIII-lea, ea se specializează în tehnica basse-lisse, război orizontal. „Manufacturile, sublinia Bernard Schotter, administratorul general de la «Mobilier Nationale», înglobate în 1937 în «Mobilier Nationale», reunesc în jur de 130 de tapiserii şi produc anual aproximativ 12 piese. Un rol esenţial în activitatea lor îl are atelierul de vopsitorie, care creează culorile necesare fiecărei tapiserii. În secolul al XIX-lea, atelierul a fost condus timp de mai mulţi ani de marele chimist Chevreul, inventatorul celebrului «cerc cromatic». Această invenţie a permis clasificarea ştiinţifică a 14.400 de culori care se îmbogăţesc constant, actualmente fiind peste 28.000 de tonuri”.

Sub impulsul lui André Malraux, manufacturile cunosc o a doua cotitură, începând cu anii ’60, cu „Femme du Luth” de Matisse, în care cartonul nu mai este furnizat de către pictor, el se realizează prin mărirea fotografică a modelului, eventual retuşat de artist. Astfel că numeroase capodopere ajung să fie ţesute după marile nume ale picturii, dar şi după gravori, sculptori, arhitecţi.

Manufactura şi virtuozitatea meşterilor săi

Fiica lui Iefta, tapiserie din atelierele Palatului Luvru

Expoziţia „Tapiseriile Regale” de la Palatul Regal prezintă 20 de gigantice tapiserii realizate în secolele XVII şi XVIII în celebrele manufacturi „Gobelins” de la Paris pentru a decora somptuoasele reşedinţe ale regilor Franţei, de la Henric al IV-lea la Ludovic al XIII-lea, de la Ludovic al XIV-lea la Ludovic al XV-lea sau Ludovic al XVI-lea. Realizate exclusiv din lână şi mătase la care se adăugau fire de aur şi de argint, într-o tehnică artizanală ce s-a schimbat foarte puţin de-a lungul timpului, tapiseriile expuse fac parte din serii celebre inspirate de subiecte mitologice, religioase sau istorice, ţesute după modelele unor artişti renumiţi, precum Simon Vouet, Charles Le Brun, Pierre Mignard sau Carle Vanloo…

Curatorul expoziţiei de tapiserii vechi este Jean Vittet, aflat, de asemenea, la Bucureşti, la vernisaj. Fondată în 1602, în vederea favorizării comerţului cu tapiserie, manufactura a realizat serii mari cu subiecte antice, precum „L’Histoire d’Artemise”, ţesută pentru regina Maria de Medicis în 1607, sub titlul „Colosul din Rhodos”, aparţinând uneia dintre cele mai minunate şi mai preţioase suite, ţesute cu fir de aur. Tapiseria evocă recucerirea oraşului Rhodos de către Artemisia. Aceasta, folosind o stratagemă, şi-a decorat corabia în culorile flotei din Rhodos.

Iarna, din suita Anotimpurile, după Charles Le Brun

Domnia lui Ludovic al XIII-lea este marcată de aportul operei lui Simon Vouet, autor a numeroase suite profane sau religioase destinate regelui. Printre acestea figurează „Histoire de l’Ancien Testament”, din care „La Fille de Jephte” constituie o piesă esenţială. Tapiseria era destinată decorării Luvrului. Datorită caracterului său religios, ciclul a fost interpretat uneori ca o metaforă a acţiunii divine călăuzind puterea monarhică. Aici, graţia personajelor se îmbină cu rafinamentul culorilor şi cu efecte spaţiale armonioase, fiind una dintre cele mai strălucite realizări.

Sub conducerea lui Charles Le Brun vor fi elaborate, împreună cu mulţi colaboratori, mai multe suite celebre, din care fac parte tapiseriile „Saisons” (Iarna), „L’Histoire d’Alexandre Le Grand”, „L’Histoire du Roi”. Programul suitei celor patru anotimpuri a fost realizat după programul seriei celor patru elemente. Pe cartuşul central din partea inferioară putem citi următoarele versuri, un elogiu adus regelui: „Plăcerile inocente, dragostea pentru înţelepciune/ ale lui Ludovic, rând pe rând împărtăşesc momentele de odihnă/ să pui atâta prudenţă în focul tinereţii/ este însemnul zeilor sau cel al eroilor”. În tapiseria „Triumful lui Alexandru”, din suita „Istoria lui Alexandru”, după Charles Le Brun, se observă drumul lui Alexandru cel Mare până la Babilon, legendara capitală a Persiei, dominată de celebrele grădini suspendate, una dintre cele 7 minuni ale lumii. Mazaios, unul dintre principalii comandanţi persani, îi înmânează cuceritorului cheile oraşului în care acesta intră triumfal pe un cal de rasă. O altă piesă somptuoasă din lână, mătase, argint şi aur, cu monograma lui Ludovic al XIV-lea, în bordură, din suita „Istoria Regelui”, evocă „Înfrângerea Contelui de Marsin”. Această victorie a încheiat campaniile regelui în Flandra. După moartea lui Le Brun, la conducerea manufacturii este numit Pierre Mignard, al cărui decor de la Galeria de la Saint-Cloud a fost transcris în tapiserie. Cu ocazia unei vizite memorabile la Saint-Cloud în 1680, Ludovic al XIV-lea exclama: „Doresc din toată inima ca picturile din galeria mea de la Versailles să fie la fel de frumoase ca acestea”. Mignard a comandat în nume personal, încă din 1686, transpunerea în tapiserie a decorului pictat de la Saint-Cloud. Ca un fapt amuzant, la cererea expresă a regelui, unele personaje au fost drapate pentru a le masca nuditatea.

Indian pe cal, din suita Indiile

În acea epocă sunt reţesute vechi tapiserii ale Coroanei, precum „Triumful Minervei”, după Giovanni da Udine şi Noël Coypel, realizată din lână, mătase şi fir de aur, în care strălucirea culorilor se datorează noilor procedee de colorare introduse în 1683, sau „Les Indes” („Calul rotat” sau „Indian pe cal”, lucrată din lână şi mătase după Albert Eckhout), în care figurează scene din viaţa din Brazilia, aduse de către prinţul Maurice de Nassau şi oferite lui Ludovic al XIV-lea. Tapiseria, numită şi „Vechile Indii”, este una dintre cele mai spectaculoase serii realizate sub domnia lui Ludovic al XIV-lea. La sfârşitul domniei Marelui Rege sunt create opere spectaculoase cu subiect biblic. În secolul al XVIII-lea asistăm la continuarea seriei cu subiect istoric, în timp ce apar serii mai puţin edificatoare, destinate apartamentelor regale: „L’Histoire d’Esther”, „L’Histoire de Don Quijotte” sau „Les Amours des Dieux”. Aventurile lui Don Quijote din tapiseria „Dorotea şi măcelarul”, după Charles Antoin Coypel, este considerată una dintre cele mai reuşite serii de tapiserii din secolul al XVIII-lea. Această suită se inspiră din capodopera lui Cervantes şi a fost comandată lui Jean-Baptiste Blain de Fontenay şi lui Coypel de către Ducele D’Antin. În tapiserie, efectul de trompe-l’oeil produs de Damascul fals din fundal este impresionant. Ultimii ani ai secolului al XVIII-lea corespund unei întoarceri la istoria naţională, precum în tapiseria „L’Histoire de France”, în timp ce mitologia revine spectaculos.

După spusele lui Ovidiu, Boreas îşi scutură aripile. „La fâlfâitul lor puternic, tot pământul fu suflat şi întinsul mării se înfioră. Târându-şi peste vârful munţilor mantia de pulbere, el mătură pământul, se acoperi într-un nor des şi cu braţele lui roşietice cuprinse îndrăgostit pe Orithya care tremura de teamă. Cât timp a zburat cu ea, în mişcare lor focurile cerului au licărit şi mai puternic”. Este vorba de „Răpirea Orithyei de către Boreas”, în care André Vincent (1746-1816) aminteşte arta lui Rubens, dar şi pe cea a lui Guido Reni.

Reinventarea tapiseriei

Henri Matisse, Polynesie le ciel

Departe de a fi o tehnică arhaică, tapiseria este o sursă de inspiraţie pentru artiştii contemporani.

„După academismul secolului al XIX-lea se face simţită o mişcare de întoarcere la surse, folosirea unei game reduse de tonuri şi simplificarea modelului. Colaborarea cu artişti precum Chéret şi Odilon Redon generează o profundă reînnoire a repertoriului care, în perioada interbelică, continuă cu Duffy, apoi cu Jean Lurçat”. Curatorul expoziţiei este Marie Hélène Massé Bersani.

Această nouă abordare artistică pe care Manufactura „Gobelins” o va continua cu Matisse şi Grommaire reafirmă autonomia tapiseriei în raport cu pictura şi o readuce în plină modernitate. De atunci, Manufacturile Naţionale nu au încetat să aibă un rol determinant în reînnoirea tapiseriei contemporane. Artistul garantează astfel autenticitatea transpunerii, lăsând totodată cale liberă creativităţii tapiserului. Opera ţesută nu este o copie, ci o creaţie în toată puterea cuvântului, în care se actualizează pe deplin potenţialul conţinut în model. O nouă materie, dimensiuni noi, munca vopsitorilor şi talentul tapiserilor, toate împreună îi conferă acesteia o autentică originalitate şi o expresivitate deosebită”, completa Bernard Schotter, apreciind străvechea artă a trecutului care se înscrie în aventura artei contemporane.

Joan Miro, Femme au miroir

Dacă la Muzeul Naţional de Artă publicul s-a întâlnit cu impresionanta colecţie de tapiserie clasică, iată că la Muzeul de Artă Contemporană poate admira tapiseria modernă şi contemporană din Franţa. „Sunt prezentate lucrări realizate după proiectele unor arhitecţi, pictori sau sculptori care au acceptat transferarea prin războiul de ţesut a cartoanelor special gândite mai ales pentru spaţii publice. Personal, am descoperit în reţeaua Caselor de Cultură ridicate în timpul ministeriatului lui André Malraux numeroase astfel de lucrări, care apoi şi-au găsit locul în importante instituţii. Lista artiştilor expozanţi este semnificativă şi alături de nume de neocolit din istoria artei moderne putem întâlni experienţe noi foarte apropiate spiritului artei contemporane”, mărturisea Mihai Oroveanu, directorul general al MNAC. Tehnica ţesutului lânei oferă curentelor şi mişcărilor din a doua jumătate a secolului XX un vast domeniu de exprimare: nonfigurativii (Mesagier, Monique Frydman), arta conceptuală (Yves Oppenheim), figuraţie narativă (Erro, Eduardo Arroyo), Op Art, Arta cinetică (Victor Vasarelly, Yaacov Agam), hiperrealism (Gérard Schlosser). Alegerea celor 35 de opere propuse ca reper arată că arta tapiseriei nu a încetat să se reinventeze, în acelaşi timp rămânând fidelă tehnicilor de bază. Cele trei manufacturi, „Gobelins”, „Beauvais” şi „Savonnerie”, sunt încă şi astăzi locuri de creaţie active.

Picasso, Femmes a leur toilette

Dintre lucrările etalate, remarcăm „Polynesie: le ciel”, ce are ca inspiraţie călătoria lui Matisse în Tahiti, în care pictorul îşi imaginează un fundal compus din pătrate în două nuanţe de albastru, cu păsări şi plante acvatice, care impresionează prin compoziţia simplă şi poetică. Încă din anii ’30, Picasso se arăta interesat de arta tapiseriei. De aceea îşi dă acordul ca aproape 40 din operele sale să fie transpuse în tapiserii. Toate sunt ţesute în tehnica basse-lisse în ateliere particulare. Dintre ele, „Femeie făcându-şi toaleta” este singura operă pe care artistul a conceput-o special pentru tapiserie. Subiectul aceste figuri feminine citind, dormind sau coafându-se reprezintă o provocare tehnică prin multiplicarea trecerilor de la un ton la altul. Arhitectul Le Corbusier a început să se intereseze de arta tapiseriei încă din 1936, ea devenind arta murală a timpurilor moderne. În piesa „La femme et le marechal-ferrand” putem identifica amprenta umană în mijlocul marilor pete de culoare şi al liniilor geometrice care se încrucişează. Tema din „Femeie în faţa oglinzii”, după Joan Miro evocă imaginea tradiţională a tapiseriei medievale, dar, în egală măsură, subiectul se metamorfozează într-o lume onirică, regăsind întregul univers ludic al lui Miro, dintr-o viaţă imaginară. Etienne Hajdu, sculptor de origine română, se defineşte prin căutările sale cu un triptic, „Estampille”, în care culoarea este absentă în totalitate. Jocul de umbre şi lumini relevă combinaţiile delicate şi contururile puternic decupate. Acest efect este datorat unei tehnici foarte speciale de ţesut, cu trei grosimi de lână. Georges Mathieu răstoarnă concepţiile clasice cu izbucnirile sale vulcanice de culori şi ritmurile înfocate, reface modelele sale şi le adaptează în funcţie de imperativele tehnice şi de destinaţia operei. Jean Messagier se joacă cu spaţiile, cu golul şi cu plinul, cu lumina şi umbra, contopind culorile de la un ton albastru la altul. Să mai adăugăm şi cartoanele lui Yves Oppenheim, în cerneală pe hârtie maruflată, care spun o frumoasă poveste colorată, ruptă de orice context, iar Philippe Favier, în broderiile sale din dantelă de Alençon, aduce o lume plină de viaţă plutind în imponderabilitate, o gamă de galbenuri luminoase, o insulă, un peşte, un glob terestru, locuitori nebuni, stele, lumi… care subjugă prin poezia imaginarului.