„Pereții clădirilor de pe Strada Sforii se află într-o stare avansată de degradare, accentuată de fenomenele meteo din ultima perioadă, iar tencuiala care se desprinde de pe ziduri reprezintă un pericol real pentru vizitatori și locuitori. În urma constatărilor făcute de Serviciul (local – n.r.) pentru Situații de Urgență și Poliția Locală, am dispus închiderea de urgență a străzii, în ambele capete, cu elemente care să blocheze complet accesul, nu doar cu semnalizări pe care puțini le respectă” susține Gheorghe Scripcaru, primarul Brașovului.
Lucrări de reparații. Cât vor dura?
Tot în regim de urgență, clădirile de pe Strada Sforii, vor fi reparate. Autoritățile locale estimează că lucrările se vor încheia în primăvară. Până atunci accesul pe Strada Sforii va fi interzis.
„În paralel, vom elabora un proiect tehnic complet, care va detalia lucrările necesare pentru refacerea și consolidarea zonei, inclusiv montarea unor porți de acces, a unor sisteme de supraveghere video, precum și intervenții asupra fațadelor laterale situate la intrările pe Strada Sforii. Scopul nostru este ca, la finalul celor două etape, să avem o stradă refăcută, sigură și protejată, atât din punct de vedere structural, cât și prin măsuri de control și supraveghere” a mai spus primarul Gheorghe Scripcaru.