PETRU URSACHE: Un savant european necunoscut în Europa

Petru Ursache a lăsat culturii române o operă vastă de care mulți români nu au auzit pentru că savantul etnolog, estetician, folclorist, filosof al culturii, istoric și critic literar nu a fost în atenția și grațiile presei culturale centrale. Ceea ce l-a deosebit deasemenea de numeroși contemporani a fost că a scris și apărat în scrierile lui folclorul, patria, limba română, religia, valorile românești – elemente care displac globalismului. Sa fie aceasta cauza marginalizării, a tăcerii așezate deasupra numelui și operei lui Petru Ursache, profesorul care a predat, mai bine de patru decenii, la Universitatea  „Al. I. Cuza” din Iași, cursuri de folclor, estetică, etnologie, mitologie și religie?

Petru Ursache. Cărturarul cu privire albastră. Acatist pentru profesorul Petru (Eikon, 2023), volum aparut sub îngrijirea Magdei Ursache la 10 ani de la moartea lui Petru Ursache (15 mai 1931 –  7 august 2013) ar fi trebuit să fie un prilej de evaluare a impactului studiilor savantului român în cultura noastră și cea europeană. Din păcate în cataloage se înregistrează intrări bibliografice la numele lui Petru Ursache numai în limba română, nimic scris de autorul studiilor fundamentale despre Miorița, folclorul românesc, genocid și etnocid în România, comunismul în România, antropologie, etnosofie, etnoestetică, estetica teologică (o premiera absolută) nu există într-o limbă de circulație. Cu o singura exceptie: Mioritza as Metaphysics of Death, un extras de 7 pagini dintr-o conferință din 1981, aflat in Analele stiintifice ale Universitatii „Al.I. Cuza” găzduit de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi. Nici un studiu al cărturarului nu a intrat în sfera de interese a programului de traduceri ale Institutului Cultural Român, care a tradus în schimb contribuții nu doar fragile dar și lipsite de o dimensiune aș spune românească.

Volumul Petru Ursache. Cărturarul cu privire albastră încearcă să spulbere umbra ce planeaza asupra numelui lui Petru Ursache, asemenea celei așezate peste numele lui Paul Goma, adunând laolaltă cronici, articole, evocări, fragmente de studii despre opera cărturarului. Prima observație ar fi că scriitorii și criticii importanți de azi (cu mici exceptii) nu s-au exprimat despre opera lui Petru Ursache, ca și publicațiile culturale de prim rang. Mai mult decât sporadic, aș spune minimal, s-a scris despre el în România literară, Viața românească, Luceafărul de dimineață, Observator cultural, în rest au apărut comentarii în publicații mai mult sau mai puțin marginale. Etnologul Iordan Datcu i-a dedicat, e adevărat, o monografie. Istoria Critică a literaturii române de Nicolae Manolescu sau Istoria literaturii române contemporane de Alex Ștefanescu nu îl pomenesc, cu toate că o istorie literară are menirea primordială de a comenta și înregistra fondul de idei al unei culturi. Dicționarul scriitorilor români (2002) nu îl include. Cum se poate explica, în plus, absența traducerii unor cărți fundamentale ale unui savant de formație vastă, enciclopedică, și de o asemenea importanță pentru cultura română și îndrăznesc să spun europeană a ultimei jumătăți de veac?  Savant care a avut de suferit în comunism din cauza coloanei vertebrale drepte și a cărui operă și viață universitară exemplare au fost fie ignorate, fie pedepsite, fie ținute sub obroc până azi? Gheorghe Grigurcu, în articolul citat de Iordan Datcu intitulat „Un cărturar, un caracter” îl descrie astfel: „În măsura în care l-am cunoscut, din scrierile sale mereu substanțiale și atrăgătoare la lectură, dar și în persoană, Petru Ursache nu înfățișa niciun fir de impuritate. Astfel încât m-a impresionat profund. Spunea ce avea de spus, cu o coerență a viziunii, cu o consecvență, cu o fermitate stilistică fără cusur, în relațiile cu semenii arătându-se de o amabilitate defel artificioasă, drept un reflex al bunei credințe, al, pur și simplu, bunătății. Era un veritabil om de dreapta. Eșantion al «lumii vechi», puse în zilele noastre la grea încercare”.

Punctele de vedere, ipotezele, teoriile lui Petru Ursache nu sunt conforme cu ceea ce este azi numit political correctness dar tocmai de aceea sunt fascinante. Pentru că sunt diferite. În mod normal ele ar fi trebuit să dea naștere unor polemici fulminante cu atât mai mult cu cât Petru Ursache se află în anvangarda ideilor din orice domeniu pe care îl atinge. În cărțile și cursurile de istoria literaturii române, folclor, estetică, etnologie, antropologie, a clădit punți interdisciplinare între folclor și estetică, între etnologie și estetică, între filosofie și estetică (Etnoestetica, Etnosofia) și a găsit divinul în estetică (Mic tratat de estetică teologică).

Gândirea originală a filozofului culturii a produs ipoteze out of the box care nu se înroleaza conformisului politic, estetic, folcloric, antropologic și de aceea deschid un câmp vast de conversație. Mai mult, ori de câte ori a fost denigrată o valoare a neamului românesc, Petru Ursache a ridicat mănușa și a scris ca nimeni altul. Dovezi sunt studiul Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade și Omul din Calidor, studiul despre opera lui Paul Goma. Când lui Eminescu i s-a retras titlul de poet național, Petru Ursache a reacționat nemilos descriindu-i pe respectivii autori drept reeducați, emanații ale  reeducărilor din închisoarea experimentelor psihologice asupra poporului român de la Pitești.  Scriind despre frumosul laic si frumosul divin in Mic tratat de estetică teologică, Petru Ursache intră în contradicție cu ateismul propovăduit de globalism. Propunând o carte de estetică teologică, el se opune direcției pozitiviste, laicizante din cultură, deschizind practic o disciplină de graniță, fără să fie timorat de faptul că lucrările de teorie a artei caută azi să evite speculația teologică. Atunci când fenomene detestabile, îngrijorătoate s-au abătut asupra ființei naționale, a contracarat cu forță. Scrierile lui Petru Ursache despre globalism (o nouă formă de colonialism), pe care îl analizează, cu toate relele lui încă din 2006 în Antropologia o știință neocolonială, și unde identifică ideologia neomarxistă a cercurilor ultra progresiste, woke ideology (termenul a apărut târziu dar elementele constitutive sunt prezente de cel puțin două decenii și el le enunță vizionar) traduse la timpul respectiv, s-ar fi situat în avangarda studiilor anti globaliste și anti progresiste publicate în lume în 2024.

Antropologia o știință neocolonială (2006, 2014) este un studiu important pentru vremurile de azi. Autorul demonstrează “că noua ei înfățişare [a antropologiei n.n.] în sistemul disciplinelor socio‐umane o recomandă drept o ştiință neocolonială”. Studiul se află la incidența dintre știința politicii, politici culturale, istorie, antropologie, cultura populară, post colonialism și sociologie. În lume nu sunt multe studii publicate pe această temă interdisciplinară. Antropologul Petru Ursache a legat istoria și antropologia, așa cum au facut și fac specialiștii din lume, ceeace i-a deschis drumul către o viziune largă a istoriei culturii, transformând în cele din urmă studiul într-o cercetare etnografică și antropologică asupra propriei nații.  El notează că datorităpolitizării antropologiei, în aşa fel încât această disciplină să poată continua opera de aculturație în ritm alert, adică să universalizeze în condiții moderne modelul de existență europeană, devenit unic şi, deocamdată, bine echipat”  se distruge modul de viață al culturilor mici. Pentru a sublinia că “Etnicul de pretutindeni (nu numai cel românesc, dar şi german, polonez, italian, grec, iudeu, argentinian, japonez) nu este o invenție arbitrară, cum lasă să se înțeleagă imagologia modernă, specializată în falsificarea adevărului istoric. El are o existență proprie, concretă, o evoluție distinctă, un sistem de date conținutistice şi de valori care‐i justifică dreptul de afirmare şi de destin.” Cultura populară, scrie Petru Ursache,  “dispune de mecanisme interne de funcționare, şi‐a construit ansambluri subsecvențiale şi spații specifice de afirmare, şi‐a fixat coduri de protocol şi de limbaj, prin care îşi asigură propria‐i identitate.”

Antropologul dovedește că după al doilea razboi mondial pînă în prezent „nu cultivarea, ci distrugerea etnicului în laturile lui rezistente şi stabile: conştiința unității de origine şi conştiința unității de limbă şi de cultură” a avut loc în România. Pentru a mărturisi că termenul globalizare îi provoacă frisoane, asemeni cuvantului totalitar. Descriind momentul de confuzie și derută de după 1989 conchide: “Se poartă în presa noastră, îndeosebi în probleme grave, vitale, maniera restrictivă de gândire, cu pretenția că se cultivă, astfel şi numai astfel, idei înnoitoare, schimbăcioase, moderne. Nu preluarea creatoare, cu răspundere şi personalitate interesează pe amatorii de glorie rapidă, ci mimetismul colorat țipător şi în forme penibile şi înjositoare. Doar ne aflăm în „tranziție”, aşa că orice demers care se vrea ştiințific are căutare, cu condiția să fie transformat în zgomot şi să se deruleze sub „clipa cea repede”. În realitate, „tranziția” ar trebui să presupună un parcurs de timp (şi de lucru) stăpânit de dialogul dintre da şi nu”(223). Cronicile de carte care încheie acest volum distrug, cu o ironie devastatoare, interpretări ultra post-moderne, de destructurare a folclorului, istoriei, culturii române aparținând unor intelectuali globaliști prinși în virtejul mimetismelor la modă. Studiul se încheie cu o convorbire dintre Petru Ursache și Cassian Maria Spiridon în care savantul rememorează evenimente biografice traumatizante, calvarul vieții în communism, șantajele securității, nedreptățile de ordin academic, modul în care universitatea l-a împiedicat să se afirme atunci și acum.

Etnoestetica (1998, 2014)  – tratat de estetică a artelor oralității raportat la  estetica generală ca de la parte la întreg – se ocupă de literatura folclorică. Deși aceasta ia naştere şi evoluează în condițiile oralității şi ale prealfabetismului, ea nu diferă, pentru Petru Ursache, de orice fenomen estetic cult.  Etnoestetica – la incidenta dintre artă și antropologie, artă și filosofie – numită de unii filosofi ai culturii drept o antropologie a artei sau sociologie a artei, este studiul esteticii și expresiilor artistice în cadrul unui grup etnic sau cultural specific. Estetica  folclorului ca disciplină, scrie Petru Ursache, “are dreptul de a i se recunoaște dreptul la existență ca disciplină complet utilată: “… “opera folclorică se naşte în mediul oralității, de aceea se distinge printr‐o constituție complexă, etnografico‐poetică, uneori autonomă, ca doina ori paremiologia. În lumea valorilor estetice, nu contează pretextul care a dat naştere operei şi nici dacă autorul este analfabet sau diplomat universitar. Contează sensibilitatea şi talentul, care determină rostirea frumoasă.” Și mai departe vorbind despre proverbe, scrie că „sentințele populare”, care exprimă efortul generalizărilor omului tradițional care nu s-a împăcat cu ideea infinitului, haosului, necunoscutului sunt „toate izvorâte nu din activitatea intelectuală a unui individ, ci din experiența practică a unui grup etnic aflat în serie istorică”. Capodoperele folclorului românesc, analizate, fac de aceea parte din tezaurul umanitatii. De adăugat că nu există multe cercetări pe această temă în limbile de circulație și un asemenea studiu tradus ar fi provocat un mare interes.

Etnosofia (2006, 2013), studiu despre filozofia populară și mult mai mult, este o continuare a Etnoesteticii. Etnosofia, în esența ei ca disciplină, leagă toate caracteristicile empirice ale etniei cu destinul ei istoric și caracterul național. Herder și Spengler au deschis câmpul etnosofiei, disciplină care convoacă laolaltă numeroasele aspecte ale unei culturi naționale de la limbaj, istorie, literatură, folclor, sociologie, artă.  Petru Ursache reiterează de ce „asemenea filosofiei savante, de sistem, tradiția își situează kantian informația dobândită pe calea exercițiului intelectual și a experienței practice, în ordinea timpului, spațiului și a cauzalității” …în etnosofie „limbajul categorial interferează cu limbajul artistic: metafora presupune sinteze insolite, iluminând obiectul ce se lasă revelat, în egală măsură, de categoria și figura stilistică a limbajului” (145). Tradusă în limbile de circulație, cartea ar fi avut un impact important.

Etnosofia se încheie cu un dialog dintre Petru Ursache și Mircea Dinutz în care Petru Ursache descrie ceea ce el consideră a fi planul malefic de aneantizare a României pus la cale din zorii secolului al XX-lea de Internaționalele comuniste, Comintern, ocupația sovietică și globalizare: „Nu națiunea este vinovată de asemenea dezolantă erodare, cum constat că se vaită unii, ghidându‐se după aspectele de suprafață ale evenimentelor. Da, este vorba de „un plan malefic de umilire şi pieire a neamului românesc”. Nu este o fixație. Dacă urmăriți lucrările congreselor Partidului Comunist din România, perioada interbelică (toate desfăşurate în afara țării, cu activ ridicol de limitat, de etnie străină, cu şefi care nu erau cetățeni români şi nu cunoşteau nimic din realitățile noastre), veți vedea că una din temele revenind obsesiv în discuție era nerecunoaşterea integrității teritoriale a României, altfel spus: atac deschis la Articolul 1 din Constituție. Cominternul nu a dat un pas înapoi, iar problema a redevenit actuală pentru vecinii noştri din toate punctele cardinale şi a intrat în atenția Consiliului Europei…”…  „înregistrăm pierderi: țară ciuntită, cinci decenii de comunism, la care se adaugă încă două pe potrivă şi care au provocat multă derută şi demoralizare, spre folosul forțelor oculte profitând de situație; asasinate, închisori politice, colonizare şi neocolonizare…”

Miorița. Dosarul mitologic al unei capodopere (2010, 2015) are drept concluzie teoria că balada, sau poemul, sau cântecul Miorita „este un răspuns românesc la problematica morții, asociindu-se altora, de același fel, rostite în decursul timpurilor și pe întinderea meridianelor”. Mioritismul înseamnă o metafizică a morții. Autorul afirmă, folosind instrumentele oferite de mitologie și filozofie, că Miorița propune un model de ființare a omului modern pragmatic și debusolat deoarece tradiția românească păstrează legătura cu alt tip de cunoaștere, de vechime primordială, cunoașterea mistică. Pentru a nota definitiv că „Un popor care a creat Miorița trebuie stimat și respectat.”

O  temă recurentă în gândirea savantului este că organizațiile internaționale, studiile de specialitate apărute în lume nu au consemnat nicăieri etnocidul (genocidul cultural) realizat de comuniști în România. O crimă împotriva umanității încă neintrată pe rolul sau registrul de procese al vreunui tribunal internațional. Etnocidul, după cum știm, înseamnă exterminarea sau distrugerea unei culturi. Petru Ursache cunoștea definirea termenilor genocid și etnocid formulată de Bartolomé Clavero (Genocide or ethnocide, 2008): „Genocidul ucide oameni în timp ce etnocidul ucide culturile prin uciderea sufletelor individuale”,  ca și scrierile etnologului francez Robert Jaulin care a definit etnocidul (White Peace: Introduction to Ethnocide, 1970) drept distrugerea sistematică a gândirii și a modului de viață al unor oameni diferiți de cei care desfășoară această întreprindere de distrugere. Ca și scrierile lui Pierre Clastres care în The Archeology of Violence (1994) scria că “etnocidul, spre deosebire de genocid, nu se bazează pe distrugerea persoanei fizice, ci mai degrabă pe distrugerea culturii unei persoane sau a unui grup. Etnocidul extermină moduri de a gândi, de a trăi și de a fi din diverse culturi. El urmărește distrugerea diferențelor culturale, în special axate pe ideea de diferențe „greșite”, care sunt prezente într-un grup minoritar prin transformarea populației grupului în norma culturală a unui anumit loc.” Etnocidul, demonstrează Petru Ursache cu documentele pe masă, a avut loc în România.

Istorie, etnocid, genocid (2010, 2017, 2019), o complexă și neconvențională carte neagră a comunismului românesc, convoacă o informație uriașă. Sunt inventariate și examinate cu infinită atenție practici formulate de definițiile de mai sus și care, afirmă autorul, nu doar au fost aplicate în România în trecut dar se perpetueaza și azi. Acest studiu, prin importanța lui pentru istoria noastră, trebuie tradus în limbile de circulație pentru a intra în bibliografia istoriei comunismului, genocidului, etnocidului oriunde se discută ele in lume. Avem în față o istorie a comunismului românesc scrisă și concepută de un filozof al culturii, antropolog, dar și o cercetare aprofundată a răului care a însoțit istoria poporului român în ultimul secol. „Petru Ursache”, scrie Theodor Codreanu în Postfață, „ observă stranii asemănări între obiectivele reeducării din închisorile comuniste și cele ale „corectitudinii politice” postdecembriste, care au invadat învățământul și celelalte instituții de interes public, încât asistăm la o reintrare în actualitate a Celularului mare comunist, dar într-o nouă ediție, firește. Care vizează însă aceleași ținte majore: familia, Biserica, istoria, limba română, valorile culturale, națiunea. De astă dată, într-o formulă „elitistă”, „euro­peană” și, neîndoielnic, cu mult mai eficientă decât în „fenomenul Pitești”, discreditat repede din cauza violenței și criminalității lui fățișe. Brutalitatea este convertită acum în eufemistica metodă a demitizărilor.”

Documentele adunate în capitolele Tribunalul poporului la lucru, Loturi, Rezistența anticomunistă, Cele două iaduri, Dislocare – Deportare– Colonizare – Martiraj, Trecutul la present, Celularul mare: Țara descriu ceea ce Petru Ursache numește exterminarea poporului român în numele unei ideologii. Studiul, repet, consemnează la un mod interdisciplinar istoria României prin viziunea etnologului, antropologului, și istoricului culturii care explică în amănunt genocidul și etnocidul la care a fost supus poporul român.  Prezentul politic, scrie el, „vizează sistematic și în manieră cominternistă trecutul istoric, valorile consacrate, biserica, limba română — aceleași ținte majore: familia, biserica, istoria, limba română, valorile culturale, națiunea”. Teoria lui Petru Ursache este că forțele comuniste cominterniste – numite de el Oculta — au pregătit disoluția României din zorii secolului al XX-lea cu misiunea transformării/ reeducării societății românești, în vederea creării unei noi identități, de structură sovietică, pusă în slujba revoluției mondiale visate de Marx, Engels, Lenin, Troțki și Stalin. Reeducarea și exterminarea, scrie Petru Ursache, consonau cu testamentul lăsat de Engels în privința românilor: “„[Românii sunt] un popor fără istorie… destinați să piară în furtuna revoluției mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluției și [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. […] Dispariția [lor] de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (Larry L . Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, Rao, București, 2011 p. 31. With Friends Like These–The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania, 2010) Acest testament preluat de a treia Internațională Comunistă, observă Petru Ursache, va supraviețui în spiritul cominternist și după prăbușirea URSS, externat prin Şcoala de la Frankfurt, preluat, pe linie troțkistă, în America, și readus în Europa sub înfățișarea globalismului „corect politic”. Toate aceste observații sunt aparente în scrierile unor comentatori de azi ai fenomenului, din Anglia și Statele Unite.

Dacă Petru Ursache ar fi avut șansa de a trăi câțiva ani în afara României, predând la o universitate (a fost în mod consecvent împiedicat să plece din țară deși dosarele pentru lectorate în universități europene erau aprobate de ministerul învățământului) atunci studiile lui ar fi găsit un punct de sprijin în alte minți congenere și în organismele internaționale. Istorie, genocid, etnocid, căreia îi lipsește în titlu “în România” și care trebuie adăugat la traducere, constituie de fapt un dosar penal, ce va fi esențial procurorilor din viitor când vor judeca crimele comunismului din România, în acel Nuremberg II la care visa Petru Ursache. Cum genocidul nu este prescriptibil, viitorul îi va împlini cu siguranță acest vis consemnând și recunoscând oficial și justițiar ofranda de sânge a poporului roman. Pentru că România de azi stă practic, după cum dovedește Petru Ursache cu documentele pe masă, pe o mare de suferință și sânge, pe crime în masă ai cărui vinovați nu au fost judecați și pedepsiți nici măcar post-mortem. Și așa cum în luna mai 2024 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție privind genocidul de la Srebrenica, desemnând data de 11 iulie drept „Ziua internațională de reflecție și comemorare a genocidului din 1995 de la Srebrenica” https://press.un.org/en/2024/ga12601.doc.htm , cred că Națiunile Unite au datoria să adopte o rezoluție asemănătoare privind genocidul și etnocidul comunist care a avut loc în țările Europei Centrale și de Est când s-a lovit în ființa etnică a popoarelor din această parte a Europei, cu numele fiecărei țări stipulat ca atare în rezoluție, și tributul ei de suferință. Pentru ca aceasta să se întâmple, ar trebui ca cei ce conduc România, clasa politică, să aibe această inițiativă la Națiunile Unite.

Petru Ursache, căruia i s-a aplicat în timpul vieții un gen de blestem negru datorită studiilor și opiniilor amintite mai sus, împingerea în marginalizare, o tăcere care înseamnă neacceptare, știa că nu va putea fi martorul acestui proces internațional în timpul vieții, de aceea a lăsat viitorimii un amplu, amănunțit dosar penal. El a scris pentru viitor.

Mirela Roznoveanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

5 Comentarii

  1. Mă bucur să aflu că Magda Ursache a împlinit programul restituirii operei lui Petru Ursache. Revista Asymetria și Dan Culcer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.