Păzea, vin americanii! Calcă totul în picioare

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dat explicații cu privire la incidentul în care militari americani, participanți la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 19, care se deplasau joi, în zona Insulei Ialomiței, au traversat cu tancurile, o zonă agricolă, producând distrugerea unor culturi, explică  într-un comunicat.

Conform MApN, militarii se deplasau în condiții meteo nefavorabile și au traversat dintr-o „eroare”.

Joi, 20 iunie, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă. 

O comisie formată din reprezentanți ai M.Ap.N și armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

În jurul orei 18.30, s-a desfășurat la primăria localității Stelnica o întâlnire a reprezentanților comisiei cu cei ai primăriei Stelnica și proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor și a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare„, se arată într-un comunicat al MApN.

VIDEO

Armata română a intrat cu vehiculele militare într-un câmp de grâu – part 2

Armata română a greșit coordonatele unui exercițiu militar NATO și a trimis vehiculele militare în câmpul cu grâu, în apropiere de Fetești – part 1 detalii aici: https://www.fntk.ro/u-l8m*sursa: B1 Tv

Publicată de Stiri Mondene pe Joi, 20 iunie 2019

Tragere cu sisteme de rachete sol-aer Patriot.

20 iunie 2019, pagină de istorie militară în România. Cerul ţării a fost brăzdat de sisteme de rachete sol-aer Patriot. Tragerile reale s-au executat în poligonul Capu Midia, în cadrul exerciţiului Istria 19, conexat programului de instruire #SABERGUARDIAN 19, fiind realizate de reprezentanţi ai 10th Army Air & Missile Defense Command (C 10/AAMDC/USAREUR) din armata SUA.

Publicată de Forţele Terestre Române pe Joi, 20 iunie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

31 de Comentarii

  1. Legislatia NATIONALA nu face doi bani in fata americanilor! Chiar nu stiti ca, daca un american OMOARA un roman, in Romania (cum s-a-ntamplat), acel american NU este judecat dupa legea ROMANEASCA? El pleaca, bine-merci, acasa si este judecat acolo. Iar legislatia americana NU prevede ca nu ai voie sa omori un ROMAN, ci nu ai voie sa omori un AMERICAN. Asadar …

  2. Oooopss ! Sorry, tavarisci, noi de fapt am dorit sa nimerim Teheran-ul dar, din cauza „conditiilor meteo nefavorabile” v-am facut praf Kremlin-ul ! Eii, acuma si voi, ce va plingeti atita, ce mare paguba, uite ca va construim gratis un McDonald’s in locul lasat liber ! Ce ziceti ? Ca si voi faceti carnaval si focuri de artificii la Deveselu ? Pai o sa fie misto, da’ nu stim ce or sa zica bastinasii ?! … Apropo, domne, cum mama dracu’ de au reusit astia in ’44 sa ajunga in Normandia si n-au debarcat prin Islanda sau Groenlanda ?

  3. De ce nu s-au antrenat in desertul Nevada? Cata incompetenta poate fi la nivelul tacticienilor romani de nu-i coordoneaza pe americani si-i lasa singuri pe teritoriul Romaniei sa distruga tot? Daca era pe timpul unui razboi adevarat mai era o scuza, asa zero lei, zero bani. Mai nene, nici tacticieni nu mai avem. Ce sa mai vorbim de strategi. Nu-i suficient sa stii limba engleza-americana, mai trebuie sa stii si carte. Huuo!

  4. PSD+ALDE a reusit inca o mareata performanta!!!
    Armata romana, RESPECTATA pana acum in NATO, a ajuns si ea tinta bascaliilor si a irniilor cu Minsitri ba fost Bibliotecar(Fifor!), ba Pastor, cum e acest analfabet Gabriel Les!!
    S-au „terminat” profesionsitii si au ajuns in fruntea Armatei astfel de „nechezoli”…
    Cum sa spui asa ceva: „se deplasau în condiții meteo nefavorabile”!?
    De cand Armata asteapta Vreme frumoasa ca sa mearga la razboi?
    Comunicatul asta e marca PSD-Gabriel Les!!
    Rusine, incompetentilor!

  5. probabil ca s-ar astepta si la niste multumiri ca pe drumul croit de „analistii” lor nu s-a aflat si un cimitir ,ca deh, fiind exercitiu nato (minuscule voite) nu ar fi avut cum sa schimbe traseul…ca sunt revoltat este putin spus dar ce folos daca cei care gandesc ca mine sunt eliminati „step by step” fiind promovate kovesi ,birchal (cu suflet de romance sadea nu alta!!!)…siktir democratie coloniala!!!

  6. Fii sigur ca daca se antrenau in desertul Nevada plecau acolo vreo doua batalioane de „Papagali multicolori”, bineinteles toti cu ochelari de soare jmekeri pe mecle, si se intorcea acasa maximum un pluton, aia cu platfus si care n-au putut sa fuga prea repede si sa se ascunda printre cactusi ! … USA Ne va da azil ?

  7. Cred ca Putin crapa de ras !
    O fi fost vreun IT-ist de le-a hackerit GPS-ul ?

  8. O minciună nerușinată. Blindatele lor sun coordonate / îndrumate prin satelit, nu aveau cum să greșească traseul „din cauza condițiilor meteo”. Este pur și simplu o bătaie de joc la adresa țăranului român și a muncii lui. Oamenii vor fi despăgubți pentru culturi, dar numai după ce criminalul beat la volan care l-a omorât pe Teo Peter va plăti și el pentru crima lui.

  9. Ce atita galagie, domnilor ? Sa ziceti mersi ca exercitiul asta n-a avut loc la Bragadiru, ca programul prevedea si „miscari de trupe la Pantelimon” si ca ricanii n-au luat-o pe scurtatura, direct prin Piata Victoriei ! …

  10. Acuma sa stii, eu cred ca Teo Peter a fost de vina, ce l-o fi pus sa iasa din casa in „conditii meteo nefavorabile” ? E bine cunoscut, chiar Codul Rutier o spune, ca in Bucuresti „pe culoarea verde trec blindatele americane, pe culoarea galbena (3 secunde) pietonii iar pe culoarea rosie blindatele americane si pietonii” !

  11. Problema : CINE PLATESTE DESPAGUBIREA…?????raspuns N-am avut noroc….NIMENI.

  12. Poate-l apucase diaria pe postacul lili*nasty si drept urmare s-a dus in cacastoare sa se usureze.Muricanii l-au vazut si au crezut ca au de-a face cu un spion asa ca au luat-o pe miriste in urmarirea postacului debil lili*nasty.

    Lasind gluma la o parte,nu inteleg ce cauta astia pe aici cu manevrele lor.E cert ca rusii nu vor calca pe-aici cu tancurile pentru ca nu sintem pe directia lor strategica de atac.in juma de ora rusii vor distruge toate cele 6 baze aeriene,Deveselu probabil ca va deveni o Sahara iradiata pe zeci de ani daca nu sute,asa ca jocurile astea natoiste de-a cau-boii si indienii sint bune doar pentru copii retardati

  13. Ii doare la basca pe americani de colonistii romani. Ai nostri mor pentru interesele SUA in misiuni externe, ai lor se joaca de-a razboiul in Romania si mai ne produc si pagube materiale, dupa ce ca ne exploateaza resursele pe moka. Oare se gaseste un popor mai prost ca romanii?

    Cine crede ca occidentalii vor pune dosul la bataie pentru a apara Romania de Rusia este un homo stupidus.

    @lili, Tu nu ai deloc simtul penibilului?

  14. NTRE TIMP, AMERICANII CALCA TERENURILE AGRICOLE DIN ROMANIA, CU CULTURI CU TOT, SUB SENILE…. a inceput cumva razboiul impotriva IRANULUI <3, ??? ca doar pentru asta este SCUTUL DE LA DEVESELU, sa apere AMERICA de rachetele IRANIENE, nu Romania de rachetele rusesti…..VREO ANCHETA CEVA ??? SAU ATI INTRAT CU TOTII IN VACANTA si suntem deja ocupati de americani ???? DESPAGUBIRI PENTRU FERMIERI? URMRARIRE PENALA A DNA IMPOTRIVA ARMATEI SUA pentru ca au distrus culturile infiintate cu FONDURI APIA, deci este infractiunede CORUPTIE SAU ASIMILATA CORUPTIEI ?????? vrem o pozitie de forta, daca se poate si oficiala, nu doar tarani cu furcile sa iasa sa se apere…

  15. Nici o reactie iohanis,dancila,melescoiu !!!nici o reactie a opozitiei !!!
    bravos natiune cu asa conducatori !!!

  16. Si totusi continuă?
    Rămân să facă ce vor in țară?
    Pe unde s-au antrenat au facut numai pagube si au fost „alungați”,doar în romanica pot rămâne fara probleme deoarece problema opririi distrugerilor nu este in prim plan in proiectele politice(la orice partid). Este linia incontestabilă care iti arata perspectiva de viitor a romaniei!

  17. La ora la care „totul” este supravegheat prin „satelit”, giashii ricani, eroi de eroi, se lupta cu araturile romanesti. Oare cine-o invinge? Lingaii care le-au facut loc in Romania.

  18. „Practic, prin programul HAARP se experimentează manipularea vremii, uriaşe explozii în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, plus utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme strategice”Acest sistem are o multitudine de întrebuinţări malefice, putând fi folosit deopotrivă la sol, în aer şi în apă. El poate servi ca armă cu energie dirijată… sistem de producere a razelor X foarte puternice (aşa-numitele „raze ale morţii” descrise de Tesla), mijloc pentru producerea de fulgere artificiale în orice punct de pe glob, sistem de detectare şi de distrugere a navelor extraterestre în spaţiu, instrument pentru producerea de schimbări climatice şi dezastre „naturale”, mijloc de influenţare şi manipulare a conştiinţei umane individuale sau la nivel de masă.”„Modificările artificiale ale climei au devenit acum parte componentă a securităţii interne şi internaţionale, având inclusiv aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop de descurajare. Capacitatea de a provoca artificial precipitaţii intense, ceaţă densă şi furtuni de mare intensitate, ori de a produce o climă artificială în anumite zone precise sau un cutremur de mare intensitate fac parte acum din setul de tehnologii disponibile”.Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi.-LEGATURA – distrugerea agriculturii romanesti SI NU NUMAI, PROGRAMUL HAARP APARTINAND PENTAGONULUI SI DECI SI NATO !CER STATULUI ROMAN si MAN partener „strategic” al NATO SA SPUNA CE STIU DESPRE APLICAREA HAARP IN ROMANIA,DISTRUGEREA CLIMEI SI AGRICULTURII TARII ,PRIN PROGRAM MILITAR ,ASCUNS TARII, MALEFIC, PERICOL UNANIM LA ADRESA UMANITATII SI ROMANIEI !din Austrocasa-Programul HAARP acum si in Romania!?

  19. De prostia guvernului PSD-ALDE sunt vinovati doar pesedistii. Exercitiul a fost organizat de MApN condus de pesedistul Les la fel de breaz ca imunoglobina devastata de analfabetism din fruntea guvernului! Les, ca toti pesedisti cu un singur neuron nu intelege saracul limba romana cu atat mai mult cuvinte imprumutate ca GPS! Doamna Radu vedeti ca ati incurcat siteul. Cotidianul nu este sputnik, ar vrea unii dar nu este!

  20. @incompetenta pesedista in actiune, Esti mai prostalau decat prevedea legia, ilicitule! „Saber Guardian 2019 is an exercise co-led by Romanian Land Forces and U.S. Army Europe that takes place from June 3-24 at various locations in Bulgaria, Hungary and Romania. Included among the many different training events at SG19, there will be vehicle road marches, a medical exercise, multiple river crossings and an air assault. SG19 is designed to improve the integration of multinational combat forces.” (eur.army.mil)

    Tot guvernul PSD-ALDE o fi de vina si pentru doborarea unei drone americane in Iran!

  21. Sunt niste nenorociti atit americanii cit si tradatorii romani!
    Ar trebui ca romanul sa-i alunge din Romania!
    Fara tradatori si prosti!

  22. La vederea tancurilor americane si ale celorlalte tari NATO care calca totul in picioare s-au facut maro prostacii tiraspoleni! Articolul spune clar :”Armata română a greșit coordonatele unui exercițiu militar NATO și a trimis vehiculele militare în câmpul cu grâu.”. Armata romana este facuta praf de actuala conducere pesedista a MApN care saboteaza cum depun marturie veteranii si profesionistii corpului militarm atat dotarea Armatei Romane cat si conducerea competenta a acesteia. Niste investigatii pentru tradare de tara a acestor pesedistii din MApN ar fi de dorit acum, ca oricum Les si restul amatorilor, cozi de topor din prostie ca pe astia nu-i duce capul sa faca singuri ceva vor ajunge dupa alegerile din 2020 in fata Tribunalului Militar!

  23. Americanii trimit toti Editat si chiorii sa se antreneze pe spinarea noastra. Afara cu ei, ca nu ne apara nici de muste!

  24. Nu cred ca este vorba de greseala, ori au tras pe nas ori au facut intentionat, aratind cit pun ei pe parteneriatul strategic.Sunt niste ignoranti care atunci cind vad ca au de aface cu puponcuristi isi bat joc de ei!
    Nimeni nu a vorbit de survolul la joasa inaltime a 4 avioane asupra Bucurestilor in urma cu citeva saptamini. Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu sa avem nevoie de partenerul strategic!

  25. Mi-e groază de monstrul din om, de… Golemul cu acces la energii uriașe și fără niciun Dumnezeu, fără niciun scrupul moral, cum ar fi, de pildă, deposedarea României de tot ce avea mai bun, colonie în centrul unei Europe… civilizate din sec. 21, mileniul III! Ba, în parteneriat „amical”, fac „antrenamente”, arătându-ne cum se distruge mai ușor un Brăgan cu holde mănoase de grâu și păpușoi, cu tancuri hiper performante! Asta mai era de distrus! Aveți „tancuri” și pentru suflete?! SOS! Mă cutremur de gradul 12!… Dar mai este ceva din domeniul lui Boulle-Dorel al nostru! Ați observat cum au dat iama în păpușoi și-n lanul de grâu?! Nu era o trecere prin, ci o orbecăire, de-a baba-oarba pe loc! Lanul de grâu era aproape tot arat, de-a lungul și de-a latul! Asta mi-a amintit de episodul cu portavionul american din Marea Neagră bruiat de ruși cu un sistem psihotronic super-sofisticat de origine Keshe(iranian!), când toți marinarii și ofițerii, îngroziți de moarte, și-au dat demisia din marină!!

  26. Ma uit asa putin in urma, in istoria Europei ultimului secol si nu pot sa nu fac o simpla remarca : trupele URSS, pe care multi le mai injura inca, au ocupat Romania in urma unui conflict mondial in cadrul caruia, ne place sau nu, Romania a atacat URSS (nu e cazul sa discutam aici motivarile acestei actiuni, perfect valabile, si patriotismul rar al maresalului Antonescu, pe care acum citeva jigodii doresc sa-l scoata „criminal de razboi” !!). Un fapt e clar, URSS-ul a ocupat Romania in urma unui razboi, fiind natiunea care in ’41 a fost cea atacata. Lasam la o parte cazul paralel si perfect asemanator al Germaniei aflata pina si acum (in 2019 !!) cu trupe de ocupatie americane pe teritoriul sau. Dar Romania cu trupe americane pe teritoriul sau in 2019, pe timp de pace, in urma unor baliverne pe care doar niste retardati le pot crede, in 2019 ??!??

  27. @mihnea, degeaba te dai rotund, ca mintea tot in colturi iti sta!

    „Armata Statelor Unite ale Americii își exprimă deplinul respect față de poporul român și regretă orice neplăcere cauzată de recentul incident. Despăgubirile rezultate din acest incident vor fi acordate potrivit procedurilor NATO existente pentru astfel de evenimente și ne vom asigura că cei afectați vor fi compensați respectând cu exactitate aceste proceduri. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile militare și civile din România pentru investigarea acestui incident și pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta. Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, exercițiu condus împreună cu Comandamentul Forțelor Întrunite din România”, se arată într-un comunicat al Forțelor Terestre Americane în Europa și transmis presei de Ministerul Apărării.

  28. Adaugati si survolul la josa inaltima a 4 avioane militare deasupa Bucurestilor de acum 2 saptamani si va dati seama ce imbecili avem la conducere in aceasta tara. A mai mentionat cineva mai sus acest lucru, am si facut un comentariu imediat dupa incident. Nici o reactive. Scuzele ministrului de resort dupa incidentul din lanul de grau (aud ca sunt 600 ha) sunt penibile, retard si lipsa de demnitate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.