Ordinea şi siguranţa publică în ziua alegerilor europarlamentare de duminică vor fi asigurate de peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, a anunţat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
Sâmbătă, începând cu ora 18:00, structurile MAI vor asigura paza celor 18.532 de secţii de votare, fiind implicaţi peste 30.000 de cadre MAI, a mai spus ministrul.
„Este important de reţinut faptul că odată ajunse în secţia de votare, buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante rămân în acea locaţie până la finalul procesului electoral. Este interzis ca preşedintele sau vreunul din membrii secţiei de votare să plece cu aceste materiale din incinta secţiei de votare. Vreau să aveţi în vedere ca toţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare să fie informaţi despre deciziile Biroului Electoral Central privind deplasarea urnei speciale în ziua votului. Conform acestor decizii, cererile pentru deplasarea urnei speciale se primesc sâmbătă, în intervalul 18.00 – 20.00, la secţiile de votare. Aceste cereri privesc persoanele care sunt netransportabile din motive de boală sau invaliditate şi cele private de libertate, care nu şi-au pierdut însă drepturile electorale. În ziua votului, deplasarea urnei speciale se va realiza numai cu participarea a cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare şi cu pază asigurată de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus Oprea.
Serviciile publice de evidenţa persoanelor vor fi extinse inclusiv pentru zilele de sâmbătă şi duminică, pentru a putea elibera astfel documente de identitate, în regim de urgenţă, celor care doresc să voteze, dar nu au documente valabile.