PDL nu votează guvernul, DD vrea anticipate

PDL face opoziţie, DD face circ

Prima reacţie după desemnare a venit din partea preşedintelui PDL, Vasile Blaga. Nicio surpriză din partea acestuia. „Nu vom vota, bineînţeles, acest guvern. Aţi văzut undeva în lume opoziţia responsabilă să voteze guvernul? Noi suntem în Opoziţie, iar sarcina noastră va fi aceea de a taxa orice deviaţie de la democraţie a Puterii. Acesta este rolul Opoziţiei”, a spus Blaga.

Aflat în neîntreruptă campanie electorală, prima reacţie a lui Dan Diaconescu a fost una în nota sa obişnuită: adică de circar. El s-a declarat surprins de faptul că Ponta a fost desemnat. „Ori Traian Băsescu a desemnat o persoană care a atacat instituţiile statului, aşa cum a declarat anterior, ori referendumul a fost corect şi atunci Traian Băsescu ar trebui demis (…) Cu siguranţă dacă Elena Udrea sau Traian Băsescu ar fi candidat pe listele USL, ar fi luat şi ei 70%”. Dan Diaconescu şi-a continuat recitalul afirmând că în foarte scurt timp „vor avea loc alegeri anticipate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.