Paul Stănescu zice că nu vedem bine. România e stabilă, Apocalipsa e la alții…

Paul Stănescu le urează românilor speranță și liniște

De L.V.
Paul Stănescu zice că nu vedem bine. România e stabilă, Apocalipsa e la alții…

Paul Stănescu le urează românilor speranță și liniște

Paul Stănescu le urează românilor speranță și liniște, dar nu înainte însă de a  mustra incapacitatea unora de a pricepe ce e cu ordonanța trenuleț, care nu înseamnă austeritate. cum greșit interpretează unii.

„Încheiem un an marcat de competiții electorale și decizii dificile, dar și de obiective îndeplinite. Iar aceste obiective, care sunt ale României, sunt mai importante decât tot ceea ce nu am reușit în 2024. Investiții în agricultură, infrastructură, protejarea și creșterea veniturilor celor mai vulnerabili, fără vize pentru SUA, oprirea umilinței de a nu fi în Schengen și altele, toate acestea există acum, în ciuda zgomotului electoral. 2025 va fi un an al soluțiilor sustenabile, al prudenței și al solidarității. Iar prudența, nu înseamnă austeritate”, a scris Paul Stănescu pe Facebook

„Apocalipsa pe care o vând unii nu este aici. Știm că uneori drumul spre echilibru este dificil, dar trebuie să mergem pe el. Angajamentul nostru rămâne ferm: să păstrăm România o țară stabilă politic și economic, să continuăm să-i sprijinim pe cei mai vulnerabili și să menținem calea euroatlantică. Le doresc tuturor românilor un An Nou cu speranțe și liniște, alături de cei dragi”, conchide Stănescu.

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.