Percheziții DNA la o instituție din Brașov

Procurorii DNA fac, joi, percheziții la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, potrivit unor surse judiciare.

Ancheta ar viza acordarea de lucrări cadastrale de către directorul și inginerul-șef de la această instituție. Lucrările s-ar fi făcut prin intermediul unei firme controlate de directorul Oficiului.

DNA, structura centrală, precizează într-un comunicat de presă că procurorii efectuează, joi, percheziții în 14 locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate acestora și de fals, comise în perioada 2012 — 2015.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 — 2015. În cursul zilei de 22 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 14 locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se menționează în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.