Procurorii anticorupție de la Chișinău efectuează, luni, mai multe percheziții la sediile Guvernului și Ministerului de Justiție, în cadrul unor dosare de corupție și trafic de influență, a anunțat Centrul Național Anticorupție, relatează site-ul agora.md.
„Este vorba despre mai multe dosare de corupţie şi trafic de influenţă în care sunt vizaţi angajaţi ai ministerelor Justiţiei şi Educaţiei, notari, dar şi reprezentanţi ai unor birouri de traduceri. Aceste persoane sunt suspectate de perfectarea ilegală a unor acte pentru cetăţeni moldoveni şi străini. Cu alte amănunte vom reveni pe parcursul operaţiunii”, a declarat Angela Starinschi, șefa serviciului de presă al Centrului Național Anticorupție.
Ministerul Justiției a anunțat că facilitează colaborarea și oferă asistență procurorilor.
„Este un act de percheziție, pentru că au fost semnale de existență a unei bănuieli rezonabile în privința unor acte de corupție. Noi oferim asistența și susținerea maximă cu toată deschiderea, să se verifice împrejurările de către instituțiile abilitate. Noi suntem interesați să păstrăm instituția curată și în serviciul cetățeanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiției, Rodion Guștiuc.
Ultimele percheziții anticorupție la Guvern au avut loc la finele lunii aprilie, când a fost reținut ministrul Transporturilor de atunci, Iurie Chirinciuc.
Percheziții la sediul Guvernului și la Ministerul Justiției
Procurorii anticorupție de la Chișinău efectuează, luni, mai multe percheziții la sediile Guvernului și Ministerului de Justiție, în cadrul unor dosare de corupție și trafic de influență, a anunțat Centrul Național Anticorupție, relatează site-ul agora.md.„Este vorba despre mai multe dosare de corupţie şi trafic de influenţă în care sunt vizaţi angajaţi ai ministerelor Justiţiei şi […]