Peste 100 de persoane semnalate prin Sistemul Informatic Schengen, depistate

Un număr de 107 persoane şi 53 de bunuri care fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) au fost depistate în ultima săptămână de poliţiştii români împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat al IGPR dat publicităţii duminică, autorităţile de aplicare a legii din România au localizat în perioada 9 – 15 iunie pe teritoriul ţării noastre 78 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul CCPI – IGPR.

Poliţiştii au pus în aplicare zece mandate europene de arestare şi au identificat cinci persoane care au fost semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au depistat 33 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.

Totodată, pe teritoriul României au fost identificate 44 de bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorităţi din alte state membre Schengen. Dintre acestea, 27 sunt autoturisme căutate de către partenerii din Spaţiul Schengen.

asemenea, autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 16 persoane urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, două persoane dispărute, precum şi şapte autovehicule semnalate în vederea indisponibilizării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.