Compania britanică BP a cedat presiunilor Casei Albe şi a acceptat să creeze un fond de 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta afacerile şi persoanele afectate de mareea neagră din Golful Mexic. Aceasta a fost o temă centrală a discursului rostit de preşedintele Barack Obama cu doar câteva ore înainte. BP a încetat şi plata dividendelor pentru acţionari, până la finalul anului. „Cer scuze poporului american din partea tuturor angajaţilor BP”, a spus preşedintele companiei, Carl-Henric Svanberg, imediat după ce a ieşit pe poarta Casei Albe.
Pe lângă acestea, compania petrolieră a creat un fond de 100 de milioane de dolari pentru despăgubirea muncitorilor de pe platformele petroliere din apele SUA, după ce Washingtonul a interzis exploatările off shore până la finalul acestui an.
„BP trebuie să riposteze, în numele angajaţilor şi al acţionarilor britanici şi americani – liderul lumii libere are alte lucruri în minte”, scrie pe un ton dur revista britanică „The Spectator”, referindu-se la preşedintele Obama, care prin atitudinea sa „dezonorează” demnitatea funcţiei şi arată indiferenţa faţă de lumea globalizată, favorizând interesele politice înguste. Revista aduce aminte şi de eşuarea petrolierului american Exxon Valdez, aparţinând companiei Exxon, rivala BP, care a produs un dezastru ecologic mult mai puţin mediatizat.
„The Independent” scrie că BP trebuie să se gândească la britanicii care au cumpărat acţiuni ale companiei pentru a avea o bătrâneţe liniştită şi cărora criza din SUA le reduce veniturile.
Nu este uitată nici atitudinea lui Obama faţă de pretenţiile Argentinei în insulele Falkland, aflate sub administraţie britanică. „Sute de soldaţi britanici au murit în conflictul din Afganistan, pe care Obama l-a escaladat. Sacrificiile acestor cei mai apropiaţi aliaţi au fost marcate de Obama prin afirmaţia că Argentina are dreptul de a revendica insulele Falkland. În mod ironic, locuitorii din arhipelag au votat pentru a rămâne britanici”, scrie „The Spectator”.
Presa americană a primit cu răceala acordul dintre BP şi statul american. „PB a cumpărat un răgaz, dar pericolul rămâne”, scrie „Wall Street Journal”, adăugând că nu acesta va fi preţul final pentru dezastrul ecologic. Într-adevăr, agenţia Fitch a coborât drastic ratingul BP, iar costurile asigurărilor pe care compania trebuie să le plătească au explodat. Valoarea de piaţă a BP a scăzut cu zeci de miliarde de dolari de la accidentul din Golful Mexic, petrecut pe 20 aprilie.