Președintele PC, Daniel Constantin, acuză PDL că organizarea referendumului privind Legea Capitalei este o mascaradă, întrucât partidul-stat nu va respecta oricum decizia bucureștenilor.
„Bătaia de joc la adresa bucureștenilor nu mai are nicio limită. În plin proces de organizare a referendumului în care bucureștenii vor fi întrebați cu privire la organizarea administrativ-teritorială de la nivelul Capitalei, PDL introduce în Parlament modificări la Legea 215/2001. Aceste modificari, introduse ieri (n.r. – joi) la Camera Deputaților de către deputatul Vasile Gherasim reprezintă prevederile cele mai importante ale Legii Capitalei în viziunea Elenei Udrea și a PDL. De ce mai este nevoie atunci de toată această mascaradă cu referendumul, toată campania de afișaj agresiv a PDL-ului și de suma deloc neglijabilă alocată referendumului (și plătită de către cetățenii Capitalei) din moment ce partidul-stat nu va respecta oricum decizia bucureștenilor?
Este o nerușinare fără margini și un dispreț la adresa locuitorilor Capitalei, care sunt păcăliți să vină la un referendum care nu va fi luat în considerare de PDL! Bucureștenii sunt mințiți cu zâmbetul pe buze de actualii guvernanți și, în același timp, sunt jefuiți pe față prin faptul că plătesc de două ori: o dată pentru organizarea referendumului și a doua oară datorită faptului că vor fi deposedați abuziv de puterea de decizie care va fi concentrată în mâna unui grup foarte restrans de oameni. Legea Capitalei nu va mai fi introdusă ca atare, ci va fi adoptată prin modificările aduse pe furiș legislației deja existente.
Astfel, prin modificările la Legea 215/2001 și la Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, alin. 5 al art. 20 se elimină, desființând astfel sectoarele Capitalei! De asemenea, la art.21, după alin.1 se introduce un nou alineat care prevede că: „Sectoarele municipiului București sunt subdiviziuni administrativ-teritoriale fără personalitate juridică”! Mai mult decât atât, pentru întărirea celor de mai sus, la articolul următor se introduce un nou alin. prin care se prevede că: „Autoritățile administrației publice locale din municipiul București prin care se realizează autonomia locală sunt Consiliul Local al Mun. București, ca autoritate deliberativă, primarul și viceprimarii sectoarelor Mun. București, ca autorități executive”. Anumite modificări reprezintă limitări grave ale dreptului constituțional de a alege și a fi ales. De exemplu, la art. 26 se inserează un nou alin. care prevede că „nicio persoană nu poate deține funcția de primar al Mun. București decât cel mult două mandate, care pot fi și consecutive”. Este incredibil cum acești oameni vor schimbarea unei legi doar pentru București, în timp ce în toată țara legea rămâne neschimbată din acest punct de vedere!”, scrie Constantin pe blogul propriu.