Celebrul „golan” susţine că s-a îmbrăţişat cu fostul preşedinte la funeraliile lui Adrian Păunescu, când Ion Iliescu i-ar fi mărturisit că ar fi un fan al folkistului.
Cristi Paţurcă, fostul idol al Pieţei Universităţii, îşi va lansa, pe 16 decembrie, CD-ul cu colinde „Tu eşti iarna”, pe care îl dedică tuturor românilor, chiar şi celui mai mare duşman al său, Ion Iliescu, scrie Evenimentul Zilei.
Cum sună pentru el acum, „mai bine mort, decât comunist”. Trage din ţigară, se gândeşte câteva secunde, apoi spune cu vocea dogită de tutun: „Hai, să-ţi zic cum sună… La negândita şi nedorita moarte a lui Adrian Pănescu, m-am întâlnit, cu cine crezi?… Cu Ion Iliescu… De ce râzi? A fost mai mult decât amabil. Ştii ce mi-a zis Ion Iliescu? Şi nu vorbesc din cărţi… «Cristi, îmi plac foarte mult cântecele tale». I-am zis: «Domnule preşedinte, dar v-am făcut criminal, v-am făcut animal, v-am făcut în chip şi fel». Cică «nu contează, mie îmi plac cântecele tale, mergi înainte». …Buun aşa?”.
Şi îl crezi, vine întrebarea? „Acum, nici eu, nici el nu suntem atât de tâmpiţi ca să ne ignorăm. Asta-i cea mai mare greşeală a oamenilor, că se ignoră. Nu ne ignorăm pentru că nu avem cum, noi contăm unul pentru altul. El era subiectul meu în cântece, iar eu eram subiectul lui pentru că era unul care-l huiduia. Oricum, mesajul meu pentru el este: „Ioane, te-am iertat, dar nu uit”!