Pe unde scoate cămașa Mutu?

Antrenorul naţionalei de tineret a României, Adrian Mutu, a declarat după eşecul cu Ucraina, scor 0-1, din preliminariile CE-2021, că va fi totul care pe care la meciul România – Danemarca.

„Sunt dezamăgit, aveam şanse şi cu un egal să ne calificăm mai repede la turneul final. Şi aşa rămânem în cărţi. Mai avem un meci cu Malta care probabil nu mai contează, în sensul că punctele de pe locul doi cu ultima clasată nu se pun şi va fi totul care pe care la meciul România – Danemarca. Cu Ucraina a fost un meci intens, un meci bun, de ambele părţi. Şi noi şi ei am jucat un fotbal bun, agresiv, am luptat pentru fiecare minge. Băieţii au jucat foarte bine, am mizat pe contraatac, suntem o echipă de contraatac. Am avut ocazii, cum au avut şi ei, dar până la urmă cred că rezultatul corect era egal”, a declarat selecţionerul la finalul meciului.

Adrian Mutu s-a referit şi la arbitrul meciului, kazahul Furkat Atazhanov.

„Singurul lucru pe care i l-am spus a fost că nu e fair-play din partea lui, fiind din Kazakhstan, să vorbească cu cei din Ucraina în limba rusă. Fiind un meci internaţional, corect e să vorbeşti în engleză, ca să înţelegem şi noi. Se adresa atunci când erau clinciuri sau erau băieţii în jurul lui, vorbea numai în limba rusă, ceea ce nu mi s-a părut corect şi i-am spus lucrul acesta”, a mai spus Mutu.

Antrenorul a transmis un mesaj vineri seara și pe Facebook.

„Împreună suntem mai puternici ! Nemeritat am pierdut dar mergem înainte cu capul sus încrezători !!”, a scris Mutu pe Facebook.

Naționala de tineret a României a fost învinsă, vineri, la Kiev, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata similară a Ucrainei, în preliminariile Campionatului European din 2021.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Buletsa, în minutul 80, din penalti.

Împreuna suntem mai puternici ! ??Nemeritat am pierdut dar mergem înainte cu capul sus încrezători !!#mandrudebaietiimei

Publicată de Adrian Mutu pe Vineri, 9 octombrie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Daca ai fost un fotbalist de exceptie,nu este OBLIGATORIU sa fi antrenor bun.La fel si pentru Radoi! Nici la degetul mic de la picior nu ajungeti voi,”generatia”…sa ii egalati pe Tinel Stanescu,Emeric Jenei….Dar la declaritii inainte de meciuri sunteti cei mai tari!Dupa meciuri…..

  2. ….fotbalul caa de altfel intreaga societate este dominat de anumite grupuri de interese; se pare ca suntem in epoca bicali ..atit in ce priveste numirea antrenorilor cat si selectia jucatorilor…cat despre antrenamente ..acestea se desfasoara dupa acelasi tipic oriunde in lume..difera seriozitatea si intensitatea acestora..deci ..grupul de interese poate interveni doar la selectie ..si nu cred ca se lasa invitati…mutu oricum nu ete pentru antrenorat..

  3. Pe unde scoate cămașa..?..pe nas..mai trage vreo 10 liniuțe și gata suntem finaliști…

  4. Ce credibilitate poate avea Mutu ca antrenor? Cocaina i-a distrus cariera de fotbalist, iar FRF a găsit o portiță să-i bage niște bani în buzunar.

  5. „Mutu Antrenoru” este o gluma a fotbalului,o jignire adusa marilor nostri antrenori de fotbal

  6. ‘Pe unde scoate cămașa Mutu?’
    De Radoi nu zici nimic? In 90′ nici un sut pe poarta!!!
    Ce ‘echidistant’ esti tu, (C.T.)!

  7. Adrian Mutu e în fotbal cum e Bianca Drăguşanu printre designeri. Unde te întorci, hop şi Muta….Cam cât noroc să ai să fii ținut pe palme fără să ai vreun merit?

  8. Acesta este nivelul nostru de intelegere.
    Omul acesta a avut lumea la picioare, Chelsea, performanta, el nu si nu, droguri, curvaraseala, vagabondaj.
    Cam pe aici suntem, Vulpita, Muita.

  9. Pai, care sunt marele performante ale lui Mutu , ca antrenor , de a ajuns sa antreneze echipa de tineret a Romaniei ? Cu Ucraina , aceasta echipa , in care ne puneam mari sperante , nu a jucat nimic ! Pacat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.