Percheziții în Argeș

Polițiștii fac miercuri nouă percheziții la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale de pe raza județului Argeș, suspectate de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1.000.000 de lei.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, persoanele sunt bănuite că, în cursul anului 2011, ar fi înregistrat în evidențele financiar-contabile mai multe operațiuni comerciale fictive de la societăți înregistrate pe teritoriul României controlate prin interpuși, cu scopul de a crește valoarea TVA deductibil, diminuând astfel valoarea TVA de plată către stat.

Conform anchetatorilor, în fapt, mărfurile ar fi fost achiziționate de la societăți comerciale din Olanda, Ungaria și Bulgaria la inițiativa beneficiarilor finali.

Șapte persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.