Paul Stănescu, capul revoltei: A sosit timpul

Paul Stănescu, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, unul dintre inițiatorii scrisorii prin care se cere demiterea lui Liviu Dragnea, afirmă că a venit momentul să se spună lucrurilor pe nume într-un cadru larg.

“Mi-am asumat această declaraţie, alături de doamna Firea şi domnul Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor”, afirmă Paul Stănescu într-o declaraţie transmisă miercuri.

Potrivit acestuia, trebuie asigurată stabilitatea coaliţiei majoritare şi totodată implementarea programului de guvernare.

“Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri”, a conchis Paul Stănescu.

Paul Stănescu a fost până de curând unul dintre apropiații liderului PSD Liviu Dragnea.

PSD a convocat ședința Comitetului Executiv pentru vineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Toti acoperitii SRI si SIE din PSD s-au detonat in caz de extreme urgenta pentru a-l inlatura pe Dragnea din fruntea partidului tocmai ca odata cu demiterea lui sa se aleaga praful de Coalitia de Guvernare iar Johamuiella s-as impuna guvernului lui de loaze din nou la Palatul Vitoria. Va dati seama cum ar guverna Romania sleahta condusa de Ciolos cu Orban, Blaga, Turcan, Barna, Chichirau, Sulfina….??? Iar s-ar taia salariile, pensiile, ar scadea salariu minim pe economie, punctul de pensie si Romania s-ar imprumuta din nou la FMI si Banca Mondiala cu zeci si zeci de miliarde de euro. Basca ca Protocoalele ar redeveni din nou litera de lege in Justitie. Iar gazele de la Marea Negra ar fi date pe de pomana firmelor americane, olandeze, austricece….

    • P. Stănescu nu ar face față nici la șefia unui CAP mai acătării. Funcția cu care a fost gratulat i-a luat mințile. Stănescu, Bădălău (chi oz?) și Țutuianu (ce dezamăgire!), ca să nu mai vorbim de Mme Pandele (la care numele spune tot), chiar își închipuie că pot duce o lume după ei (fără mituiri și excursii la Sf Parschieva și prin Grecia). Aceste sinistre personaje distrug și firava speranța că se poate pune stavilă abuzurilor statului paralel.

  2. Dragnea viseaza deja catusele de la Jilava!
    Cine si-ar fi imaginat asta, Dragnea se credea VESNIC!
    Si de neatins, el chiar a crezut ca Romania e Teleormanistanul lui, SUCCES Dizidentilor, desi nici ei nu sunt alta branza, doar ca ne vor scapa de Liviu Dragnea, dar in locul lui Dragnea va veni un ALT Dragnea!
    Tot un drac, doar ca poate vom avea satisfactia sa-l vedem pe Liviu Dragnea intrand la Jilava!
    Sau fugind in Costa Rica sau Brazilia!

  3. La care „principii” se refera acest individ cu doua fetze? Ce fel de „principii” poate avea un tradator de doi bani? In ce-l priveste, la el functioneaza un singur „principiu”: ce-i stricat se arunca la gunoi.

  4. De ce NU sunt invitaţi reprezentanţii PSD la evenimente internaţionale?
    Izolarea PSD are urmări importante care, din păcate, afectează în acest moment România.
    Explicaţia e foarte simplă deoarece, fiind la guvernare, reprezentanţii partidului ar trebui să fie prezenţi măcar la reuniunile de vârf ale familiei lor politice europene, măcar atunci când acest lucru se impune la nivel de protocol elementar şi în virtutea regulilor jocurilor europene.
    Şi nu sunt invitaţi, semn că PSD-ul din România are probleme, fapt evident dar complet nerelevant în jocurile europene, cu consecinţa că rămâne gol scaunul de reprezentare pentru România.
    Iată exemplul de azi.
    Înaintea fiecărui Summit, formal sau informal, mai precis cu 1 zi înainte de deschiderea lucrărilor acestuia, partidele politice europene organizează întâlniri la cel mai înalt nivel, invitând personalităţile lor reprezentative în scopul ajungerii la un consens asupra poziţiei ce urmează să fie adoptată în cadrul Summitului.
    Sunt invitaţi să participe şefi de state sau prim miniştri care aparţin partidului respectiv, în cazul acesta PSD pentru România sau, dacă socialiştii nu sunt la guvernare, vin unii dintre şefii partidelor socialiste cu pondere şi prestigiu în cadrul Partidului Socialist European.
    Asta e regula, aşa se întâmplă lucrurile şi ne-am obişnuit ca asemenea reuniuni să se încheie prin conferinţe de presă şi reuniuni informale cu presa în care liderii politici să dea foarte multe explicaţii asupra punctului de vedere al partidului lor european pe chestiunile de pe agenda Summitului de a doua zi. Şi nu numai.
    Lista invitaţilor la reuniunea PES, Pre-Summit care începe azi la orele 16.45 la Salzburg, aşa cum apare la Secretariatul PSE: dna Dancila NU e pe lista!”

    https://adevarul.ro/news/politica/de-nu-invitati-reprezentantii-psd-evenimente-internationalea-1_5ba1fbf7df52022f7598561c/index.html

  5. Haitele de securisti slugi ale sotului doamnei Carmen din PSD in frunte cu Paul Stanescu, Adrian Tutitianu si probabil Gabriela Vranceanu Firea si Pandele (spun ” probabil ” deoarece eu cred ca Firea este inca pe smen cu Dragnea si Liviu … !) sunt gata sa ii sara la beregata teleormaneanului ajuns nr: 3 in tara asta ! Probabil ca ca la adunarea PSD – Comitet Excecutiv, respectivele persoane umane cam securiste au sa fie debarcate din fruntea aglomerarii politice-PSD de social-democratii pe felie cu Dragnea Liviu ! FORTA DRAGNEA … !

    • Nu dragul meu! Aceste jeguri lipsite de caracter vor instaurarea „guvernului meu” cu Ciolos, Pruna, Ghinea, Blaga, Boagiu si toti ceilalti fomisti priceputi in a fura!Pregatiti-va la taieri de salarii, majorari de impozite, etc!

  6. Daca vrem sa ne salvam,imdiferent cine este la guvernare,se impune elaborarea unui program national pentru combaterea hotiei,in primul rind educativ.

  7. Tocmai vazuram cum niște „înțelepți ” care inițial erau 23 și au rămas Luca și Matei, în nemarginita lor stare de meditație au ajuns la concluzia ca, după cum ei zic programul de guvernare este bun iar economia duduie, dar nu se poate implementa datorită acarului Păun și mai nou de serviciu, Dragnea.Țara asta nu mai este funcțională datorită lui Dragnea, gazele nu se mai pot da pe nimic datorită lui Dragnea. ..si altele. Dar mai ales si-au adus aminte aceste „Eminente cenușii ” că pe deasupra este și „PENAL „și toată Europa nu mai poate de ingrijorata ce este că Dragnea e „PENAL „.Mai deunăzi cind i-a propulsat în funcții cheie și i-a lăsat la ciolan nu era. Evident ca în nemarmurita lor stare de prostie își închipuie că vezi -doamne or fi niste ILUMINAȚI dar sunt frustrați că stau în umbra lui. Dar ceea ce le întrece pe toate, Dancila va rămâne să conducă în continuare o corabie plină de trădători. …oare câtă prostie poate acumula o asemenea persoană care se supraevalueaza?
    Păi mi ti-i toacă Securistii în doi timpi și trei mișcări sa-i aducă cu picioarele pe pământ, iar pe mahalagioaica de Firea o execută în stilul Ghitza, căci este clar ca ea este securistoida.Oricum ea este moartă din punct de vedere politic iar trepădușii de Stanescu, Badalau, Tutuianu care oricum sunt niște nulități vor dispare de pe fundal. Ei nu realizează că românii „Iubesc trădarea” dar îi urăsc pe trădători. Un lucru este totuși Bun,că ies la iveală cartitele, se face curățenia de toamnă și încă ceva, au realizat atât PIPIDI cât și Cristoiu că e mai bine cu un PARTID CORUPT (și acum ne dăm seama că plin de jeguri securiste ) decât cu o SECURITATE CORUPTĂ, o caricatură de Opoziție de doi bani plina de trepăduși PDL -iști și un Președinte dus cu sorcova.
    GHINION. …GHINIONUL NOSTRU

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.