Petrom închide o firmă

Compania OMV Petrom Gas, care se ocupa cu tranzacționarea de gaze, se închide. ANRE i-a retras deja licența comercială, astfel încât SRL-ul controlat de Petrom nu mai are obiectul muncii. Comerțul cu gaze va fi derulat, de acum, în cadrul firmei-mamă.  „OMV PETROM GAS DECIZIE privind aprobarea retragerii Licenţei nr. 1916 de furnizare a gazelor naturale la cererea titularului acesteia, respectiv societatea OMV PETROM GAS S.R.L.“, este documentul publicat de ANRE.

I-am întrebat pe cei de la Petrom de ce s-a retras licența pentru firma prin care făceau comerț cu gaze. Răspunsul, specific corporatist, al reprezentanților companiei a fost acesta:

OMV Petrom a integrat activitatea de vânzare gaze naturale în OMV Petrom S.A., care a preluat activitatea de vânzare a gazelor de la OMV Petrom Gas SRL. Pentru a rămâne competitivi, ne-am adaptat modelul de afaceri la evoluțiile de piață, inclusiv cele care se referă la cadrul de reglementare. Am asigurat o tranziție lină, care nu a afectat clienții și calitatea serviciilor noastre”.

Decizia Petrom a de a termina cu tradingul de gaze făcut printr-o firmă distinctă vine după un foarte bun an pentru comerț și deloc bun pentru extracție și vânzare. Potrivit datelor din ultimul raport financiar, vânzarea de gaze a crescut cu 50% față de anul trecut, în ciuda faptului că extracția a scăzut cu 9%. Totodată, ultimele date de piață furnizate de ANRE arată că Petrom a fost primul importator de gaze al țării. Coroborând datele, rezultă că, în acest an, austriecii s-au concentrat pe comerțul cu gaze din import, cumpărate ieftin și vândute intern scump. Producţia de gaze a OMV Petrom a început să scadă semnificativ începând cu cel de-al doilea trimestru al anului anterior, de la 92.000 bep/zi la 84.000 bep/zi în T4 2018 (din cauza declinului la zăcămintele principale Totea Deep şi Lebăda Est) şi 79.000 în prezent.

Petrom, dar și alți comercianți, au profitat de un context de piață în care importul a fost substanțial mai ieftin decât producția internă și s-au comportat ca niște negustori. Iată că unul dintre marii beneficiari ai OUG 114 este chiar Petrom, în ciuda faptului că patronatul producătorilor de petrol și gaze a criticat vehement măsura din ordonanța amintită care plafona prețul de vânzare la intern al gazelor destinate consumului casnic.

Până anul trecut, România producea anual circa 11 miliarde de metri cubi de gaze și mai importa încă 1 miliard. Anul acesta, importurile de gaze vor crește puternic (din pricină că sunt mai ieftine decât producția locală), ajungând să aconteze cel puțin 25% din consumul total. În prezent, se aduc gaze prin toate rutele posibile, dar, cel mai mult, din Austria- via Ungaria. Toate gazele sunt însă de proveniență rusească.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1067 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Normal cand Vaca nu mai e rentabila inchide robinetul Statul guvernat de criminali si handicapati mintali aplauda.Baieti destepti cumpara ieftin de la Rusi si le vand scump romaniilor ca atunci cand Putin a facut oferta Romaniei sa tranziteze gazul prin conducta pe teritoriul nostru sa il luam ieftin ba mai mult sa incasam si bani pt ca tranzita pe la noi imputiti de la guvernare sa nu isi supere stapanii amerloci au zin nu.Doar ei nu au problema ca gazul e scump la ce salarii nesimtite furate la ce afaceri fac si vand tara umpandu conturiile cu milioane .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.