Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a cerut, marţi, în plenul Parlamentului, ca pe ordinea de zi să fie introdus un punct nou, respectiv continuarea procedurii privind Legea educaţiei, el menţionând că face această propunere având în vedere faptul că a fost depusă o moţiune de cenzură.
„Să introducem în proiectul ordinii de zi şi să supunem la vot două puncte noi: unul se referă la continuarea procedurii privind Legea educaţiei, având în vedere că este depusă o moţiune, deci continuarea procedurii privind moţiunea de cenzură pe educaţie şi a doua, validarea programului legislativ în cadrul plenului reunit pentru cele două Camere până la sfârşitul anului”, a spus el.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.