Percheziții DNA la foști ofițeri SRI

Miercuri dimineață, procurorii DNA Ploiești efectuează mai multe percheziții în municipiul Ploiești.

Sunt vizate domiciliile unor foști ofițeri SRI, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor citate, perchezițiile vizează locuințele lui Daniel Florea, pe cea a lui Petre Sever și a lui Florin Gulianu, descinderile având legătură cu dosarul în care sunt urmăriți penal penal fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu.

Cei trei foști ofițeri SRI sunt verificaţi în legătură cu suspiciunea privind comiterea unor infracțiuni de complicitate la șantaj, arată surse judiciare citate de Agerpres.

Foștii ofițeri SRI Daniel Florea și Sever Petre lucrează la Poliția Locală Ploiești, aceștia având funcția de șef al Serviciului Evidența Populației, respectiv șef al Serviciului Intervenții.

De asemenea, Florin Gulianu a fost angajat al Poliției Locale Ploiești, iar toți cei trei foști ofițeri SRI apăreau pe lista de martori cu care fostul director general al acestei instituții, Cristinel Toader, trimis în judecată de DNA, printre altele, pentru șantaj, abuz în serviciu și evaziune fiscală, nu avea voie să comunice.

Constantin Ispas și Emanuel Saghel au fost arestați preventiv în luna august a anului trecut, Ispas fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar Saghel fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În același dosar este urmărit penal și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, acuzat de comiterea a două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.