Patru tineri au murit într-un grav accident de circulație

Patru tineri din Bistriţa-Năsăud au murit, luni dimineaţa, pe DN 17 D, între localităţile Telciu şi Romuli, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au anunţat că la locul accidentului au fost găsite cinci victime, din care patru erau inconştiente.

La faţa locului au intervenit echipajele ISU din oraşul Năsăud şi medicii din Bistriţa însă, cu toate eforturile făcute, patru tineri au murit.

Cei cinci tineri aflaţi în autoturism se întorceau de la o petrecere. Din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de curent aflat pe marginea drumului care s-a prăbuşit peste maşină.

Poliţiştii din Năsăud au început o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.

Cea de-a cincea victimă, un adolescent de 16 ani, a fost extras prin luneta autoturismului, conştient, cu leziuni şi traumatisme, mai ales în zona membrelor inferioare. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare. Tinerii care au murit aveau vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.