Ministerul Educației a anunțat, marți, că peste 38.000 de candidați s-au înscris la examenul de titularizare, care se va desfășura miercuri.
Astfel, conform Ministerului Educației, 38.064 de candidați vor susține, miercuri, examenul de titularizare, dintre aceștia, 4.237 fiind absolvenţi din promoţia 2011. Cei mai mulți dintre candidați au optat pentru posturile de educatori, institutori sau învăţători, profesori de română, engleză, educaţie fizică şi sport şi matematică.
Ocuparea posturilor didactice se face pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, în conformitate cu programele specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic. În acest sens, proba scrisă cuprinde subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Pentru proba scrisă, Ministerul Educației va elabora minimum trei variante de subiecte, din care se alege, prin tragere la sorţi, numărul variantei pentru proba scrisă şi al variantei de rezervă.
Examenul de titularizare va începe la ora 10.00, candidaţii trebuind să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 9.00. Examenul va dura patru ore. Rezultatele finale vor fi afișate la sediul unităţii sau instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, pe 18 iulie, iar contestaţiile ulterioare pot fi depuse până pe 19 iulie. Soluționarea contestațiilor de la examenul de titularizare se va face până pe 21 iulie, urmând ca a doua zi să înceapă prima etapă de repartizare, a candidaților care au obținut cel puțin nota 7.00.
Potrivit Ministerului Educației, 4.471 de posturi didactice sau catedre vacante sunt titularizabile. De asemenea, alte 42.731 de posturi didactice, catedre vacante sau rezervate sunt netitularizabile.