Percheziții la Primăria Slobozia

Poliţiştii au descins marți la Primăria Slobozia și la locuinţa primarului Alexandru Stoica. Edilul, împreună cu viceprimarul sunt suspectaţi de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița efectuează 10 percheziții, în municipiul Slobozia și localitatea Bucu, la sediul unei instituții publice și la locuințele a 4 persoane.

„Persoanele vizate sunt bănuite că, în cursul anilor 2011 și 2014, ar fi eliberat două autorizații de construire a unui imobil, clădirea urmând să beneficieze de un regim de înălțime D+P+2E+M, cea de-a doua autorizație fiind eliberată fără derularea procedurilor necesare de autorizare și nefiind identificată până în prezent în arhiva instituției, deși i s-ar fi alocat un număr de înregistrare electronic”, se arată în comunicat.

Totodată, verificările sunt efectuate și sub aspectul legalității modului în care au fost eliberate mai multe autorizații de construire pentru spații comerciale ridicate pe raza municipiului Slobozia, mai menționează IGPR.

Conform unor surse din Poliție, sunt vizați primarul din Slobozia, viceprimarul, o secretară din cadrul Primăriei și un inginer de urbanism.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.