Pensiile magistraților de peste 100.000 de lei au încins discuţiile în CSM

Situație privind pensiile magistraților de 100.000 lei și peste a fost discutată joi în Consiliul Superior al Magistraturii.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a susţinut că ar exista 60 de astfel de cazuri, ceea ce a stârnit indignare, procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, afirmând că este mîhnit de această situaţie dacă ea se confirmă.

Astfel, Muscalu a propus, în plen, ca instituția să se adreseze Casei Naționale de Pensii pentru a lămuri lucrurile.

„Indiferent cum ar interpreta un judecător legea, iar legea de acum, articolul 81, alineatul 1 este foarte clar și corelează și cu 81, alineatul 3. Pensia se stabilește în raport de indemnizația obținută în ultima lună de activitate. Nimeni nu poate să aibă într-o lună de activitate indemnizație de 130.000 de lei, astfel încât să obțină o pensie de 100.000 de lei.

Chiar dacă mergem pe legea veche, anterior modificării, în care se spunea media veniturilor pe ultimele 12 luni, nu se poate ajunge la așa ceva, pentru că drepturile salariale restante obținute și recunoscute prin hotărâri judecătorești nu reprezintă venituri lunare. (…) Vă propun să solicităm Casei Naționale de Pensii cuantumul pensiilor mărite peste 20.000 de lei, după care eu cred că trebuie verificat modul în care au fost aplicate aceste pensii. (…) Mă mâhnește faptul că există la acest moment în sistem, dacă există, oameni care au pensii de zeci de mii de lei”, a afirmat Muscalu.

În urmă cu o săptămână, în contextul grevei magistraţilor, ministrul justiţiei scria, pe Facebook, că în România există 60 de persoane care au pensii mai mari de un miliard de lei vechi pe luna.

„Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratură şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuţi în avocatură – never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe luna, pe o scăpare a legii. Sau despre diurnă de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM)”, arăta Prună.

Întrebată de hotnews.ro cum s-a ajuns la pensii de 1 miliard de lei vechi pe luna şi câte astfel de pensii există în sistem, Raluca Prună a răspuns prin intermediul biroului de presă al ministerului:

„Nu deţinem date referitoare la cuantumul pensiei de serviciu, acestea pot fi obţinute de la Casă Naţională de Pensii. Din informaţiile noastre există 60 de persoane care au astfel de pensii.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.