Pentru ce au închis școlile? ”La momentul acesta, sub 1%”

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că mai puţin de 1% dintre elevi, cadre didactice sau personal didactic auxiliar s-au infectat în spaţiul şcolii, însă zice că măsura de suspendare a cursurilor faţă în faţă a fost luată pentru că există riscul de infectare în alte locuri.

”Guvernul României a luat această măsură pentru că trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa copiilor, trebuie să ne gândim şi la sănătatea şi siguranţa părinţilor. Studiile care sunt realizate de către epidemiologi arată că sunt foarte buni transmiţători copiii. La momentul acesta, rata este foarte mică şi am mai spus lucrul acesta, că nu în spaţiul şcolii există pericolul de îmbolnăvire, ci în afara spaţiului şcolii. Am văzut încă din primele zile de la începutul anului şcolar părinţi care se aflau la porţile şcolilor fără să poarte mască, părinţi care îşi aşteptau copiii sau care veneau să-şi aducă la şcoală copiii. Traficul din marile oraşe, trebuie să îl luăm şi pe acesta în calcul”, a declarat Monica Anisie sâmbătă dimineaţă,  la Pro Tv.
Întrebată care este rata de infectare în şcoli, ministrul a explicat că mai puţin de 1%.
”La momentul acesta, sub 1%, din raportările pe care le-am primit noi la Ministerul Educaţiei, rata de infectare pentru elevi şi pentru cadrele didactice, eu mă raportez aici, date primite de la Direcţia de Sănătate Publică. (…) Este important pentru noi toţi ca aceşti copii să rămână sănătoşi, pentru a putea să-şi continue educaţia. Noi trebuie să ne uităm şi la ce se întâmplă în România în ultimele săptămâni. Au crescut cazurile de îmbolnăvire, numărul celor care s-au îmbolnăvit este din ce în ce mai mare. Uitaţi-vă la spitalele, la sistemul medical din România şi trebuie să fim solidari şi cu medicii, pentru că în aceste momente ei trec printr-o perioadă foarte grea. Luăm astfel de măsuri şi anume suspendăm cursurile faţă în faţă în unităţile de învăţământ complementar cu posibilitatea ca activităţile desfăşurate de părinţi să se desfăşoare în regim de telemuncă. Prin urmare, părinţii muncesc de acasă, copiii îşi continuă educaţia de acasă”, a adăugat ministrul Educaţiei Naţionale
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. De la tezele lui Anisie la antitezele lui Johannis! De la Romania educata la Romania eșuată! Succesuri Johannis!

  2. Nu va e rușine!!!…distrugeti o generație de copii…în franța, germania italia,…copiii merg la școală!!!..acolo procentul de infectari e enorm, dar conducătorii lor nu vor să-i facă zombi, analfabeți pe copii..de ce morții ma-sii nu ne dati cianură să scăpați de noi….

  3. La zece mii noi cazuri pe zi in crestere cu 500 de la o zi la alta va mai intrebati de se inchid scolile??? Pai copiii dau virusul imediat unul la altul si pe urma acasa la parinti si bunici. Ce naiba e atat de greu de priceput. In Franta, Anglia, USA etc tin scolile deschise pt ca sclavii sa mearga la munca si scolile private sa incaseze banii …nu pt ca ar fi ei destepti! Daca erau nu aveau cu zecile de mii pe zi. Destepti doar China, Noua Zeelanda, Australia.

  4. Pentru a realiza o pleiada de copii analfabeti, semianalfabeti si cat mai redusi din punct de vedere cultural (intelectual).
    Adica, acea VIITOARE MASA DE MANEVRA PERFECTA a unor interese neromanesti.

  5. Au închis pentru :
    1) economie la încălzire
    2) economie la curent
    3) economie la fondul de salarii
    4) au nevoie de necalificați și prosti pentru voturile viitoare și pentru a le muncii lor

  6. La sparanghel nu-ti trebuie carte! Ca muncitor in fermele de animale și abatoare din Germania nu-ți trebuie multa carte! Pentru selecția pungilor de plastic de pe benzile de gunoi din gropile de gunoi ale Germaniei trebuie carte? E suficient o promisiune de 1000 de euro pe luna! Sa speli la cur de căcat babele și moșnegii capitaliști bogați îți trebuie carte?

  7. Pai nu conteaza scoala, ce vreti ca elevii sa fie mai destepti decat ministrul educatiei?! Conteaza doar after-schol, adica numai dupa o scoala inexistenta pot ramane copiii la acelasi nivel cu ministru! Ce, vreti ca elevii sa dea meditatii ministrului educatiei ca sa stie sa se exprime corect si sa afle de la elevi ca tv-ul functioneaza cu curent electric?! Mai mare rusinea! Dk avea cat de cat rusine ministrul demisiona, dar nu are nici macar bun simt si rusine, asa ca deja candideaza la parlamentare! O avea macar 4 clase?!

  8. Sa ma contrazica oricine cand afirm cu tarie:”dezordine si destabilizare controlata si coordonata”! Despre aceasta forma idioata scriu de cel putin 6 ani si nimeni nu credea! Sper ca acum sa se convinga pe pielea lor fiecare!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.